Urania Cremene, despre copilul răsfățat: „Mulți copii ajung să-și lovească părinții”

Educația copilului este o adevărată provocare pentru părinți. De cele mai multe ori, picii sunt nemulțumiți că nu primesc jucăria dorită, atenția de care au nevoie sau o simplă ciocolată. Prin urmare, ei își schimbă comportamentul și au diverse reacții, deseori neplăcute și deranjante pentru cei din jur.

Urania Cremene, expert în parenting, a vorbit despre motivele pentru care copiii sunt răsfățați și, din cauza că nu primesc ceea ce-și doresc, încep să-și arate nemulțumirea prin numeroase modalități.

„Copilul răsfățat, așa cum îl denumim noi, este acela care face, cum spun părinții, ca toate alea. Mai exact, nu admite momentul în care i se refuză ceva, nu acceptă chestia asta și începe să se tăvălească pe jos sau se urcă pe mese, sau deranjează pe toată lumea, sau în momentul în care chiar vrea ceva, își aplică toate metodele pentru a obține acel lucru.

Mulți copii ajung să-și lovească părinții, adică pur și simplu cooperarea cu un astfel de copil e aproape imposibilă. Cam așa se manifestă, spun părinții, copilul răsfățat”, a menționat Urania Cremene în cadrul unei emisiuni TV.

Motivele pentru care părinții își răsfață copiii:

„Foarte mulți părinți spun despre copiii altor părinți care se comportă bine, spun ei, adică sunt cooperanți: „Ai avut noroc cu un astfel de copil. Să-l vezi pe al meu cum este!”. Nu-i așa. Toți copiii se nasc la fel, cu aceleași nevoi psihologice de bază și, până la urmă, biologice, fiziologice. E important să înțelegem mecanismele care ne duc aici. Primul dintre ele este legat de convingerea părintelui, la propriu, că „dacă eu n-am avut, să aibă copilul meu”. Și-atunci sunt acei părinți care îi lasă pe copii să facă ce vor ei. „N-am putut eu, o să poată el”, „n-am avut jucării, o să aibă el o tonă de jucării”.

Un alt motiv care ne aduce aici este sentimentul de vinovăție. Din ce în ce mai mulți părinți nu-și petrec suficient timpul cu copiii lor și încearcă să cumpere sentimentul ăsta de vinovăție cu tot soiul de atenții și încearcă să nu le refuze copiilor orice își doresc. Și-atunci nu spun NU. Nu refuză absolut nimic. Atunci copilul simte că i se cuvine totul.

Un alt mecanism care ne aduce aici este neștiința. Mulți dintre noi, din generația noastră, am avut părinți autoritari care ne-au aplicat pedepse, câteodată și fizice. Se întâmplă asta, dar mult mai puțin. Și-atunci părinții nu-și mai doresc treaba asta, nu-și mai doresc să-și condiționeze copiii și, neștiind cum să le obțină cooperarea, sar dintr-o extremă în alta. Ba sunt foarte permisivi, își lasă copiii să facă ce vor ei, ba când chiar nu se mai poate, ridică tonul. Tot zigzagul ăsta chiar obosește și păritele, și copilul”, a precizat Urania Cremene.

Acesta nu e răsfăț. Nu pot iubi prea mult copilul. Răsfățul are la bază lipsa limitelor.

Răsfățul nu înseamnă:

• Că-i spui de 15 ori pe zi că-l iubești
• Că-i cumperi prea multe jucării
• Că-l ții prea mult în brațe

„Primind tot timpul ceea ce-și dorește, copilul devine foarte puțin rezistent la frustrare. De îndată ce va avea un eșec sau cineva îl va respinge, sau va avea o notă proastă, va suferi foarte tare, pentru că nu știe cum să gestioneze soiul ăsta de emoție. Apoi devine egocentric, adică „eu sunt cea mai importantă persoană din încăpere și eu obțin întotdeauna ce-mi doresc”. Asta mai târziu îl va face să se simtă destul de singur, pentru că, ghici ce, mai sunt și alți oameni importanți prin încăpere”, a explicat specialistul.

Care este soluția?

„E important să scoatem sentimentul ăsta de vinovăție din calcul, pentru că până la urmă, rolul nostru de părinți este să ne ghidăm copiii către cea mai bună variantă a lor. Atunci sunt lucruri pe care copilul le poate face categoric și lucruri pe care nu le poate face. Dacă așezăm aceste limite ferm și cald, adică „poți să mănânci o bucățică de ciocolată, dar doar aceasta”, și „da, poți să rămâi cu noi la masă, dar nu poți deranja pe toată lumea pentru că nouă ne pasă de cum se simt ceilalți”, și lucrăm împreună cu copilul și găsim variante în așa fel încât să câștige toată lumea, putem ajunge acolo. Dacă reușim să facem asta, atunci avem cooperare. Dacă nu reușim, cineva o va face în locul nostru.

Dacă noi suntem ultraprotectivi cu copiii, dacă nu așezăm niciodată o limită, dacă niciodată nu spunem NU, va face asta, autoritatea va veni din partea altcuiva mai târziu: un profesor, un învățător, un partener de viață, un șef, care va pune o limită. Mai bine să se întâmple mai devreme decât mai târziu”, a încheiat expertul în parenting.