Un stil de viață sănătos este indicat oricui, însă cu atât mai mult femeilor însărcinate. Este foarte important ca o gravidă să-și monitorizeze numărul de kilograme adăugate în perioada sarcinii. Un studiu condus de o echipă de cercetători de la Universitatea Lund din Suedia a arătat o legătură între intervenția asupra stilului de viață la femeile gravide cu obezitate și modificările epigenetice la copil.
Numărul adecvat de kilograme pe care trebuie să-l ia în sarcină depinde de la o femeie la alta. Dacă înainte de sarcină, femeia era:
- subponderală (IMC mai mic de 18,5), e recomandat să acumuleze între 12 și 18 kilograme în timpul sarcinii;
- normoponderală (IMC 18,5 - 24,9), trebuie să acumuleze între 11 și 15 kg;
- supraponderală (IMC 25 - 29.9), e bine să acumuleze între 7 și 11 kg;
- obeză (IMC egal cu sau mai mare de 30), e indicat să acumuleze între 5 și 9 kg.
Iată câteva sfaturi care pot contribui la gestionarea creșterii sănătoase în greutate în timpul sarcinii:
- Sarcina nu înseamnă „a mânca pentru doi”. În primele 12 săptămâni de sarcină, femeia poate mânca aceeași cantitate de alimente pe care o consumă de obicei, doar că e bine să se concentreze pe alimente sănătoase.
- După a 12-a săptămână (și dacă viitoarea mamă este la o greutate sănătoasă), mâncarea suplimentară de care are nevoie în fiecare zi este aproximativ aceeași cu un sandviș integral cu brânză și roșii sau un sandviș integral cu unt de arahide și o banană.
- Dacă femeia este supraponderală sau obeză, mâncarea suplimentară de care are nevoie este aproximativ aceeași cu o felie de pâine integrală sau 2 mere.
- E bine ca gravida să bea mai degrabă apă decât băuturi îndulcite sau băuturi carbogazoase, iar dacă bea lapte, acesta să fie cu conținut scăzut de grăsimi.
- Se va consuma pâine integrală în loc de pâine albă.
- În fiecare zi se va lua un mic dejun sănătos, cum ar fi pâine prăjită (care ajută împotriva grețurilor matinale) cu salată de crudități sau fulgi de ovăz cu lapte.
- Se vor consuma cel puțin 4 porții de legume de sezon sau congelate și 2 porții de fructe în fiecare zi: o porție de legume înseamnă o jumătate de cană, iar o porție de fructe înseamnă un fruct (măr, banană, portocală) sau o jumătate de fruct, dacă este mai mare (grepfrut, pomelo etc.) ori câteva felii (ananas, pepene etc.). Pe cât posibil, e bine ca majoritatea meselor să fie pregătite în casă, cu ingrediente sănătoase.
- Se vor alege gustări fără mult zahăr și sare, cum ar fi iaurt simplu, fără zahăr adăugat, lapte bătut, fructe proaspete și uscate, brânză și biscuiți integrali, popcorn de casă, câteva nuci crude și nesărate (de exemplu, o mână de migdale) sau un mic sandviș cu pâine integrală și legume la grătar.
- Se vor efectua cel puțin 30 de minute de activitate moderată 5 sau mai multe zile pe săptămână, de exemplu, mersul pe jos, înotul sau yoga. E bine ca gravida să ceară sfatul medicului legat de ce tipuri de mișcare e mai bine să facă, mai ales dacă nu obișnuia să facă sport înainte de sarcină, dar, în general, trebuie evitate sporturile de contact și scufundările.