Mariana Bivol este pasionată de handmade de când se ține minte, însă abia acum câțiva ani a înțeles că acest hobby i-ar putea aduce multă satisfacție, dar și un venit suplimentar. Aceasta creează lucrări pentru cele mai importante evenimente din viața moldovenilor, iar clienții mulțumiți o conving să continue în același ritm.
Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru hand-made?
Încă din anii de școală îmi plăcea să desenez, să brodez, să fac lucrări din hârtie și această pasiune m-a urmat prin viață și s-a cristalizat mai târziu, atunci cînd am început aventura în lumea handmade-ului.
Sunt pedagog de vocație, profesoară de informatică și limbă engleză. Pe lângă orele de bază, am avut în cadrul activităților extrașcolare, cercul “Arta decorativă”, unde inițial am creat lucrări în tehnica ”Quilling – arta de a rula hârtia” cu elevi de diferite vârste, de la cei din clasele primare, până la cei din treapta liceală. În cadrul acestei activități am și descoperit dibăcia de a crea frumosul prin lucrul manual, manifestat prin confecționarea diferitor lucrări frumos colorate. Este și o bună terapie de relaxare, atunci când te lași purtată de inspirație, potrivind culorile și optând de fiecare dată pentru ceva deosebit și unic.
Ce te inspiră să creezi?
Totul a început ca un hobby, pe care îl fac cu multă pasiune și așa cum am menționat deja, am fost mereu în căutarea și crearea frumosului, urmărind identificarea originalului. Fiecare creație de a mea îmi deschide imaginația, fie pentru ceva mai original, fie ceva nou, absolut inedit pentru mine, provocându-mă la noi încercări, ce se transformă în noi realizări. Sunt plină de pasiune și entuziasm să muncesc în continuare, din considerentul că creațiile mele, deja, se promovează singure, prin unicitatea lor, bunul gust şi naturaleţe. Un loc aparte în tot procesul creării frumosului ține de munca migăloasă cu atenție la detalii. Mă simt evadată de rutina zilnică, liberă pentru exprimarea creativității și dibăciei, importantă și cu sufletul împlinit când văd produsul final. Adevărații cunoscători de handmade susțin că un produs realizat manual merită toată atenția.
Ce lucrări hand-made putem găsi în atelierul tău?
Există o gamă de lucrări realizate în tehnica Quilling, printre care suporturi pentru lumânări, rame cu flori, invitații personalizate la nuntă pentru nași și părinți, precum și diferite rame florale oferite cu ocazii speciale, fie la ziua de naștere ori cu ocazia unor sărbători naționale. O altă colecție de lucrări, la fel de dragi mie, sunt cele ce au devenit tradiție, dar de fiecare dată cu ceva deosebit, sunt invitațiile pentru ceremonii, precum și elemente pentru decor la nunți și cumetrii.
Care sunt cele mai solicitate lucrări?
În funcție de perioada anului... Sunt perioade în care solicitările pentru invitații la ceremonii și decoruri vin ca avalanșele. De asemenea, în perioadele sărbătorilor sunt la mare căutare cadourile originale și unice, spre exemplu ramele cu mesaje de suflet și ornamentatele cu flori create în totalitate manual.
Care a fost cea mai complicată comandă pe care ai realizat-o până acum?
Nu există lucrări hand-made simple, orice produs final are în spate o muncă migăloasă. Probabil că în unele cazuri este format un automatism al executării acțiunilor în procesul de creare. Mă plictisesc să produc lucrări șablonizate. Aici aș vedea explicația la „comandă complicată”, când caut să creez ceva mai complex decât ce am făcut anterior. În mod firesc, mă preocupă calitatea creației, pentru că fiecare detaliu mă reprezintă pe mine însămi. Privesc fiecare produs ca fiind unic și exclusiv.
Cum pot face o comandă potențialii tăi clienți?
În mare parte le promovez pe pagina mea de Facebook, precum și în baza recomadărilor prietenilor și a celor care au făcut comandă anterior și au rămas plăcut surprinși și satisfăcuți de lucrările mele.
Care sunt planurile tale pentru viitor?
Să mențin această activitate, care mă obosește plăcut, care îmi sporește dorința de a crea, care bucură sufletul celor care primesc în dar o lucrare realizată de mine, precum și celor ce le oferă.
Atâta timp cât îți dai silința să lucrezi la fiecare produs ca pentru tine, adică să pui și un strop de suflet în crearea lui, nu doar să mergi pe ideea că trebuie să fie aducător de profit, să îl termini și să îl lucrezi îngrijit și cu drag, poți cu ușurință să transformi hobby-ul care te pasionează în afacere.
Sursa: Mamaplus.MD