Doctor Komarovskii. Infectiile intestinale la copii

Produsele alimentare si apa consumate de om sunt departe de a fi sterile. Miliarde de bacterii diferite ajung zilnic si în fiecare oră în organismul uman si nu se întâmplă absolut nimic strasnic în urma acestui lucru – însăsi natura a creat destul de multe metode de neutralizare a microbilor. Saliva cu proprietătile ei antibacteriene, sucul gastric toxic, multitudinea de bacterii ”bune” proprii din intestin – toate acestea nu permit microbilor din afară să facă rău organismului uman.

Cu toate acestea, nu există om care să nu fi fost afectat, cel putin o dată, de o infectie intestinală. Nu există pentru că avem capacitatea de a comite mai multe greseli si singuri anihilăm capacitatea protectoare a organismului să-si facă bine treaba – înghitim mâncarea înainte de a o rumega bine si saliva nu reuseste să ajungă la microbi, ne supraalimentăm, neutralizăm sucul gastric cu băuturile alcaline acide, ucidem propriile bacterii din intestin administrând antibiotice s.a.m.d. Însă, cea mai importantă cauză a infectiilor intestinale a fost, este si va fi nerespectarea normelor elementare de igienă – păstrarea incorectă a produselor alimentare, spălarea neregulată pe mâini, mustele de toaletă care se învârtesc peste prânz. Într-un final, cât de extraordinare nu ar fi capacitătile de apărare ale organismului uman, se vor găsi microbi imposibil de neutralizat. Infectia intestinală poate fi provocată de bacterii (dizenterie, salmonella, stafilococ, bacilul de febră tifoidă, vibrionul de holeră) si unii virusi. Odată ce reusesc să se înmultească în intestin, atât unele cât si altele provoacă, în primul rând, tulburări ale procesului digestiv, în al doilea rând – inflamarea celulelor mucoase intestinale. Urmarea caracteristică a celor două procese reprezintă si primul simptom al oricărei infectii intestinale – diareea. Alte simptome ale bolii – greturi, vomă, dureri în burtă, febra, lipsa poftei de mâncare, starea generală de slăbiciune. Aceste simptome se întâlnesc frecvent, dar nu însotesc obligatoriu o infectie intestinală. Apropo, trebuie de mentionat faptul că infectia intestinală este percepută diferit la nivel medical si la nivel uzual. Pentru un om oarecare, dacă este diaree înseamnă că este si o infectie în intestin, pentru medic nu este atât de important simptomul cât calea de infectare. Din punct de vedere medical, orice afectiune transmisă prin mâncare, băutură, mâini murdare este o infectie intestinală tipică. Un exemplu elocvent este hepatita virală A. Întotdeauna, infectarea organismului are loc după ce virusul pătrunde în sistemul gastrointestinal, dar este afectat ficatul, iar în marea majoritate a cazurilor bolnavul nu are diaree.

Doctor Komarovskii. Infectiile intestinale la copii

Metodele de profilaxie a infectiilor intestinale sunt evidente si se rezumă la respectarea normelor elementare de igienă: spălarea regulată a mâinilor – mai ales după toaletă, prelucrarea termică a alimentelor si a apei, respectarea normelor de păstrare a produselor alimentare, izolarea persoanelor bolnave, iar în cazuri critice – bolnavii vor utiliza doar tacâmuri pentru ei personal. Întotdeauna trebuie de tinut minte că cea mai strasnică consecintă a diareii este faptul că organismul pierde lichide si săruri. Organismul uman poate exista câteva săptămâni fără mâncare, însă, fără asigurarea adecvată a organismului uman cu lichide si săruri – potasiu, natriu si calciu… poate fi vorba de câteva ore. Cu atât mai mult că rezervele de lichide si săruri sunt limitate în organismul unui copil si anume în cazul lor infectiile intestinale reprezintă un pericol major pentru viată si sănătate.

Respectiv, adevărata problemă în cazul unei infectii intestinale, de multe ori, nu este frecventa scaunelor, mirosul sau culoarea acestora, ci anume gradul de deshidratare a organismului. Doar medicul poate determina severitatea infectiei intestinale, însă, probabilitatea că oamenii se vor adresa la medic de fiecare dată când vor depista diareea, este foarte mică. Iată de ce, indiferent de felul în care se numeste o infectie intestinală sau alta, există reguli concrete de comportament ale persoanei bolnave si rudelor acesteia.

Întotdeauna trebuie să vă gânditi ce ati mâncat. Nu este foarte grav dacă constatati că ”motivul” a fost preparat de dumneavoastră în conditii casnice, dar dacă ati mâncat o prăjitură de la magazinul de lângă casă trebuie să dati dovadă de responsabilitate si să vă gânditi la cei care ar putea să vă calce pe urme. Nu este complicat să aflati numărul de telefon al serviciului sanitar din zonă.

