În primul rând, părinții trebuie să renunțe la fraza „Nu plânge!” Și asta, pentru că lacrimile sunt o parte foarte importantă a sistemului natural, înnăscut, de restabilire a organismului. Atunci când avem o problemă fizică sau emoțională, în loc să acumulăm durerea și să rămânem tensionați, noi ne „descărcăm” cu ajutorul plânsului, râsului, acceselor de furie etc. În așa fel organismul transformă și elimină emoțiile, revenind la echilibrul sufletesc.

Ce nu trebuie să spui copilului atunci când plânge

Tocmai de aceea, deși am auzit probabil din fragedă copilărie fraza „Nu plânge! Încetează imediat”, spusă de adulți, nu trebuie să o repetăm copiilor noștri. Pentru că, interzicându-le să plângă, le blocăm posibilitatea de a depăși durerea sau orice alt eveniment neplăcut și de a se calma.

În loc să le spunem că e rușinos și să îi îndemnăm să înceteze, ar trebuie să procedăm exact invers – să încurajăm activ plânsul, demonstrând înțelegerea completă a situației și o susținere totală. În așa fel copilul nu doar va reuși să facă față emoțiilor sale negative, dar și va simți că nu este singur, iar legătura dintre voi va deveni tot mai puternică.

Iată câteva fraze pe care le puteți folosi pentru a arăta că sunteți alături de el în nefericirea lui și nu îl condamnați, ci îi înțelegeți starea.

Principalele cuvinte de susținere:

– Sunt alături.

– Văd că ești supărat.

– Înțeleg cât îți este de greu, scumpul meu.

– Voi fi alături cât timp ești supărat.

– Nu plec nicăieri.

– Ești în siguranță.

– Pentru mine nu este nimic mai important decât să fiu cu tine acum.

– Îmi pare atât de rău că ți-ai pierdut jucăria/că prietenul tău a spus…/ai scăpat înghețata.

– Te ascult, dragul meu.

Ce nu trebuie să spui copilului atunci când plânge

Încercați să accentuați atenția copilului pe situația care a cauzat lacrimile:

1. Ți-ai dorit într-adevăr foarte mult această jucărie/înghețată/ca tata să rămână acasă/să mergem în parc.

2. Acest câine/băiețel/această mașină/felul în care am țipat… te-a speriat într-adevăr.

3. Hai să ne uităm încă o dată la rană/genunchi/degețel.

Totodată, controlați situația (chiar dacă, foarte probabil, copilul protestează vehement):

– Nu pot să îți permit… să mergi acolo/să îmbrâncești o fetiță/să mănânci atâtea bomboane/să te joci cu ochelarii mei etc.

– Vreau ca tu… să încalți cizmele/să îți termini temele/să urci în mașină etc.

Amintiți copilului că situația lui nu este chiar atât de lipsită de speranțe cum i se pare:

– În curând vei primi o nouă ciocolată.

– Știu că vei face față.

– Mama revine în curând.

– Sunt sigură că vei petrece timpul foarte interesant.

– Îți stă bine în acest tricou.

– Se va termina foarte repede.

Ce nu trebuie să spui copilului atunci când plânge

Încercați să evitați etichetările („Văd că ești nervos”), distragerea atenției copilului de la emoțiile negative pe care le simte („Hai să mergem să vedem ce face tata”), tentativele de a îmbunătăți situația („Văd că vrei înghețată, hai să mergem la magazin”), raționamentele logice („Ai mâncat înghețată ieri şi alaltăieri”), tentativele de a-l calma sau a-l face să îi fie rușine („Ce sunete urâte scoți!”), precum și promisiunile de recompensă sau sancționare („Dacă nu te liniștești imediat, plecăm acasă!”).

Sursa