Cu părere de rău, cele mai recente studii arată că dependența de internet, de gadgeturi și de televizor, este asociată cu schimbări la nivel structural și funcțional în regiunile din creier care implică procesarea emoțională, atenția executivă, luarea deciziilor, dar și controlul cognitiv al copiilor. Specialiștii au inventat chiar și un termen pentru expunerea copiilor la gadgeturi: “sindromul ecranului electronic”.
Mulți dintre copiii care au acces la aceste lucruri dezvoltă în timp suprasolicitare senzorială, lipsa de somn restabilitor, dar și un sistem nervos care devine extrem de ușor iritabil. Mai mult, expunerea timpurie la ecranele digitale, adică de la 0-2 ani se lasă cu un risc enorm asupra dezvoltării creierului copilului.
Creierul în dezvoltare, așa cum este cel al copiilor, este extrem de afecat de statul în față unui ecran, al unui monitor, iar consumul crescut de medie electronică aduce pe lângă avantajele cunoscute (accesul rapid la informație, comunicare în timp real) și o serie de dezavantaje necunoscute de publicul larg, care afectează sănătatea fizică și psihică a copiilor:
- Volumul creierului scade și apar zone de leziuni corticale (pete întunecate pe creier care înseamnă că neuronii au murit);
- Scad notele la școală;
- Copiii au probleme cu limbajul, cititul, memoria, atenția, gândirea logico - matematică, cauzală, controlul impulsurilor;
- Copiii au probleme în a planifica, organiza, în a termina temele la timp sau la a se motiva pe termen lung pentru că le este afectat cortexul prefrontal;
- Au probleme cu somnul, au o stare generală de iritare, neliniște, sar de la o activitate la alta, sunt când euforici, când depresivi, au tendința de a sfida și a opune rezistență nejustificată;
- Le scade capacitatea de a interacționa social din cauza izolării.
Pe scurt, timpul de screening excesiv, potrivit specialiștilor, afectează structura și funcțiile creierului. Se pare că o mare parte din leziuni apar în lobul frontal al creierului, care suferă modificări masive de la pubertate până la 24-25 de ani.
Dezvoltarea lobului frontal, la rândul său, determină, în mare măsură, succesul în diferite părți ale vieții - de la sentimentul de bunăstare la succesul academic sau de la carieră în ascensine până la abilitățile de relaționare.
Așadar, data viitoare când va lăsăți copilul în fața unei tablete, bucurându-vă de “cumințenia” lui, întrebați-vă: pentru câteva ore de liniște, se merită să riscați dezvoltarea psihologică a copilului dumneavoastră?