Este mama a doi băieți minunați. Primul de 4 ani jumătate, iar al doilea - de aproape 1 anișor. Vorbim despre Cristina Gonța, jurnalistă de meserie și o femeie care a atins fericirea odată cu apariția celor doi copii în viața ei. Ionuț și Iustin sunt micuții care cresc într-o familie frumoasă, unde dragostea nu are margini. Jurnaliștii Cristina și Gheorghe Gonța sunt niște părinți extrem de norocoși. Și-au dorit un băiat, iar Dumnezeu le-a îndeplinit dorința. În momentul în care au aflat că cel de-al doilea copil tot băiețel va fi, fericirea a devenit și mai mare, iar familia a fost extrem de nerăbdătoare să-l cunoască. Astăzi, Cristina și Gheorghe își cresc copiii într-o atmosferă caldă, care le inspiră celor mici sentimentul de ocrotire și siguranță. 

„A fi părinți buni învățăm în fiecare zi, pentru că doar copiii te învață asta. Sigur că ne dorim să crească oameni buni și frumoși, dar aș vrea ca ei să învețe asta prin trăirile lor, dar nu din ceea ce le-aș impune eu sau alții. Cred că sfaturile pe care aș vrea să le urmeze sunt acum foarte generale, pentru că cu cât vor crește îmi voi da seama de care anume sfaturi au nevoie la fiecare etapă.”, susține Cristina.

mamaplus

„Cert este că îmi doresc nespus de mult să îi pot îndruma să ajungă persoane mature fără frici. Mă refer la frica de a spune și face doar ceea ce simt.

Să nu fie inhibați de stereotipuri și să se simtă liberi.

Să fie curajoși, neînfricați, pozitivi și să se bucure din plin de viață.

Să nu amâne lucrurile. Niciodată. Asta ne ține viața pe loc și aș vrea ca ei să nu facă acest lucru. 

Să învețe, să citească, să iubească frumosul și să fie creativi.

Să fie bărbați. 

Să fie buni și corecți cu cei din jur. Să zică mereu adevărul și cel mai important e să învețe să fie corecți și sinceri cu ei.

Să se iubească reciproc și să fie uniți. 

Să fie prieteni buni toată viața, pentru că de asta se au unul pe altul.

Acum învățăm împreună cu cel mare mai mult, cum să facă față emoțiilor, cum să fie disciplinat și așa mai departe...”
 

mamaplus

Copilul nu trebuie impus, ci lăsat să se bucure din plin de copilărie. Creșterea și educația celor doi copii ai familiei Gonța sunt o adevărată provocare zilnică, fără anumite reguli. Rolul esențial îl au totuși cele mai importante lucruri pe care parinții le pot oferi - dragostea și timpul!

Sursa: MamaPlus.MD