Dependența emoțională. Cum rupem o relație? Sfaturile psihologului Aza Onica

Pentru început, haideți să clarificăm la ce ne referim atunci când vorbim despre dependența emoțională. Dependența emoțională este o obsesia profundă de o altă persoană, nevoia constantă de a fi alături de această persoană, focusarea pe cuvintele și comportamentul acesteia, implicarea în exces în relațiile cu ea.  Codependența provine din stadiile de dezvoltare importante dar încă incomplete ale copilăriei – etapele de legătură cu părinții sau separarea de ei. De regulă, dependența de acest gen este specifica persoanelor care  au fost lipsite de dragostea părintească, ori, dimpotrivă, s-au aflat prea mult sub aripa părintească. Omul codependent nu este doar cel care tinde să fie indispensabil și care se jertfește din frica de a fi părăsit. Dar și cel care în mod stabil respinge, acuză, critică și căruia îi este frică de intimitate. Fiecare are propriul rol în această piesă și fiecare are de pierdut de pe urma propriilor probleme nerezolvate din copilăria îndepărtată. 

Voi aduce un exemplu de relație codependentă: Femeia încearcă să fie bună la toate pentru soțul ei; amantă, bonă pentru copiii lor, bucătăreasă, femeie de serviciu ș.a.m.d. Nu este absolut nimic rău în asta dacă ea știe să-și distribuie forțele, timpul și primește suficientă satisfacție din dragostea soțului și copiilor ei. Însă, dacă ea este condusă de părintele din interior (adică imaginea despre mama, bunica sa care i-a rămas în subconștient) pe de o parte, iar pe de altă parte, nu găsește suficientă satisfacție în dragostea pentru familia sa, femeia devine din ce în ce mai nefericită. Cu toate acestea, ea nu va schimba nimic în viața ei pentru că singură și-a ales un soț care o va mustra sever (așa cum procedau în copilărie și părinții cu ea), dacă în opinia lui, ea nu va fi o femeie exemplară. În acest fel, femeia și-a creat un mediu psihologic obișnuit pentru ea și este dependentă de persoana care-i asigură scenariul de viață al copilăriei sale. Întâlnesc de multe roi asemenea doamne, care zilnic fac o muncă colosală pentru familia lor, și asta mi-ar trezi tot respectul dacă nu le-aș vedea ”uscate” și extrem de obosite. De fiecare dată vreau să le adresez aceeași întrebare: Ce faceți pentru dumneavoastră? Cum vă extindeți orizonturile? De ce trebuie să demonstrași cuiva că sunteți demnă de dragoste și recunoștință? Motivul acestei atitudini față de propria persoană se ascunde în copilărie, când părinții își iubesc copilul pentru ceea ce el face, adică pentru ceva anume – dragoste condiționată. ”Fiul meu nu trebuie să se comporte atât de rău”; ”Nu am crezut niciodată că fiica mea va învăța atât de rău”; ”Voi fi mândră de tine dacă vei absolvi excelent anul școlar”; Una dintre cele mai traumatizante fraze: ”Uite-te la ceilalți copii cât de extraordinari sunt, nu ca tine !” – aceste cuvinte îi vor asigura copilului dumneavoastră complexe pentru tot restul vieții. Tot timpul, copilul va depune eforturi pentru ca să fie ca toți sau mai buni ca toți  (să concureze), însă, nici așa nu va căpăta mai multă încredere în sine, iar nemulțumirea constantă față de propria persoană va rămâne cu el tot timpul… 

În cazul în care o persoană este dependentă de partenerul ce servește alcool în exces, consumă droguri și nimerește permanent în fel de fel de istorii ciudate, într-un cuvânt – un ratat – explicația este că persoana este afectată de complexul ”salvatorul”. Se pare că acest complex a apărut încă în sânul familiei unde copilul își asuma rolul de părinte, își ”salva” fie mama sau tata de o anumită dependență sau pur și simplu părinții au dat dovadă de imaturitate.   

Îmi aduc aminte un caz din practica mea, când o domnișoară întotdeauna își alegea partenerii care aveau cu ea o relație dar concomitent erau îndrăgostiți de altcineva. În pofida durerii sufletești pe care o avea, nu pleca din acea relație, ci încerca să obțină reciprocitate cu orice preț. Curând a devenit clar unde se ascunde originea acestui cerc închis. Mama fetei a fost rece și crudă în raport cu ea, ceea ce nu puteai spune despre relația ei cu fiul pe care îl mai  avea și pe care pur și simplu îl adora. Chiar și la maturitate, această tânără se întreba: ”De ce mama nu mă iubește la fel cum îl iubește pe fratele meu?”.  Ea întotdeauna a sperat că, într-o zi,  mama o va îndrăgi și aprecia, totuși. În acest sens, tot încerca să obțină succese. Și această situație din copilărie era dejucată la maturitate, tânăra crea triunghiuri amoroase iar și iar fără a conștientiza originea motivului eșecurilor amoroase. 

