Un studiu a ajuns la concluzia că tații sunt cei care au un rol determinant în stabilirea sexului unui copil.

mamaplus

Cercetători de la „Universitatea Newcastle” au analizat un arbore genealogic a 927 de familii pentru a se obține informații de la peste 500.000 de persoane din America de Nord, până în anul 1600. Prin acest studiu s-a dorit să se observe că există o genă care va determina dacă un bărbat va avea mai mulți fii, mai multe fiice sau un număr egal al acestora.

Prima sesizare a specialiștilor a fost că bărbații sunt purtătorii unei gene care controlează aportul de cromozomi X și Y, decizându-se astfel care va fi sexul copilului.

O altă observație a coordonatorului studiului a fost că un bărbat are mai multe șanse să aibă băieți dacă are frați și mai multe șanse să aibă fete dacă are mai multe surori. Explicația acestuia este următoarea: femeile sunt cele care transmit cromozomul X copilului, bărbații  fiind cei care transmit însă fie încă un cromozom X (în acest caz se va naște o fetiță), fie încă un cromozom Y (și atunci va veni pe lume un băiat). Această tendință a putut fi mai bine analizată și după ce s-a realizat un model pe computer, în cadrul acestuia simulându-se cum gena masculină a acționat de-a lungul a 500 de generații.

Studiul, publicat în „Evolutionary Biology”, a precizat că și femeile prezintă mutația menționată, dar că aceasta esteîn stare latentă la ele, în timp ce este activă doar la bărbați. Datorită ei s-a putut realiza un echilibru între bărbați și femei la nivelul populației globale, au afirmat oamenii de știință.

Meritul studiului menționat este, conform experților, că s-a găsit o explicație pentru numărul mare de nașteri de băieți de după războaie: în familiile în care au existat mai mulți frați, gena masculină a putut trece mai ușor din generație în generație, în timp ce în familiile cu mai multe fete acest proces nu a fost posibil.

Sursa