Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

-
//
23.06.2016

Sarcina nu este o boală, însă este destul de greu să evităm folosirea medicamentelor în această perioadă a vieţii viitoarei mămici şi copilaş. Ţinând cont de faptul că în organismul mamei se produc schimbări semnificative, şi funcţia multor organe se modifică, preparatele cele mai simple, pe care ne-am obişnuit să le luăm în viaţa cotidiană, pot avea o influenţă negativă asupra dezvoltării fătului şi stării generale a femeii. Ce preparate pot fi administrate în timpul sarcinii, iar care trebuie evitate cu orice preţ ne-a povestit doamna Aliona Dobrovolschi, ginecolog-ostetrician, IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Doamna doctor, sarcina şi medicamentele sunt complet incompatibile sau această afirmaţie este greşită?

Aş vrea să încep cu faptul că, în timpul sarcinii, mama este „cosmosul” micuţului, de aceea sănătatea şi dezvoltarea viitorului copilaş depind de felul în care aceasta se simte. Să afirmăm că în timpul sarcinii orice pastile sunt contraindicate nu este prea corect.

Medicamentele sunt deosebit de periculoase la începutul sarcinii, în primele 6-8 săptămâni, când se formează organele şi sistemele vitale ale embrionului. În această perioadă unele substanţe pot provoca malformaţii şi dereglări de dezvoltare. În plus, organismul copilaşului nu este încă în stare să se apere independent – organele lui de filtrare a medicamentelor, adică ficatul şi rinichii, nu sunt încă pregătite să facă faţă acestei sarcinii. Doar în săptămâna a 16 de sarcină placenta este formată complet şi începe să joace rolul de barieră, iar unele preparate nu pot ajunge în organismul copilului. Tocmai de aceea se consideră că în a doua jumătate a sarcinii administrarea medicamentelor este mai inofensivă.

În situaţia în care este obligată să ia medicamente, viitoarea mămică trebuie să se gândească nu doar la copil, ci şi la sine, pentru că în timpul sarcinii organismul se „reorganizează”, începe să funcţioneze altfel, iar ca rezultat sensibilitatea la medicamente creşte, femeia putând să dezvolte alergii. Din acest punct de vedere administrarea diverselor medicamente poate fi riscantă şi periculoasă pentru mamă. Însă nu trebuie să uităm că dacă există anumite riscuri şi boli, care necesită tratament medicamentos, medicamentele trebuie luate. Aceasta se referă în special la femeile cu boli cronice, al căror organism necesită administrarea permanentă a medicamentelor. De exemplu, în cazul diabetului zaharat, viitoarea mamă nu se poate lipsi de insulină sau preparate hormonale.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Dar ce puteţi spune despre medicamentele cunoscute tuturor: paracetamol, citramon, analgină, aspirină, levomicetină şi alte medicamente care par inofensive?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă utilizarea analginei, în special în timpul sarcinii, pentru că acest preparat are o influenţă negativă asupra sântelui. El contribuie la creşterea coagulabilităţii sângelui, ceea ce poate conduce la formarea de microtrombelor şi poate fi o cauză a avortului spontan sau a dezvoltării patologiilor la micuţ. Ca şi alte preparate antiinflamatoare, analgina influenţează asupra funcţiei inimei şi rinichilor copilului. Tocmai de aceea dacă viitoarea mamă este răcită sau o doare capul, este mai bine să ia paracetamol.

Acidul acetilsalicilic (aspirina) nu provoacă malformaţii, dar administrarea acestui preparat fără indicaţia medicului nu este recomandată, din cauza riscului de desprindere a placentei şi hemoragiei la viitoarea mamă, pentru că acest preparat subţiază sângele. Cât priveşte paracetamolul, acesta poate fi administrat, mai ales dacă viitoarea mămică are o boală respiratorie acută, o boală respiratorie virală acută sau gripă. Dar şi acest preparat trebuie luat sub supravegherea medicului.

Alte medicamente sunt interzise în timpul sarcinii sau, cu unele excepţii, ele pot fi prescrise în timpul trimestrului al doilea, când placenta este complet formată, iar preparatele nu ajung direct în organismul copilului. Însă în perioada primelor 16 săptămâni se interzice administrarea de preparate care ar putea afecta dezvoltarea micuţului.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Ce medicamente sunt interzise categoric în timpul sarcinii?

