”Mă culcam şi îmi doream să nu mă mai trezesc” – cum luptă mamele cu depresia postnatală

Peste 20% dintre femeile din țările dezvoltate sunt afectate de depresia postnatală. Cifrele sunt bazate pe cazurile diagnosticate, însă în realitate, este mult mai des întâlnită. Cu toate acestea, încă este un subiect tabu chiar şi printre mame, care, de teamă că vor fi judecate, aleg să vorbească despre suferința lor numai în grupurile închise de pe rețelele de socializare.

Puține femei vorbesc deschis despre această afecțiune, iar unele dintre ele nu vorbesc deloc despre asta. Depresia postnatală nu numai că provoacă suferință mamelor, dar acestea pot ajunge să nu mai funcționeze normal şi să nu mai răspundă nevoilor copiilor lor. Depresia postnatală se tratează, dar, mai întâi, trebuie să fie recunoscută.

Iată doar două experiențe dureroase ale unor mame afectate de depresia postnatală:

„Am intrat în stări profunde de tristețe, am început să nu mai am deloc grijă de mine, parcă nu eram eu, mă uitam în oglindă şi îmi era scârbă de mine, dar nu simțeam că pot să fac ceva, eram ca într-o negură, într-o mlaştină. Mă duceam seara la culcare şi îmi doream să nu mă mai trezesc. Aveam senzația că nu sunt suficient de bună, că am greşit în toate alegerile pe care le-am făcut. Singura soluție pe care o vedeam era să nu mai fiu. Nu cred c-aş fi făcut-o propriu-zis, dar, cumva, în capul meu era că, dacă aş muri, ar fi singura soluție să scap de durere”

“Mă simțeam vinovată față de toți, 24 de ore din 24. Față de mama, că stătea cu copiii în locul meu; față de soț, că nu eram în stare să fac nimic pentru el, nici mâncare, nici suport moral, nici nimic; față de copii, că nu eram în stare să am grijă de ei cum credeam că ar trebui. Până şi față de pisică mă simțeam vinovată, pentru că nu mai aveam timp de ea ca înainte de naştere”

Semnele care anunță depresia după naştere

Tristețea profundă şi schimbările de dispoziție, plânsul excesiv, dificultatea de a crea o legătură cu bebeluşul, izolarea față de familie şi prieteni, pierderea apetitului sau, dimpotrivă, mâncatul excesiv, insomnia sau somnul exagerat, epuizarea, interesul scăzut față de lucrurile care altădată îți făceau plăcere, iritabilitate şi furie, teama că nu eşti o mamă bună, lipsa speranței, sentimentele de inutilitate, ruşine şi frică, incapacitatea de a te concentra, de a lua decizii sau de a gândi clar, anxietatea, atacurile de panică, gânduri legate de a-ți face rău ție sau copilului, gândurile repetate legate de moarte sau sinucidere – oricare dintre aceste lucruri pot fi simptome ale unei depresii postnatale.

Orice femeie care a născut de curând poate să treacă printr-o depresie postnatală. De cele mai multe ori, depresia apare după naştere, dar sunt şi destule situații când începe să se manifeste în timpul sarcinii, adică prenatal, sau la mai mult timp după naştere.

Depresia postnatală nu e baby blues

Depresia postnatală este o afecțiune care se manifestă la femeile care au născut. Are impact asupra mai multor femei decât ne imaginăm. Cele mai multe femei (aproximativ 80%) trec prin tristețea postnatală, numită şi baby blues, dar aceasta nu este acelaşi lucru cu depresia. Dacă baby blues apare la patru-cinci zile după naştere şi înseamnă câteva zile până la două-trei săptămâni de tristețe moderată, schimbări de dispoziție, plâns şi stres, depresia este mai mult decât atât.

Psihologul Viki Dumitrache spune că depresia este un termen extrem de generos, în sensul că poate să însemne mai multe lucruri, de la zguduirea ideii pe care o ai despre viață, până la înstrăinare: „Cele trei trepte clinice ale depresiei postnatale ar fi anxietatea, care ar fi prima, urmată de depresie şi de psihoză postnatală”.

Petru Ionescu, medic psihiatru, spune că depresia postnatală apare, de obicei, în primele trei până la şase luni de la naştere. Dar medicul psihiatru atrage atenția că, foarte frecvent, există simptome depresive încă dinainte de naştere.