În SUA, medicii au operat copilul nenăscut al unei femei însărcinate. Procedura, realizată de o echipă de chirurgi de la Spitalul Winnie Palmer din Orlando, statul american Florida, a fost necesară pentru a salva viața fătului.

Când Jaiden Ashlea, 23 de ani, a suferit un examen prenatal în martie, în a 18-a săptămână de sarcină, medicii au detectat un defect congenital care afecta dezvoltarea măduvei spinării fătului. Acest lucru putea duce la tulburări de dezvoltare și paralizie, după naștere. Aproximativ 1.400 de copii sunt afectați de defect, în fiecare an.

 „Am fost în stare de șoc. Nici nu puteam vorbi când am primit vestea”, a declarat Jaiden. Inițial, medicii din Jacksonville i-au transmis că bebelușul nu are nicio șansă de supraviețuire. Dar tânăra nu a vrut să renunțe.

A aflat că specialiștii din Orlando au efectuat, în trecut, intervenții chirurgicale complexe. Iar specialiștii din Orlando i-au dat speranțe lui Jaiden. Ea a aflat despre o intervenție rară, prin care bebelușul poate fi operat în timpul sarcinii.

După o serie de analize medicale, femeia și bebelușul au fost acceptate pentru o intervenție chirurgicală. La aproximativ șase săptămâni de la diagnosticare, miercuri, 11 mai, medicii au făcut operația de cezariană.

A durat peste șase ore, timp în care au intervenit cu succes la coloana vertebrală a fătului, pe care l-au plasat, apoi, înapoi, în burta mamei!

Mamei însărcinate i s-a prescris repaus strict la pat, după procedură. Va fi supusă unei alte cezariene în săptămâna a 37-a de sarcină.

Jaiden se simte bine, iar copilul, care va fi botezat Levi James „își mișcă piciorușele. Simt asta, sunt cea mai fericită mamă din lume”. Jaiden și-a împărtășit povestea într-un videoclip pe Tiktok. „Am născut o dată, dar îl voi naște, din nou, pe fiul meu peste 11 săptămâni”, a spus ea. Clipul a devenit viral și a ajuns la 2,2 milioane de vizualizări.