Se interzice categoric administrarea preparatelor care influenţează negativ asupra sistemului nervos al copilului şi cele care au efecte teratogene, aşa ca tetraciclinele, streptomicinele, sulfanilamidele – biseptol, sulfadimezină, sulfadimetoxină, levomicetină.

Dacă însă starea de sănătate a viitoarei mămici impune folosirea anumitor medicamente în timpul planificării sarcinii sau primelor luni de graviditate, aceasta trebuie să consulte un medic, pentru ca specialiştii să aleagă nişte preparate mai naturale, protejând micuţul. De aceea eu sfătuiesc femeile să consulte medicii privind oportunitatea continuării tratamentului unor boli cronice.

În plus, dacă este vorba despre arsuri gastrice, dureri de cap, constipaţii, care deseori însoţesc sarcina, acestea pot fi normalizate cu ajutorul dietelor şi alimentaţiei corecte, adică pe cale naturală, fără preparate medicamentoase. 

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Ce să facem dacă evitarea medicamentelor care pot afecta fătul este imposibilă?

De regulă, noi nu punem pe cântar starea sănătăţii mamei sau copilului, în fiecare caz concret se evaluează riscurile pentru făt şi pentru femeie. Însă, desigur, situaţiile sunt diferite, inclusiv excepţionale, de exemplu mama poate avea probleme cu inima sau alte organe vitale şi apare alegerea de a administra sau nu anumite preparate care, de regulă, sunt prescrise totuşi. Dar şi în astfel de cazuri femeia este cea care decide, ea poate refuza administrarea medicamentelor şi risca.

De exemplu, se întâmplă că în perioada sarcinii femeia este diagnosticată cu toxoplasmoză, pe care mulţi încearcă să o trateze în trimestrul doi. Riscurile în acest caz sunt, desigur, mari, pentru că agenţii patogeni trec bariera placentei şi influenţează asupra sistemului nervos al copilului, iar medicamentele care trebuie luate sunt destul de serioase. Apare problema: fie mama ia antibiotice, fie există riscul ca micuţul să aibă un arc nervos subdezvoltat.

Screeningul prenatal la 16 săptămâni (testul dublu şi triplul şi amniocenteza) poate acorda un ajutor semnificativ în diagnosticarea malformaţiilor fătului în cazul administrării de preparate cu efect teratogen.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi La ce termene utilizarea medicamentelor este categoric interzisă şi când acestea sunt permise, într-o măsură mai mare sau mai mică?

Oricât de paradoxal al părea, dar cele mai mari riscuri cauzate de administrarea de medicamente apare în timpul concepţiei sau fertilizării nemijlocite. În plus, până la 12 săptămâni, până se formează arcul nervos al copilului, noi nu recomandăm nici un fel de medicamente care ar putea influenţa negativ asupra dezvoltării fătului. În această perioadă gravida ia doar acid folic, care, în esenţă, întăreşte şi formează arcul nervos.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Există preparate hormonale sigure şi cum se pot răsfrânge ele asupra sarcinii şi fătului?

Preparatele hormonale pot fi împărţite în două grupe: unele întreţin sarcina şi contribuie la evoluţia ei normală, iar altele susţin sănătatea mamei, de exemplu funcţia normală a glandei tiroide.

Din grupa întâi de preparate hormonale fac parte duphaston şi utrogestan. Acestea sunt prescrise, de asemenea, la necesitate. De exemplu, dacă există riscul de avort spontan, ele pot ajuta la păstrarea sarcinii.

În grupa a doua de preparate hormonale există medicamente pe care femeia trebuie să le ia permanent. În acest caz se reduc dozele, însă administrarea nu se întrerupe, deoarece orice stres pentru organismul mamei poate conduce la întreruperea sarcinii.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Să vorbim şi despre aşa-numitele medicamente utile, prescrise gravidelor. Despre ce este vorba şi dacă ele sunt într-adevăr atât de inofensive?

