Toate viitoarele mămici trebuie să facă o vizită obligatorie la oftalmolog. Sarcina și nașterea au influenţă asupra funcţiei organelor de vedere, uneori până la dezvoltarea de patologii. Chiar dacă nu există semne vizibile pentru îngrijorare, doar medicul poate da un verdict final.

Ochelarii, lentilele și nașterea. Problemele de vedere în timpul sarcinii

Oftalmologul trebuie să o consulte în mod obligatoriu pe viitoarea mămică la termenul de 10-14 săptămâni de sarcină. Consultul include o verificare obişnuită a vederii, precum şi (obligatoriu!) examenul fundului ochiului cu dilatarea pupilei. În cazul în care medicul nu observă nici un fel de schimbări, el stabileşte un nou consult cu patru săptămâni înainte de termenul presupus al naşterii. 

Dacă există probleme

Dacă la primul examen medicul oftalmolog depistează la gravidă rupturi sau modificări distrofice ale retinei, acesteia i se prescrie o coagulare profilactică cu laser  a retinei, care să asigure adeziunea retinei şi a coroidei.

În acest caz femeia gravidă trebuie să viziteze medicul lunar. În cazul lipsei unor rupturi repetate de retină la ultimul examen oftalmologic (cu 4 săptămâni înainte de naştere), oftalmologul eliberează o concluzie medicală potrivit căreia pacienta poate să nască în mod natural. Dacă însă problema apare din nou, procedura de coagulare cu laser va trebui repetată. În cazuri mai grave, atunci când medicul observă dezlipirea retinei, este necesară o intervenţie chirurgicală pentru remedierea problemei.

Înrăutăţirea vederii în timpul sarcinii

Unele femei se plâng de înrăutăţirea vederii în timpul sarcinii. De regulă, apar simptome de tipul petelor luminoase în faţa ochilor, fosfenelor etc. Imaginea devine mai puţin clară, contururile obiectelor se deformează, iar câmpul vizual se îngustează.

Viitoarea mămică trebuie să se adreseze la medicul oftalmolog dacă are astfel de probleme cu ochii, pentru că semnele minore pot indica, uneori, asupra unor patologii destul de severe. Medicul, la rândul său, va prescrie tratament medicamentos, chirurgical sau cu laser.

Care este pericolul principal al înrăutăţirii vederii în timpul naşterii? Deteriorarea retinei. De exemplu, se poate produce dezlipirea retinei, care conduce la pierderea vederii. O altă problemă o poate reprezenta hemoragia oculară, care afectează retina sau globul ocular.

Ochelarii, lentilele și nașterea. Problemele de vedere în timpul sarcinii

În aceste condiţii, poate oare femeia să nască pe cale naturală sau este mai bine să recurgă la cezariană?

Există o părere răspândită potrivit căreia femeile care suferă de miopie cu valori mai mici de 6,0 dioptrii pot naşte pe cale naturală. În schimb în cazul miopiei mai avansate, este raţional să se recurgă la cezariană. Însă medicii au o altă abordare.

Indicaţie pentru cezariană din cauza problemelor de vedere sunt doar complicaţiile foarte severe ale miopiei de grad mediu şi înalt. De exemplu, în caz de dezlipire a retinei depistată şi operată în timpul sarcinii, precum şi dezlipirea de retină operată anterior la singurul ochi văzător.

Se consideră că femeia poate naşte natural dacă sarcina a decurs fără complicaţii nu au existat dezlipiri ale retinei în trecut. Şi chiar dacă pe retină au fost depistate focare distrofice, însă femeia a născut cu succes anterior, aceasta nu are nevoie de cezariană. Cu toate acestea, decizia finală privind tactica concretă de naştere este luată de medicul ginecolog obstetrician care primeşte naşterea.

Lentile sau ochelari – ce luăm la maternitate?

Specialiştii sfătuiesc femeia să ia cu sine ceea cu ce este obişnuită. Dacă se simte mai confortabil în lentile, atunci trebuie să ia lentilele. Dacă în ochelari – să ia ochelarii. În acest sens nu există nici un fel de restricţii din punct de vedere medical.

Aceasta este confirmat şi prin experienţa femeilor care au născut. Viitoarea mamă, chiar dacă are vederea mai slabă, îşi doreşte mult să vadă copilul din primele secunde ale vieţii acestuia. De aceea ea se va gândi neapărat ce să ia cu sine în sala de naşteri pentru corectarea vederii.

Ochelarii, lentilele și nașterea. Problemele de vedere în timpul sarcinii

Şi ochelarii, şi lentilele au minusuri şi plusuri. Ochelarii vă pot deranja în timpul contracţiilor – nu prea cred că veţi ţine minte că îi aveţi pe nas în acele momente. Şi în timpul împingerii vă pot incomoda. În schimb, moaşa sau asistent îi vor putea scoate sau pune cu uşurinţă în orice moment.

Lentilele de contact, dacă le purtaţi frecvent şi nu vă incomodează, nu vor fi simţite nici în timpul contracţiilor, nici în timpul împingerii. Însă va fi mai greu să le scoateţi, dacă veţi dori neapărat acest lucru.

Este foarte important să ţineţi cont şi de experienţa pozitivă a mămicilor care au născut în lentile şi nu au simţit nici un fel de incomodităţi. Dacă aţi ales lentilele, nu uitaţi să vă consultaţi cu specialistul în corecţie de contact. El vă va ajuta să alegeţi cel mai bun mijloc pentru maternitate.

Cea mai simplă variantă sunt lentilele de contact de unică folosinţă. Acestea nu necesită o îngrijire specială, precum şi soluţii de curăţat şi containere de păstrare. De asemenea, sunt destul de comode pentru maternitate lentilele din silicon-hidrogel. Aceste lentile au o înaltă permeabilitate pentru oxigen şi pot fi purtate peste 12 ore.

Sursa