Cum petrecem sărbătorile de primăvară când masa de Paște, întâlnirile cu rudele și prietenii și alte activități sociale nu mai sunt permise din cauza pericolului răspândirii noului coronavirus?
Prin măsuri guvernamentale care ar fi fost de neconceput cu doar câteva luni în urmă, carantina și distanțarea socială au devenit acum obișnuite la nivel mondial, pe măsură ce guvernele depun eforturi uriașe pentru a combate infectarea cu COVID-19. Oricât ne-ar fi de greu, însă, viața merge mai departe, sărbătorile se apropie și este important să ne amintim că speranța și bucuria sufletească ne ajută să trecem peste dificultăți.
Un studiu recent, publicat în revista medicală The Lancet, observă că impactul psihologic al carantinei poate fi mare, ceea ce duce la o serie de probleme de sănătate mentală, de la anxietate și furie, până la tulburări de somn, depresie și tulburare de stres post-traumatic. Din acest motiv, e vital ca în această perioadă să ținem legătura cu cei dragi, să ne manifestăm temerile, dar în același timp să privim lucrurile cu realism și să profităm cât putem de bine de timpul petrecut acasă. Și să nu uităm de sărbători și de tradiții, chiar dacă în această perioadă trecem prin momente grele.
Sărbătorirea Paștelui pe timpul izolării nu mai poate însemna reuniuni de familie într-un loc fizic, întâlniri cu prietenii dragi sau mers la biserică, dar acest lucru nu înseamnă că nu putem crea deloc o atmosferă de sărbătoare. Paștele în acest an înseamnă să ne ajutăm reciproc să facem față acestei situații, chiar dacă suntem la distanță unii de alții, să sporim legăturile emoționale și să ne amintim de obiceiurile de sărbătoare, cele pe care le mai putem urma: vopsitul ouălor, cadourile pentru copii, discuțiile calde cu cei dragi.
Cei care au copii pot vopsi ouă împreună cu aceștia, fiind un moment bun și pentru eliberarea creativității pentru fiecare dintre noi. Cei mici vor fi încântați să descopere că ouăle se pot vopsi cu modele create din elemente la îndemână, precum o frunză de pătrunjel, o foaie de ceapă sau cu un șervețel de hârtie. De asemenea, în ziua de Paște, părinții pot ascunde ouă în diverse locuri din casă, iar copiii pot porni în căutarea lor. Pentru a face jocul mai interesant, părinții vor oferi și premii pentru găsirea „comorilor” (ca din partea Iepurașului), cum ar fi o carte sau un puzzle comandate din timp pe internet.
De asemenea, părinții îi pot implica pe cei mici în prepararea unui cozonac tradițional: cei mici iubesc să intre în bucătărie și vor fi încântați să atingă făina și să dea o mână de ajutor la pregătirea aluatului și la frământat.
Chiar dacă mersul la biserică nu mai este o opțiune, persoanele pentru care respectarea tradițiilor religioase este importantă pot asculta slujbele și învățăturile preoților la radio sau le pot vedea la televizor.
De asemenea, e important ca de Paște să nu ne simțim singuri, chiar dacă nu putem petrece această sărbătoare unii lângă alții. Cei mai norocoși locuiesc cu toții în aceeași gospodărie (copii, părinți, bunici) și au rămas împreună în izolare, însă multe persoane sunt doar cu partenerul de viață sau sunt complet singure în casă în această perioadă. Din fericire, metodele de comunicare ale prezentului ne pot ajuta pe toți să ne conectăm cu cei dragi, chiar dacă ne aflăm la sute sau chiar la mii de kilometri unii de alții.
De Paște, chiar dacă nu putem sta la aceeași masă, putem să vorbim la telefon sau să inițiem apeluri video. Chiar dacă până acum am folosit videoconferințele doar la locul de muncă, de această sărbătoare putem face o videoconferință cu toată familia: stabilim din timp cu toate rudele o oră la care să luăm masa de Paște, pornim apelul video și așa putem fi împreună cu toții, putem purta discuții și ne putem reînnoi rezervele de speranță.
Chiar dacă nu putem petrece un Paște clasic, acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm copleșiți de evenimentele actuale și să nu mai facem nimic. E important pentru toți să ne păstrăm starea de sănătate fizică și psihică, să ne încurajăm reciproc, să ne amintim să zâmbim și să petrecem Paștele alături de cei dragi fie și la distanță, acordând un gând celor care au dispărut și bucurându-ne că încă suntem în viață și avem șansa unui viitor.