Furtul copilăresc. Ce facem, dacă copilul fură?

Mulți părinți sunt familiarizați cu situația în care un copil care este dotat cu toate, comite anumite furturi. Familia este foarte supărată şi intră în panică, ridicînd  întrebarea cu privire la modul de educaţie pe care i l-au acordat copilului.

De multe ori determinarea cauzelor și circumstanțelor faptei comise este însoțită de o furtună de emoții negative: părinților le e rușine, sunt supăraţi pe copil, se învinovăţesc pe sine, le e teamă de public. În imaginație stau tablourile sumbre ale viitorului copil legate de cleptomanie și criminalitate. Dar de reacția familiei la fapta comisă de către copil, vor determina faptelel sale ulterioare, dacă copilul va continua să mai fure sau nu.

Prin urmare, nu faceţi prognoze pesimiste, nu trageţi concluzii pripite dar discutaţi în detaliu problema furtului comis de către copil: de ce a furat, cum să rezolvaţi o astfel de situaţie și cum să preveniţi repetarea acestora.

Problemele de vîrstă

Deci, aproape fiecare copil cel puțin o dată în viața lor, fără permisiune a luat lucrul cuiva. Mai simplu spus a furat. Motivul exact pentru care a făcut această acțiune este foarte dificil de spus. Aici şi vîrsta copilului pentru o evaluare competentă a incidentului este la fel de importantă.

Aproape nimeni nu îndrăzneşte să-şi numească copilul mic -  hoț la vîrstă de la 2 la 4 ani, în care conceptul de "al meu" și "străin" abia se formează. La 4-6 ani, la copiul abia încep să se formeze obiceiurile morale, deşi el are idee de bunuri personale și spațiul personal. Dar dorinţele copilului sunt încă foarte impulsive, anume ele sunt de multe ori cele care provoacă copilul la comiterea furturilor.

Copiilor mobili și excitaţi cu vîrste cuprinse între 6-7 ani le este, de asemenea, dificil să-şi controleze dorințele lor (și să stea liniștit în bancă, pentru a asculta profesorul). Se explică acest comportament prin particularitățile de temperament, traumele psihologice (probleme din familie, negativism, începutul activității de învățare) sau bolilor psihice grave.

La copii de 8-11 ani furtul este cel mai adesea asociat cu faptul că volitiv ei sunt insuficient dezvoltaţi. Copilul vrea să aibă orice lucru dar să se lupte cu această ispită nu poate. Mai apoi îi va fi rușine pentru un astfel de act, el știe că nu este bine să fure, dar să se opună nu poate.

Adolescenţii de 12-15 ani comit conștient furturi, la această vîrstă existența unor astfel de fapte poate vorbi de un obicei prost.

De ce fură copii

Pentru a rezolva problema, este important de a stabili cauza furtului la copil. Vom discuta cele mai frecvente dintre ele.

• Problemele din familie

Lipsa atenției și dragostei părinteşti, lipsa înţelegerii şi susţinerii copilului duc la   începerea fururilor atît de acasă, cît și în afara familiei, în scopul de a atrage atenția adulților. Un astfel de comportament este un strigăt tăcut pentru ajutor, un reproş  părinților veşnic nemulțumiți.

În cazul în care în urma infracțiunii urmează un scandal și e aspru pedepsit, copilul este convins că strategia sa aleasă este corectă. Logica lui este simplă: este mai bine să se lase pedepsit decît neobservat. În acest caz, părinții nu ar trebui să se concentreze pe furtul comis de copil, ci să-i acorde atenția cuvenită copilului, subliniind importanța acestuia în familie și importanța acțiunilor pozitive.

• Furtul ca o încercare de a se afirma

Aceasta este o alarmă cu privire la problemele psihologice ale copilului (de obicei, a preșcolarului sau a școlarului mic). La o mare parte din copii le poate fi dificil să-şi facă prieteni noi. Prin diferite gustări sau lucruri frumoase, el încearcă să cîștige un loc printer colegii săi. Cel mai adesea, acest lucru se întâmplă atunci când un copil în familie suferă de lipsă de atenție și nu simte importanţa sa. O situație clasică: copilul ia banii din poşeta mamei sale pentru a cumpăra dulciuri și a le da copiilor în schimbul unui loc (acceptare) și prieteniei lor. O astfel de modalitate de a crește propria lor importanță pare să fie pentru el singurul mod posibil.

Pentru a rezolva această problemă ar trebui să se implice părinții: creșteţi autoaprecierea copilului, dezvoltaţi abilitățile și talentele sale, formaţi abilități de comunicare cu copii, explicaţi și, dacă este necesar, modelaţi situațiile cele mai complexe.

• Fură pentru a se răzbuna

Copilul a fost rănit moral în curte, lăudînde-se cu jucăria sa nouă? Nu e de mirare în cazul în care copilul a furat conștient jucăria. Raționamentul său este simplu: un băiat m-a bătut și deaceea eu voi lua mașina lui. Cum să ne luptăm cu un astfel de furt? Convingeţi și explicaţi modul cum ar trebui să se comporte în astfel de situații.

