”Să-mi aducă o cană cu apă la bătrânețe”: De ce e periculos să transformi copilul în sprijinul tău emoțional?

În mod natural, copiii sunt empatici, așa că este ușor pentru părinți să treacă neintenționat granița și să uite că el este părintele și nu copilul. Trebuie evitat cu orice preț situația în care copilul este mai părinte decât părintele însuși. Copilul nu ar trebui să devină sprijinul emoțional al părintelui său, spun specialiștii. Copiii n-ar trebui să ajungă să își consoleze părinții care trec prin diverse situații. Creierul lor de copil nu este suficient de dezvoltat pentru a gestiona astfel de responsabilități.

“Din păcate, copiii sunt ușor de exploatat din acest punct de vedere. Dacă îți înveți copilul să fie disponibil pentru tine ori de câte ori tu ai o cădere nervoasă, copilul va fi acolo. Spre deosebire de adulți. Părinții nu realizează că, astfel, își exploatează copiii. Dar ei se simt mai în siguranță să le spună copiilor decât unei persoane străine. Unde mai pui că poți primi și o îmbrățișare caldă”, explică Aaron Anderson, directorul Centrului Familiei din Denver.

Chiar dacă ți se pare greu de crezut, este foarte periculos pentru dezvoltarea copilului tău să pui pe umerii lui o astfel de responsabilitate. Periculoasă este și lăsarea în grija copilului mai mare a fraților mai mici sau înhămarea lui la treburi casnice nepotrivite pentru vârsta lui. Relația părinte-copil trebuie păstrată într-un mediu firesc, astfel încât copilul să nu devină părinte, terapeut sau cel mai bun prieten.

Dragoste sau abuz?

Această “parentificare” emoțională este o formă de abuz, deși mulți oameni refuză să recunoască acest lucru. Totuși, putem vorbi în mod cert despre o relație toxică. În general, femeile sunt mai tentate să își descarce emoțiile în fața copiilor. Bărbații mai puțin pentru că, în general, de mici bărbații sunt învățați să fie puternici. Astfel se ajunge să își exprime mai greu sentimentele. Cei mai mulți dintre părinții care fac acest lucru sunt copii supuși unui astfel de tratament de către părinții lor.

Relația părinte-copil nu trebuie inversată nici măcar atunci când copilul devine adult. Iar părinții care obișnuiesc să facă asta devin defensivi și nu vor recunoaște niciodată acest lucru. “Dar copilul meu mă iubește și îi place să mă ajute!”, vor spune de fiecare dată când sunt confruntați cu realitatea.

Specialiștii spun că este în regulă ca părinții să plângă, iar copiii să-i vadă. Însă părintele trebuie să-i spună și care sunt motivele pentru care plânge. Nu e deloc corect să-i spună că este în regulă, deși este clar că nu e. Copilul trebuie să aibă încredere în instinctele lui, să își dea seama care sunt motivele pentru care părintele lui este trist. Este indicat să-i spui copilului “Simt nevoia să plâng acum, dar nu este treaba ta să ai grijă de mine. O pot face singur!”.