„Medicamente utile” este o expresie nu prea corectă. În primul rând, să rămână însărcinată poate doar o femeie sănătoasă. Şi dacă concepţia a avut loc, înseamnă că organismul femeii este capabil să ducă sarcina la bun sfârşit şi nu este nevoie de medicamente. Însă fiecare caz este individual şi fiecare femeie are anumite particularităţi, care pot complica evoluţia sarcinii. Aici revenim la preparatele hormonale duphaston şi utrogestan, care nu afectează nici organismul mamei, nici organismul femeii. Toate cercetările vorbesc despre faptul că preparatele cu progesteron pot menţine sarcina cu probleme. Dacă sarcina decurge fără riscuri şi complicaţii, medicul nu va prescrie astfel de preparate.

Există şi vitamine pentru gravide, acestea sunt prescrise în funcţie de starea de sănătate a femeii. Acidul folic, despre care am vorbit şi mai sus, trebuie administrat cu 3 luni înainte de concepţie şi primele 3 luni de sarcină. Preparatele de fier pot fi luate pe toată perioada sarcinii, pentru că dacă mama are hemoglobina scăzută pot apărea ameţeli şi starea generală de rău. Calciul şi magneziul se prescriu selectiv. Dacă femeia este sănătoasă, aceste preparate nu sunt necesare, însă dacă femeia are dureri de oase şi unghii deteriorate, se recomandă administrarea calciului până la 20 de săptămâni. După săptămâna a 20-a, la copil are loc osificarea calciului, de aceea utilizarea ulterioară poate conduce la complicaţii ale naşterii.

Desigur, vitaminele sunt necesare organismului femeii, dar ele trebuie selectate individual pentru fiecare mamă. Trebuie să ţinem cont, de asemenea, că vitaminele obişnuite, care se vând în farmacii, nu sunt potrivite pentru gravide. Există preparate speciale pentru gravide, cu vitamine, doze şi compoziţii corespunzătoare.

Ce să facem dacă organismul femeii nu tolerează vitaminele, apar greţurile şi alte efecte adverse?

Organismul nu trebuie forţat, pentru că uneori el ştie mai bine de ce are nevoie. Cel mai important este ca această reacţie a organismului să nu fie falsă. În plus, acum există posibilitatea de a alege individual vitamine care se potrivesc unei femei anumite şi care nu vor provoca nici un fel efecte adverse.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Ce puteţi spune despre ierburile comercializate în farmacii şi care ni se par inofensive: ce rău ar putea provoca urzica sau muşeţelul?

În timpul sarcinii trebuie să fiţi foarte atente cu ierburile. Multe dintre ele sunt, desigur folositoare şi pot fi folosite în timpul sarcinii, cu condiţia unui consult medical. De exemplu, urzica, pe care o ştie toată lumea, poate favoriza coagularea sângelui şi apariţia microtrombelor. Nu aş recomanda să începeţi administrarea unor noi plante medicinale în timpul gravidităţii şi să experimentaţi, pentru că nu puteţi şti ce influenţă pot avea asupra mamei şi fătului.

Există multă literatură care prezintă diverse reţete de ceaiuri de ierburi pe bază de muşeţel, mentă etc. pentru gravide, dar înainte de a le bea, trebuie să ştiţi dozele exacte şi să vă documentaţi dacă nu există riscuri pentru mamă şi copil.

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi

Sarcina şi medicamentele – cât de compatibile sunt acestea? Interviu cu ginecologul-obstetrician Aliona Dobrovolschi Ce aţi sfătui viitoarele mămici a căror sarcină nu trece fără administrarea de medicamente?

În primul rând, aş recomanda să nu luaţi niciodată medicamente fără o prescripţie de la medic.

În al doilea rând, nu depăşiţi dozele prescrise. Uneori, după administrarea medicamentului mama se simte mai bine şi ea consideră că o doză dublă o va ajuta mai repede – această părere este greşită.

În alt treilea rând, dacă femeia ia medicamente şi planifică să rămână însărcinată, ea trebuie să prevină medicii, pentru ca ei să reducă dozele de medicamente sau să găsească un analog mai inofensiv.

În al patrulea rând, trebuie să schimbaţi modul de viaţă, pentru a nu avea nevoie de medicamente.

Şi cel mai important, trebuie să fiţi mereu pozitive, să nu vă enervaţi, să consumaţi alimente sănătoase. Înainte de a lua un medicament, gândiţi-vă dacă vă puteţi lipsi de el. Dacă aveţi această posibilitate, renunţaţi la substanţele chimice!

A pregătit Irina Captelchina