Cu toții cunoaștem, fie de la școală, fie de pe rețelele de socializare, că ziua de 9 mai este consacrată formării Uniunii Europene.
Mai exact, în urmă cu 74 de ani, ministrului francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, a venit pentru prima dată cu propunerea de formare a ceea ce numim astăzi marea familie UE, transmite la diez.md.
În manualele școlare de istorie, acest eveniment este descris în funcție de clasa în care studiază elevii. În această ordine de idei, astăzi ne-am propus să vă prezentăm cum este prezentată Ziua Europei în cărțile elevilor din Republica Moldova.
Subiectul 9 mai este prezent doar în manualele de istorie din clasa a IV-a și a IX-a. Totuși, menționăm că acesta poate fi studiat și în cadrul altor discipline.
Clasa a IV-a
Vom începe cu prima carte de istorie a elevilor, manualul din clasa a IV-a. În cadrul său, este descrisă succint înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului (ECSC), prima dintre cele trei Comunități Europene predecesoare ale Uniunii Europene.
„În anul 1951, în ziua de 9 mai mai multe țări europene și-au manifestat dorința de a trăi într-o comunitate de state, în care să domnească pacea și buna înțelegere. Astfel a fost întemeiată Uniunea Europeană (UE), formată la început din 6 state.
La 9 mai a fost declarată Ziua Europei pașnice. În această zi în toate țările europene sunt organizate manifestări culturale și științifice”, Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a 4-a (2020) / Pavel Cerbușca.
De la informațiile obținute în clasa a IV-a, parcurgem rapid patru ani de gimnaziu unde predomină preistoria, istoria medievală și cea modernă, oprindu-ne deja în clasa a IX-a.
Aici, ziua de 9 mai apare într-o temă aparte, numită: „Integrarea Europeană. Uniunea Europeană la începutul mileniului III”. Aceasta descrie evenimentele care au dus la crearea UE, inclusiv punând accent pe declarația lui Schuman.
„Pentru accelerarea economiei europene erau necesare transformări. Inițiativa a venit de la Jean Monnet, care propunea plasarea întregii producții de cărbune și oțel a Franței și Germaniei sub responsabilitatea unei autorități comune, în cadrul unei organizații deschise participării și altor state europene. Propunerea a fost acceptată de Robert Schuman, ministrul francez de externe, care a introdus modificări, și a fost aprobată de Guvernul francez la 9 mai 1950, fiind numită Carta Integrării Europene”, Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a 9-a (2023) / Adrian Dolghi, Alina Felea
De asemenea, manualul mai conține și o parte din declarația lui Schuman, o listă de evenimente care explică cum s-a format în timp actuala Uniune Europeană și informații privind parcursul european al țării noastre.
„La 18 aprilie 1951, prin semnarea la Paris, de către șase state fondatoare – Franța, RFG, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg –, a unui Tratat, se constituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. […] Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992, la Maastricht, reprezentând cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înființarea comunității europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene (UE), considerat o «nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei», se menționează în manual.
Clasa a XII-a
În manualele din clasa a XII-a, la fel persistă subiectul dezvoltării UE, inclusiv parcursul european al țării noastre și al României. Totuși, ziua de 9 mai nu este menționată exact. Manualul predestinat liceenilor oferă informații detaliate despre situația economică a țărilor europene de după cel de-al II-lea Război Mondial, explică dezvoltarea inițială a UE, dar și procesele ulterioare.
„În 1948, este creată prima organizație economică europeană, numită Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), menită a administra Planul Marshall astfel, încât economia statelor beneficiare să lanseze proiecte comune și să pună bazele unui spațiu economic comun. OCEE a fost urmată de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului în 1951, apoi de Comunitatea Economică Europeană și, din 1993, de Uniunea Europeană. România devine membră a UE în 2007, iar Republica Moldova negociază în prezent un acord de liber schimb cu UE”, Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a XII-a
Ce ar mai trebui să cunoști?
Ziua Europei este marcată în data de 9 mai abia din anul 1985, după 35 de ani de la declarația lui Schuman. Acest lucru a fost oficializat de către Comunitățile Europene, odată cu adoptarea drapelului Europei, folosit până atunci doar de Consiliul Europei.