• Copilul nu face distincție între lucrurile sale și ale altor copii

Această situație este tipică pentru copii cu vîrsta între 2 și 4 ani, atunci cînd copilul nu știe hotarele dintre ale sale și ale altora. În acest caz, se recomandă să spuneţi că copilul are patul său, jucăriile lui, bunurile lui, colțul lui, acordînd în același timp, atenție la sentimentele copilului care a fost lăsat fără jucăria preferată.

• Nesatisfacerea cerinţelor copilului

Ignorarea frecventă din partea părinților a necesităţilor copilului duce la creșterea tensiunii şi anxietatăţii puternice. Dorința de a deține o anumită jucărie sau lucru poate fi atît de mare, încît copilul comite un jaf fără să știe. Acest lucru nu vorbeşte despre dorința imediată, necesitate, care de fapt lipsește. Sfaturi pentru părinți: ascultaţi dorințele copilului și încercaţi să le satisfaceţi cel puțin parțial.

• Lipsa de înțelegere - furtul e interzis!

Copil poate comite furturi cu bunăcredință, hotărîndu-se spre exemplu, să facă un cadou mamei sale. Faptul că nu se poate face acest lucru, el nici măcar nu-l știe. Corect a spune "nu" la un copil, nu este ușor și totuși părinții ar trebui să încerce să-i explice acesta cît mai clar.

• Imitația sau copierea comportamentului adulţilor

Poate că în familie se discută cu invidie despre oamenii care au un trai bun prin mijloace necinstite? Sau tata aduce ceva de la lucru și este foarte bucuros că a făcut-o? În cazul în care astfel de situații și conversații în familie sunt considerate a fi normale, nu e nevoie ca copilul să devenă martor.

• Estorcarea de către copii mai mari

Protejarea copilului și suprimarea șantajului și intimidării - sarcina părinților și profesorilor.

• Cleptomania

În rîndul copiilor această boală, ce necesită asistența psihiatrului sau neuropsihiatrului, este extrem de rară.

Erori în educarea copiilor, care duc la furt

Ce greșeli părinteşti provoca la copii furtul? Noi vom scrie despre cele mai frecvente dintre ele:

• nu există o consecvență în educație (pentru o faptă ar trebui să fie pedepsit, dar pentru alta- nu);

• familia trăiește pe principiul "standarde duble" (părinți spun într-un fel, dar acționează în mod diferit);

• cerințele adulților nu sunt coordonate (mama permite, interzice - tata);

• copilul crește într-un mediu de părinti permisivi, transformîndu-se într-un idol;

• comportamentul și acțiunile copilului sunt sub controlul total al părinților.

Ce trebuie să faceți în caz că copilul fură

Există cîteva reguli generale, cum să se comporte părinții în cazul în care copilul a comis un furt.

Fără scandaluri și isterie, nu utilizați pedepse fizice. Situația se va agrava, pentru că data viitoare copilul doar va ascunde cele furate. Dînd frîu liber emoțiilor, putem o dată și pentru totdeauna să-l lipsim pe fiul sau pe fiica iubită de încrederea în sine.

Important! Identificarea cauzelor și circumstanțelor infracțiunii săvîrșite, nu ar trebui să se petreacă în ochii oamenilor străini! împreună cu copilul, într-o formă prietenoasă va avea loc conversația confidențială: de ce a făcut-o, de ce are nevoie de acest lucru, cine este stăpînul acelui obiect.

Faceţi în aşa fel, încît să-i fie clar copilului dumneavoastră că sunteți foarte supărat de ceea ce s-a întîmplat (în acest caz, încercați să evitați cuvintele "furat", "furt", "crimă"). Condamnaţi comportamentul, acțiunea, dar nu personalitatea copilului. Spuneţi-i cît de rău se simte stăpînul fără lucrurile sale.

Nu învinovăţiţi copilul fără dovezi! Nu-l comparaţi cu alţi copii! Nu insistaţi să-şi ceară scuze public! Nu cereţi să facă promisiuni! Nu vă întoarceţi la acel caz cînd situaţia este déjà rezolvată, nu faceţi reproșuri copilului!

Încercați să întoarceţi elementul furat fără martori și să împarţiţi responsabilitatea cu copilul.

 În cazul în care un copil a luat și apoi a cheltuit banii din bugetul familiei, trebuiie să-i spuneţi pentru ce au fost destinaţi şi că pentru o anumită perioadă familia va fi limitată, de exemplu de la cumpărarea dulciurilor sau vizonarea unui film la cinema.

În cele din urmă, găsiţi adevărata cauză a infracțiunii de bază și lucraţi asupra ei.

Tragem concluzii

Furtul copilăresc - un fenomen larg răspândit, care apare din diferite motive. Reacția și comportamentul ulterior al părinților în acest caz, joacă un rol important. Trebuie amintit că această situație este complet solvabilă, iar copilul poate și trebuie să fie ajutat. Dar cea mai bună prevenire a furtului din copilărie este în înțelegere deplină, în relația sinceră și încrederea dintre copil și părinții săi, în armonia familiei.