Se întâmplă ca cei mici să mai aibă dificultăţi în a ţine minte regulile de bune maniere învăţate acasă. Mai ales că pentru ei unele nu sunt suficient de logice, astfel încât părinţii trebuie să le repete la nesfârşit. Iată câteva exemple de reguli de bune maniere pe care copiii le uită des şi pe care trebuie să le reaminteşti.
Regula 1: Aşteaptă răbdător la uşă
Copiii iubesc să sune la uşile oamenilor de prea multe ori. Iar când uşa se deschide în sfârşit, dau buzna fără să salute sau să fie poftiţi înăuntru. Reaminteşte-i copilului tău că de câte ori se duce în vizită la un coleg sau la un prieten, cu atât mai mult la un profesor cu care face meditaţii, trebuie să aştepte liniştit la uşă şi să intre abia după ce este poftit. Dacă mergeţi împreună, pune-i o mână pe umăr şi fă-i semne discrete prin care să-i indici când trebuie să se oprească din sunat la uşă, când trebuie să salute şi când trebuie să intre.
Regula 2: Cum te adresezi adulţilor
Repetă des cu copilul cum trebuie să se adreseze adulţilor. Cei mici au deseori tendinţa de a trata pe toată lumea ca pe prietenii de seama lui. Explică-i cui trebuie să i se adreseze cu domnule, doamnă, cui trebuie să-i spună “dumneavoastră” şi cui “tu”. Dacă data viitoare când vă întâlniţi cu un cunoscut copilul a uitat regulile i le poţi reaminti: “X (numele copilului), ţi-l(o) mai aduci aminte pe domnul/doamna Y? Te rog să-l(o) saluţi!”. Dacă este pentru prima dată când vă întâlniţi cu respectivul adult, i-l prezinţi corespunzător: Domnul/Doamna X dacă este cazul să i se adreseze cu “dumneavoastră” sau pritenul/colegul Y dacă persoana respectivă este “de-a casei” şi nu se impune folosirea persoanei a doua plural.
Regula 3: Să nu uiţi că eşti musafir
De multe ori, când ajung în casa colegilor, prietenilor sau rudelor, copiii uită că sunt musafiri şi se comportă ca al ei acasă. Chiar şi în casa bunicilor trebuie să ceară voie să folosească anumite obiecte. Copilul trebuie să fie respectuos cu lucrurile dintr-o casă străină.
Regula 4: NU mânca înainte de a fi invitat
Copiilor le place să se aventureze prin dulapuri sau prin frigider în căutare de “ceva bun”. Dacă pe masă, în casa unde aţi fost invitaţi, se află prăjiturele, biscuiţi, suc, fructe etc. nu este politicos să iei sau să ceri permisiunea să iei. Trebuie să aştepţi să fii invitat. Singurul lucru care este permis să-l ceri într-o casă străină este un pahar cu apă.
Regula 5: Oferă-ţi ajutorul
O mână de ajutor este întotdeauna binevenită. Aşa că o gazdă va fi foarte încântată când cineva se va oferi să o ajute la pusul/strânsul mesei, ştersul vaselor etc. Încurajează-ţi copilul să se ofere voluntar la astfel de “operaţiuni” şi va avea de câştigat.
Regula 6: Mănâncă ce este pe masă
Atât acasă, cât mai ales când sunteţi în vizită, copilul nu trebuie să facă nazuri în ceea ce priveşte mâncarea. Încurajează-l să guste din fiecare preparat pregătit de gazdă şi în nici un caz nu trebuie să-i ceri acesteia altceva de mâncare, mai pe placul celui mic. Singura excepţie este când copilul este alergic la unul din ingredientele folosite. După masă încurajează copilul să felicite gazda pentru munca depusă în prepararea mesei.
Regula 7: Fără coate pe masă
Oricât ar fi de confortabilă poziţia, nu este deloc elengat să stai cu coatele pe masă. Această regulă este grea şi pentru adulţi, însă încearcă să fii un model bun pentru copilul tău. Locul mâinilor este pe tacâmuri, în poală sau pe lângă corp atunci când nu mănânci.