mamaplus

Svetlana Sainsus, mesaj pentru părinții violenți: „Copilul nu trebuie să meargă la somn supărat pe mama, nesărutat, neîmbrățișat...”

-
//
02.12.2020

Există nenumărate familii în care „bătaia e ruptă din rai”. Psihologii spun însă că un copil abuzat devine un om matur fără încredere și respect de sine, cu disfuncții la nivel alimentar, dar și sexual. Bătaia face din el, de asemenea, un agresor care, pe viitor, își va abuza propria familie. Bătaia nu e un mijloc de disciplină, nici de iubire față de copii. Violența produce nu doar răni fizice, ci și emoționale, psihice, care te pot însoți întreaga viață.

În cadrul unui interviu online, cu lacrimi în ochi, Svetlana Sainsus, cofondatoarea unei platforme de caritate, a venit cu un mesaj către părinții care își bat copiii și care tratează acest comportament fiind unul firesc.

Svetlana povestește că atât ea, cât și frații săi nu au fost bătuți niciodată de către părinți. Ea urmează același exemplu în cazul copiilor ei și este categoric împotriva acestei metode de educație.

„Suntem foarte fericiți și eu, și fratele meu, și sora mea că noi nu am fost bătuți absolut niciodată. Eu nu țin minte să mă fi bătut pe mine mama sau tata. Nici frică nu aveam, doar rușine. Țin minte doar când mama se uita așa la mine și gata, eu am înțeles că am făcut ceva greșit, mie îmi este rușine și eu mă opresc. Noi așa am crescut și nu a fost nevoie de bătaie”, mărturisește ea.

Depresia postnatală este o perioadă de grea încercare pentru proaspetele mămici, care se simt singure, neajutorate și obosite în exces. Din cauza acestei afecțiuni medicale, mamele își pot schimba comportamentul față de cei din jur, inclusiv de proprii copii. Sfatul Svetlanei este acceptarea unui ajutor din partea partenerului, mamei, surorii, a oricărui om care poate oferi susținere necondiționată.

„Femeile trec prin depresia postnatală și eu le înțeleg foarte bine, am avut și eu cu primul copil, acum nu am simțit-o, din fericire. Nașterea fetei a fost altfel. Cu băiatul am simțit-o, eram și eu foarte nervoasă, dar nu-mi băteam copilul.

Căutam o salvare, mereu trebuie să cauți un ajutor: îi spui soțului, mamei, surorii „Uite, sunt nervoasă, hai să ieșim undeva, hai să facem ceva, să bem o cafea, o ieșire în oraș...”, orice numai să se calmeze, dar să nu se atingă de copil”, spune Svetlana.

Copiii sunt născuți ca să-i iubim

„Am văzut cazuri când mulți copilași au învins cancerul, dar din păcate tare mulți nu l-au învins, au murit... Când acei copii erau pe moarte, eu foarte mult încercam să susțin mamele, care de multe ori spuneau: „Dacă aș da timpul înapoi, nu l-aș bate niciodată, nu l-aș atinge, nu aș țipa la el”. Și eu întreb: de ce să așteptăm ca să se întâmple ceva? Copiii sunt născuți ca să-i iubim”, susține Svetlana.

Mesajul Svetlanei Sainsus pentru părinții care își pedepsesc copiii apelând la violență:

„Nu-mi plac părinții severi care îi pedepsesc pe copii, inventează diferite pedepse. Niciodată nu l-am pedepsit. 

Recomand tuturor părinților să nu se culce niciodată atunci când copilul este supărat, să nu-l ocărască și să-l lase să meargă la culcare. Este foarte traumatizant. 

Sunt și eu om, și dacă băiatul vine acasă cu o notă un pic mai rea, îi zic că  „uite, ai fi putut mai bine”. Dacă-l văd un pic supărat, niciodată nu-i dau voie să meargă la somn fără să-l cuprind, să-l sărut și să-i spun „Nu mă interesează nota ceea. Te iubesc, ești sănătos, iar mama e fericită”. 

Copilul nu trebuie să meargă la somn supărat pe mama. Nu trebuie să meargă la somn nesărutat, neîmbrățișat. Nu trebuie să meargă la școală nepetrecut, necuprins, neîmbrățișat, pentru că niciodată nu se știe ce se poate întâmpla, dacă se întoarce. Tu mergi la lucru, dar nu știi dacă te întorci. Fiecare zi are atât de multe cazuri cu mame sănătoase, care peste noapte, nu știu, au decedat, ori copii care se îmbolnăvesc.

Vreau ca nicio mamă să nu-și bată copiii. Sunt multe alte metode de a educa copiii, numai nu prin bătaie. Trebuie să construim o relație prietenoasă cu ei. Eu sunt prietenă cu băiatul meu. Dacă cineva se uită dintr-o parte, ar spune că-l alint, că-i permit prea multe sau că nu-l cert pentru acele note rele, dar nici nu le are rele. 

Eu observ că, cu cât mai liber îl las, cu atât este mai bine. Eu nu stau deasupra lui și fac lecții. Eu știu cât de enervantă este treaba asta cu lecțiile copilului. Niciodată n-am stat cu el să fac lecții. Dacă avea nevoie de ajutor, eu îi explicam ceva. Copilul trebuie să se descurce singur și observ că are succes la învățătură, învață bine, la școală este lăudat, e un copil educat. La noi „alintătura” este văzută ca prea multă dragoste, dar eu nu consider că există prea multă dragoste pentru copil. Trebuie să-i alintăm cât sunt mici, pentru asta sunt copii, fiindcă acuș cresc mari și își iau aripile și pleacă de la noi.

Dacă noi, părinții, cei mai apropiați oameni ai copilului în care el caută protecție și dacă se întâmplă ceva, el fuge la mama, și dacă știe că ea acasă îl bate, unde să fie acea încredere? Se pierde acea doză de încredere, iar copilul înțelege că el trăiește într-o viață în care dacă sparge o jucărie sau o scapă jos, el este bătut. Nu este normal, pentru că părinții sunt cei care trebuie să ofere protecție”.

Un copil bătut acasă NU poate deveni un adult fericit

„Eu știu că foarte mulți copii din sate sunt bătuți, pentru că mergem să le ducem cadouri, și mereu ating această temă. Le spun părinților: „Vă rog, nu bateți copiii! Eu știu că aveți probleme, că sărăcia vă apasă, dar nu vă descărcați pe copii!”. Apoi îi văd pe acei părinți cum stau și se uită așa gânditori la mine și sunt sigură că 10-20% dintre cei pe care i-am vizitat, nu-și mai bat copiii. Asta încerc să transmit tuturor, pentru că viața chiar este foarte scurtă, foarte imprevizibilă. Toți au probleme, dar dacă se descarcă pe copii, asta nu rezolvă situația. Ei își mai fac o problemă în plus: cresc un copil agresiv, inhibat, plin de complexe. Eu nu știu ce om poate să crească dintr-un copil bătut acasă. Cu siguranță nu unul fericit”, încheie Svetlana Sainsus.