O infectie intestinală manifestată de un membru al familiei este un semnal de alarmă pentru toti ceilalti. Pentru bolnav vor fi prevăzute tacâmuri separate, pentru restul membrilor familiei – curătenie ideală – spălarea frecventă pe mâini, aruncarea produselor alimentare suspecte, toată vesela trebuie să fie fiartă si nu faceti economie pe produse dezinfectante.  

Si diareea si voma sunt metode de apărare ale organismului. În variantă simplificată, acest lucru arată cam asa: în tractul gastrointestinal a pătruns ceva în neregulă, iar organismul încearcă, prin toate metodele, să se debaraseze. Iată de ce, în primele ore de la infectare, nu trebuie să ne preocupăm de încetarea diareii si vomei. Dimpotrivă, organismul trebuie ajutat în ambele cazuri – să beti multă apă după care să vomitati, dacă nu puteti – provocati voma, să curătati intestinul cu ajutorul clismei.        Pentru clismă se utilizează apă fiartă obisnuită si în nici un caz caldă, temperatura optimă nu trebuie să depăsească 20 de grade Celsius, obligatoriu din organism trebuie să fie evacuat tot lichidul introdus.

Doctor Komarovskii. Infectiile intestinale la copii

Principiul esential al primului ajutor – compensarea pierderilor de lichid si săruri. În acest scop sunt ideale preparatele medicamentoase speciale care reprezintă niste prafuri dizolvate în apă fiartă (Oralit, Rehidron, Glucosolan). Dacă nu aveti în casă aceste preparate, ideal este si compotul din fructe uscate, se poate bea si ceai – mai bine verde decât negru. În principiu, beti tot ce aveti la îndemână (apă minerală, fiertură din ierburi… ), e bine si asa decât nimic.
Orientativ, temperatura lichidelor consumate trebuie să fie egală cu temperatura corpului. În aceste conditii, lichidele se vor absorbi mai repede în sânge.

Dacă voma se mentine, retineti – trebuie să beti des dar în portii mici pentru a nu dilata stomacul. Administrarea medicamentelor care să oprească voma se va face doar după ce va fi consultat medicul.

În mare parte, există doar două metode absolut inofensive de tratare de sine stătătoare a infectiei intestinale – foamea si hidratarea puternică. Orice medicamente pot genera cele mai neasteptate consecinte, poate doar smectita si cărbunele activat pot fi administrate aproape tot timpul.

Adresarea la medic este obligatorie în cazul în care diareea se atestă la un copil în primul an de viată iar în decurs de 24 de ore nu sunt niciun fel de ameliorări.
Cereti ajutorul medicului imediat dacă:

Din cauza greturilor nu puteti nici să beti;
Nu ati urinat mai bine de 6 ore;
Limba este uscată, ochii înfundati, pielea capătă o nuantă surie;
În masele fecale depistati sânge;
A încetat diareea dar se mentine voma sau a crescut brusc febra.  

Odată ce vă simtiti mai bine nu vă grăbiti să mâncati din nou totul la olaltă. Ceai si brânză proaspătă, terci de orez si ovăz, răbdati asa 24 – 48 de ore si cu sigurantă vă veti însănătosi.

Doctor Komarovskii. Infectiile intestinale la copii

Este de remarcat faptul: terapia contemporană a infectiilor intestinale nu prevede administrarea de ftalazol si levomicetin pentru că în fiecare al treilea caz, diareea este generată de virusi asupra cărora preparatele mentionate mai sus nu au nicio influentă. Si chiar dacă vorbim despre o bacterie, de exemplu, salmonela – metode de tratament sunt diverse. Puteti administra antibiotice încercând să distrugeti bacteria si totodată, să distrugeti toate bacteriile intestinale proprii foarte importante si necesare organismului. Puteti proceda, însă, altfel – să permiteti microbilor ”benefici” să evacueze salmonela din intestin. Aceste medicamente, asa numitele eubiotice produse în întreaga lume. Nu este de mirare că în cazul infectiilor intestinale, tot mai des eubioticele înlocuiesc antibioticele. Iar cărbunele activat este înlocuit de enterosorbenti – de 100 de ori mai eficienti. Principala concluzie este că medicii contemporani dispun de o multime de metode eficiente de tratare a infectiilor intestinale. Si este absolut irational să riscati cu propria sănătate atunci când nu iesiti cu orele din veceu, conducându-vă de sfaturile vecinilor si să administrati medicamente ineficiente.

Text: E.O. Komarovskii

Sursa: www.komarovskiy.net