Anual, peste 60 de cazuri noi de îmbolnăvire cu diabet zaharat sunt înregistrate în Republica Moldova. Îngrijorător este faptul că această afecțiune devine tot mai frecvent întâlnită în rândul tinerilor şi al copiilor. Per total, în țară, 80 mii de persoane cu această patologie sunt identificate, numărul fiind în creştere.
! Diabetul zaharat reprezintă o dereglare a metabolismului glucozei. Se menifestă prin hiperglicemie (nivelul ridicat al glucozei în sânge). Astfel, se încadreză în rândul unei patologii endocrine cronice – o dată apărut, rămâne pentru tot restul vieții.
Părinții ai căror copii au diabet trebuie să fie informați despre această afecțiune și evoluția ei. În acest sens, Andrian Chiriac, medic endocrinolog pediatru, de la Institutul Mamei și Copilului, vine cu informații de preț.
Sunt două tipuri de diabet:
- Diabet de tip I
- Diabet de tip II
În plus există și diabet gestațional (apare doar la gravide) și diabet neonatal.
Până la 30-35 de ani debutează, de regulă, tipul I de diabet. Tipu II este caracteristic adulților și se manifesă după vârsta de 40 de ani.
La copii, în majoritatea cazurilor, întâlnim diabetul zaharat de tip I, care survine pe fonul predispoziției genetice. Cel care debutează după vârsta de 6 luni este unul tipic, clasic, de tip I, care, din pacate, va rămâne pentru toată viața.
Factori declanșatori:
- Infecție virală
- Stres
- Deficicit de vitamina D
- Introducerea laptelui de vaci în alimentația copilului mai devreme de 6 luni a bebelușului
Din păcate, pentru tipul I de diabet nu există metode de profilaxie. Unicul lucru pe care îl putem face este să depistăm la timp afecțiunea.
Diabetul zaharat de tip II, însă, apare și el pe fonul genetic, dar este agravat de modul nesănătos de viață și se întâlnește la 80% dintre adulți. Debutează după vârsta de 40 de ani.
Factori declanșatori:
- Alimentația nesănătoasă (abuzul de dulciuri, de grăsimi)
- Sedentarismul
Profilaxia diabetului de tip II presupune: încurajarea alimentației la sân, diversificarea corectă, înrădăcinarea modului sănătos de viață (activitate fizică regulată, jocuri active în aer liber, alimentație echilibrată și corectă).
Simptomele sunt aceleași pentru toate tipurile, doar că pentru tipul I sunt mult mai pronunțate, debutează mai brusc și într-o formă mai agresivă.
- Setea
- Urinări frecvente, la care se mai adaugă și cele nocturne
- Scăderea în greutate, chiar dacă are poftă de mâncare
- Oboseală cronică
- Prurit cutanat în regiunea organelor genitale (mâncărime intensă a pielii)
La sugar: neliniște, cerința de fi aplicat mai des la sân, scutecele mai des necesită a fi schimbate.
Dacă urina lasă urme albicioase, lipicioase pe lenjerie, e o dovadă a nivelului înalt de glucoză în organism. Consultația medicului este obligatorie!
„Dacă părinții sunt atenți, e destul de ușor să recunoască aceste simptome”, zice medicul endocrinolog.
În plus, există și simptome de-a dreptul alarmante, care vorbesc despre apropierea unei complicații acute, cum ar fi coma diabetică.
- miros de acetonă din guriță
- dereglări ale respirației
Despre diabetul zaharat gestational trebuie să știi… Chiar dacă femeia însărcinată este sănătoasă, dar știe că are predispoziție genetică să facă diabet zaharat, este binevenit să facă un test de toleranță la glucoză, între săptămânile 24-28 de sarcină.
Dacă diabetul este confirmat, atunci pe perioada sarcinii mămica va primi un curs de tratament cu insulină. Acesta va contribui la sarcină ușoară și copil sănătos.
Riscul apariței acestei patologii la copil de la o mamă cu diabet ține de predispoziția genetică în aceată familie. Dacă vorbim de tipul II, totuși, există riscul să apară după 35-40 de ani în cazul în care nu au fost respectate condițiile unui mod sănătos de viață.
Cât ține de diabetul neonatal, acesta reprezintă o afecțiune ce se întâlnește la nou-născuți, în prima lună de viață a copilului. Dar, și aici există o clasificare:
- permanet
- tranzitoriu
La 50% dintre copiii care au avut diabet zaharat tranzitoriu există riscul ca boala să recidiveze.
Investigatiile necesare pentru diagnosticarea diabetului zaharat sunt proba de sânge și proba de urină.
Tratament. Da, persoanele care au diabet zaharat sunt nevoite pe parcursul întregii vieți să administreze insulină, remediu ce asigură asimilarea glucozei din alimente.
Dar să nu confundăm acest lucru cu o dependență față de insulină căci, de fapt, e vorba de o necesitate.
Consecințele diabetului netratat sau tratat incorect:
- Afectarea sistemului nervos
- Afectarea vaselor sangvine
- Afectarea ochilor, rinichilor
Din fericire, în majoritatea țărilor și Republica Moldova nu face excepție, tratamentul cu insulină a persoanelor cu diabet zaharat este finanțat din bugetul de stat.
În plus, există și Școala diabetului, unde are loc instruirea familiilor în care sunt membri diagnosticați cu această patologie. Aici doritorii vor putea primi răspuns la toate întrebările, vor fi ghidați și încurajați. Tot ce trebuie să faci este să discuți în prealabil cu medicul de familie.
Sursa: Mamaplus.MD