Încă de la 2 ani, când realizează că au putere de decizie, copiii ne spun „nu” din ce în ce mai des. Totul se agravează în perioada de pubertate, când nevoia de independență este mai mare ca oricând. Însă indiferent de vârsta copilului, trebuie să știm cum să abordăm corect orice divergență, pentru ca aceasta să nu escaladeze. Certurile dese, supărările pe termen lung și frustrarea pot afecta emoțional atât copiii cât și părinții.
Majoritatea adulților recurg la pedepse, ca soluție rapidă și comodă. „Du-te în camera ta”, „astăzi nu mai ai voie la calculator”, „treci la colț”, sunt formulări cu care suntem obișnuiți și pe care le luăm în brațe ca plasă de salvare atunci când nu putem face față unui conflict cu copilul nostru. Uneori, cu o abordare corectă, pedepsele pot fi utile. Însă în majoritatea cazurilor nu fac nimic altceva decât să înrăutățească situația.
De la ce pornesc certurile
Certurile pornesc de cele mai multe ori de la refuzul copilului de a face un anumit lucru. Fie că la bază stă o frustrare sau pur și simplu o scuză pentru rebeliune, nu te grăbi să privești acest lucru ca pe o lipsă de respect față de tine. Este în natura noastră să vrem să fim independenți și să ne descurcăm singuri, lucru pe care îl face și copilul tău. În anumite etape ale vieții, va descoperi că lucrurile pot fi și așa cum vrea el, nu doar cum vrei tu, că prietenii lui sunt mai interesanți decât tine, va începe să compare, să cântărească, să aibă preferințe. Sunt schimbări naturale, care îi vor modela personalitatea.
Depistează cauza reală
Uneori frustrarea, furia sau tristețea care alimentează o ceartă pot avea cauze ascunse, pe care e util să le descoperi din timp. Copilul poate fi plictisit, gelos, invidios, obosit. Încearcă să pornești o discuție sinceră, din joacă, în urma căreia să afli ce îl deranjează, De exemplu, se poate trezi greu dimineața nu fiindcă îi este somn, ci fiindcă evită mersul la școală din cauza unui coleg violent. Sau poate refuza să meargă la orele de pian fiindcă nu îi place această activitate.
Ai răbdare și ascultă
Pornind de la depisarea cauzei reale a unui conflict, obișnuiește-te să îți asculți copilul cu adevărat. Nu întrebările de tipul „cum a fost azi la școală” îl vor ajuta, ci discuții mai precise, în care să îi pui anumite întrebări. Nu discuta cu el doar despre note sau fapte concrete, ci și despre ceea ce simte, despre ce a mai aflat sau auzit, despre ce părere are legat de un anumit aspect, despre ce îi place și ce nu îi place.
În plus, atunci când o ceartă pornește, nu te grăbi să o tai din rădăcină cu o pedeapsă. De multe ori, în crizele de furie, copiii sunt mai sinceri decât te aștepți.
Perseverența și regulile sunt esențiale
Oferă-i copilului tău o libertate moderată, pentru a evita frustrarea care pornește din protecția exagerată. Cu toate acestea, copilul tău trebuie să fie tot timpul conștient că sunteți cei mai buni prieteni, însă tu vei avea mereu un cuvânt în plus de spus. Nu arunca din când în când cu reguli care să îl deruteze, ci stabilește-le din timp, încă de când e mic. Repetă-le constant și explică-i de ce sunt necesare regulile, precum și faptul că inclusiv adulții respectă reguli (de circulație, la serviciu etc.).
Propune soluții
În aplanarea unui conflict sunt necesare întotdeauna soluții. Dacă situația nu poate fi negociată, în sensul în care există reguli clare și nu se pot face compromisuri, oferă-i copilului tău măcar ocazia să se exprime. Nu îi oferi niciodată recompense ca soluție pentru un conflict, fiindcă acestea vor crea senzația falsă că plânsul și crizele de furie îi ajută să obțină obligatoriu ceva. Iar asta nu se întâmplă mereu.
Atunci când se poate face totuși un compromis, oferă-i o soluție concretă, care să fie la jumătatea drumului dintre voi. De exemplu, dacă nu vrea să mănânce broccoli la masa de prânz, îl poți lăsa să îți aleagă orice altă legumă care îi place, cu condiția să te lase să o prepari așa cum vrei tu. El scapă de un gust care nu îi este pe plac, iar tu l-ai convins totuși să mănânce legume.
