Agresivitatea la școală se „hrănește” cu timpul pe care nu îl petreci cu copilul tău

Școala reprezintă locul în care copiii își petrec suficient de mult timp. Aici se proiectează toate cele văzute și auzite în familie, acasă. Agresivitatea la școală nu este o noutate. Nu a fost niciodată, doar că înainte de această explozie tehnologică și socială, eram mai limitați în a găsi motive, în a găsi vinovați și chiar în a povesti asta altora, susține bloggerul și profesorul Eduard Andrei Vasile.

Aproape mereu îl arătăm cu degetul pe cel care este agresiv, inclusiv părinții acestuia, în loc să înțelegem și jumătatea lui de adevăr. Acești copii duc lupte interioare, lupte care nu se rezolvă cu ceartă și pedepse. Sunt ineficiente și vor pune doar gaz pe foc. Una dintre nevoile majore emoționale ale copiilor este timpul petrecut cu părinții.

În multe cazuri de agresivitate, părinții lucrează de dimineața până seara. Înainte de culcare se pornește televizorul pe Netflix, copilul este lăsat la PC sau pe telefon și se încheie o altă zi. O altă zi pierdută.

Timpul petrecut cu copilul nu este același lucru cu timpul de calitate petrecut cu acesta. Implicarea în treburi gospodărești, plimbări în parc, excursii de o zi, o înghețată în centrul orașului – toate acestea ajută la sporirea armoniei în familie.

Înainte de pedepse, stabilește limite

Copiii primesc pedepse, dar nu știu pentru ce. Dacă ei nu au avut limite, e absurd ca tu, părinte, să îi pedepsești pentru ceva ce nu au știut.

A petrecut multe ore pe telefon. Desigur, de-a dreptul revoltător. Dar, oare, a știut limita de timp pe care s-o petreacă? Probabil că da, numai că în majoritatea cazurilor nu a avut loc o astfel de discuție.

Vizita la un psiholog/ consilier ajută enorm. Avem resurse, poate prea multe, dar nu știm ce să alegem. Un consilier specializat pe relații de familie poate ajuta mai mult decât crezi. Copiii au nevoie să fie și ascultați, și auziți.

Nu îți mai compara copilul cu altul

Facem comparații între copiii noștri pe care îi considerăm obraznici, agresivi și alți colegi de-ai lor care, aparent, sunt copii exemplu. Adevărul este că nu știm niciodată ce se întâmplă în ograda lor și nici nu ne ajută să știm.

De ce să îi spunem copilului nostru că e mai slab decât un coleg? Nu vom crea decât frustrare și vom pune o nouă cărămidă la agresivitatea pe care și-o manifestă unde are mai multă libertate.

Dacă vremurile pe care le-am trăit au fost limitate, putem face noi lucrurile diferit. Dacă am avut părinți exagerat de autoritari și care aplicau pedepse de tot felul, să fim noi diferiți. Avem acces la orice ne dorim: cărți, cursuri, psihologi.

Copiii nu sunt roboți. Nici noi nu ne stăpânim nervii, și atunci de ce am avea pretenția ca cei mici să o facă?