Michel Odent: În timpul travaliului este mai bine să nu vorbiți

Ginecologul-obstetrician francez Michel Odent este un om-legendă. El a condus maternitatea spitalului din Pithiviers, suburbie a orașului Paris, peste 20 de ani. Acolo a introdus, încă în anii 1970, bazinele pentru relaxarea în timpul travaliului și camerele cu atmosferă casnică, unde femeile pot naștere în liniște. Aceste noutăți simple au permis reducerea semnificativă a numărului de cezariene și alte intervenții medicale. Doctorul Odent este fondatorul Centrului științific și de cercetare a sănătății primare din Londra, autorul a 12 cărți, traduse în 21 de limbi („Naștere fericită”, „Nașterea renăscută”, „Înțelegerea științifică a iubirii”, „Fermierul și moașa”, „Cezariana” etc.).

Limbajul ne face Homo sapiens

Limba este ceea ce ne face oameni. Cu toții știm: „La început a fost cuvântul”. În contextul științific actual, această citată din Biblie poate fi înțeleasă în felul următor: homo sapiens este un mamifer dotat cu o parte foarte dezvoltată a crierului, numită neocortex. Tocmai această parte a creierului ne face oameni și tocmai această parte a creierul ne poate împiedica să naștem.

Mai simplu, ne putem imagina neocortexul (noua scoarță cerebrală) ca un „creier al intelectului”, datorită căruia noi utilizăm metode complexe de comunicare și creăm mediul cultural. Însă în situații legate de viața sexuală a omului, în timpul nașterii, unde pe primul plan ies structurile cele mai vechi ale creierului (hipofiza, hipotalamusul), activitatea neocortexului are un efect de frânare.

Haideți să privim femeia care naște cu ochii unui fiziolog modern. Să ne focusăm atenția pe structurile adânci, arhaice ale creierului, care lucrează din greu pentru a elimina în sânge hormonii necesari și să observăm cum neocortexul inhibă aceste procese.

Ajutor sau piedică?

Pe parcursul miilor de ani, societatea a controlat, într-o măsură mai mare sau mai mică, procesele fiziologice legate de naștere. În particular – prin translarea credinței adânc înrădăcinate că femeia nu poate naștere fără ajutor. Iar ajutorul trebuie manifestat prin control. Această reprezentare rămâne practic neschimbată și printre medici și moașe, ba chiar și în comunitățile care militează pentru nașterea naturală. Însă prima lecție a fiziologiei contemporane este formulată în felul următor: nașterea este un proces involuntar, deasupra controlului nostru, legat de activitatea structurilor arhaice ale creierului. Omul nu poate accelera acest proces involuntar, însă anumite situații îl pot împiedica. De aceea trebuie să înțelegem: femeile care nasc nu au nevoie de ajutor direct și activ. Ele au mult mai multă nevoie de protecție împotriva anumitor situații neprevăzute. Ne aflăm la originea unei noi paradigme sau, mai exact, a unei adevărate revoluții în înțelegerea nașterii?

Pe altă planetă

Din punct de vedere practic, pentru noi este foarte important să înțelegem ce soluție a găsit natura pentru a depăși greutățile nașterii. Aceasta constă în inhibarea funcției neocortexului pe parcursul întregului proces. Deconectarea lui ne apropie de alte mamifere, iar femeile care au născut fără implicare exterioară știu foarte bine acest lucru. La o anumită etapă a nașterii ele se deconectează de lumea exterioară. Ele uită tot ce au învățat, tot ce au citit, toate planurile pe care le-au avut. Ele se comportă așa cum nu s-ar comporta niciodată în viața cotidiană – își permit să țipe, să înjure sau să vorbească prostii. Ele se pot pomeni în poziții foarte ciudate, neașteptate, primitive (deseori, în poziții caracteristice animalelor). Ele se află parcă pe altă planetă. Este evident că în acest moment controlul neocortexului este redus. De fapt, aceasta este o condiție necesară a unei nașteri ușoare.

Valoarea tăcerii

Înțelegerea acestei soluții pe care a găsit-o natura pentru a depăși barierele „umane” în rezolvarea unor astfel de situații cum este nașterea presupune conștientizarea faptului că femeia care naște are nevoie de protecție împotriva oricărei stimulări a neocortexului, în special lingvistice. Cu alte cuvinte, înțelegerea fiziologiei nașterii bazate pe ideea că neocortexul creează bariere în calea acesteia conduce spre o nouă descoperire – importanța tăcerii. Desigur, având o experiență de mii de ani a controlului cultural asupra nașterii, este greu să înțelegem și să conștientizăm într-o singură zi că tăcerea este necesitatea noastră de bază. Astăzi acest lucru este și mai complicat, pentru că multe teorii pe care se bazează adepții nașterii naturale au întărit și mai mult obiceiul adânc încetățenit în cultură de implicare și au introdus în spațiul în care are loc nașterea figura „instructorului” sau a „coatch”-ului, care folosește pe larg limbajul. Tocmai din această cauză renunțarea la folosirea cuvintelor trebuie să fie treptată.

Pentru început trebuie să înțelegem efectul extrem de nociv al limbajului rațional – de exemplu, al discuțiilor despre centimetri. Următorul pas, la fel de important, este decizia de a înceta să adresăm femeii care naște diverse întrebări, pentru că încercarea de a răspunde presupune activarea neocortexului. Pentru a înțelege efectele fiziologice ale discuțiilor, vom face o analogie cu o altă situație, care de asemenea necesită o reducere a activității neocortexului – actul sexual. Imaginați-vă un cuplu care face dragoste. Aceștia sunt foarte aproape de orgasm. Și dintr-o dată femeia îl întreabă pe partener: „Ce vrei să mănânci la cină?” Fără nici o îndoială, această activare a neocortexului va perturba procesul fiziologic.

Nașterea este o situație tipică în care oamenii trebuie să își recunoască, cu modestie, natura lor animalică. Mamiferele care nu folosesc cuvinte nasc mai ușor ca reprezentantele speciei Homo sapiens.

Sursa