Atunci când copilul este înconjurat de prea multă grijă și ”dragoste distrugătoare”, el crește dependent de alte persoane. Gradul său de autoapreciere depinde de partenerul său. Va întâmpina greutăți în viață din cauza fricii pe care o va încerca atunci când va trebui să ia anumite decizii importante, va fi nesigur pe sine și se va concentra doar pe propriile sale necesități (o asemenea persoană este convinsă că necesitățile sale trebuie să fie satisfăcute de cei apropiați). Persoana își va alege un partener ”tată” sau ”mamă” fiind în fuziune și dependență completă de soț sau soție. Toate astea se întâmplă pentru că copilului i s-au pus piedici în cadrul procesului de separare (în literatura psihologică de specialitate, prin separare se înțelege detașarea copilului matur de familia de origine, formarea sa ca personalitate autonomă și independentă). Cum arată procesul de separare eșuat într-un exemplu concret, aflați din următoarea istorioară. 

Un tânăr, cu vârsta de 26 de ani, trăiește separat de părinți nu foarte mult timp (2 ani). Însă, mama lui vine des pe la el pentru a-i face curat spunând că singur nu va fi în stare să facă acest lucru. De asemenea, și cumpărăturile le face împreună cu mama lui pentru că se decide cu greu de unul singur ce trebuie să achiziționeze. La cea mai mică problemă pe care o întâmpină, tânărul sună părinților. Nu are o parteneră și nici experiență în acest sens, mama nu-și face griji în legătură cu acest lucru considerând că încă este devreme pentru el să se gândească la asta. Ea vede în fiul ei un copil neajutorat, iar el, din păcate, așa și este din punct de vedere psihologic…

Ce trebuie să știe părinții despre procesul de separare? Există patru stadii de separare a copilului de părinți. Prima etapă – criza vârstei de trei ani ”Eu singur!”. Mama trebuie să-i asigure copilului autonomie, dar și susținere atunci când copilul are nevoie de acest lucru și o respinge strigând în gura mare ”Eu singur!”, chiar și atunci când cade și plânge de durere și dezamăgire. A doua etapă de separare are loc atunci când copilul merge la școală. A treia etapă are loc în faza de trecere în intervalul 13 – 18 ani. A patra etapă, și ultima, are loc atunci când copilul trece de la faza de adolescent la cea de tânăr. În cadrul tuturor acestor etape este importantă susținerea copilului în dorința sa de a fi individual. Părinții trebuie să respecte inițiativele sale, să remarce succesele lui, să nu accentueze eșecurile copilului. Odată ce se confrunt cu o dificultate, copilului trebuie să i se explice, să i se dea sfaturi, dar în niciun caz să nu i se indice în mod autoritar ce trebuie să facă. El trebuie să considere că singur este în stare să găsească soluții la problema pe care o întâmpină. Aveți încredere în copilul dumneavoastră și credeți în el!

Pentru a determina dacă nu cumva sunteți dependent de partenerul dumneavoastră, analizați relația în care sunteți implicat. Răspundeți-vă la întrebarea: ”Sunt are fericit(ă)”, ”Sunt oare satisfăcut(ă) în această relație?”. ”Ce sentimente mă încearcă mai des în raport cu partenerul?”, ”Nu cumva relația pe care o am îmi aduce aminte despre situația aceea mai veche?”. Gândiți-vă  pe cât de plină este viața dumneavoastră sub alte aspecte: muncă, prieteni, hobby, sport? Întotdeauna oare acțiunile dumneavoastră sunt rezultatul propriilor dorințe ? Pe cât de mult depinde dispoziția dumneavoastră de dispoziția partenerului? Conștientizarea a ceea ce se întâmplă vă va ajuta să îmbunătățiți calitatea vieții dumneavoastră. 

Veți reuși să deveniți o personalitate autosuficientă dacă veți începe să vă iubiți, acceptați-vă așa cum sunteți, creați-vă propriul dumneavoastră spațiu. Încercați să primiți plăcere de la momentele în care sunteți singur cu dumneavoastră,  meditați asupra propriilor gânduri, sentimente. Găsiți o ocupație interesantă pentru dumneavoastră, ca să aveți cu ce vă ocupa timpul când sunteți în singurătate. Încurajați-vă, răsfățați-vă, depistați valorile personale și nu așteptați aprecieri din partea  altora. Începeți să vă susțineți și să vă ajutați din interior. Fiți fericiți!