Primii șapte ani de acasă sunt esențiali pentru dezvoltarea și viața de mai departe a copilului, iar părinții sunt primul exemplu pe care îl văd în fața lor în această perioadă. Atunci când copilul vorbeşte neîntrebat, întrerupe conversațiile adulților, te trage de mânecă să îți arate ceva sau începe să țipe în mijlocul unei întâlniri importante, el nu vrea niciodată să fie nepoliticos. De fapt, nici nu ştie ce înseamnă să fii nepoliticos. Singura lui dorință este să fie ascultat. Iar aici intervine disciplinarea, momentul în care părintele îi explică răbdător copilului ce înseamnă manierele şi bunul simț.

Nu te grăbi însă să-i reproșezi ceva copilului și nici să-i ții morală, pentru că nu vei rezolva nimic cu asta și vei înrăutăți relația cu el. Cel mai bine ar fi ca pe viitor să respectați 8 reguli esențiale de bune maniere.

”Te rog”, de fiecare dată când cere ceva

E simplu să cerem, însă nimeni nu e obligat să ne ofere. Un singur cuvânt poate schimba întotdeauna lucrurile, viziunea asupra unei situații şi atitudinea noastră față de ceilalți, precum şi a lor față de noi. ”Te rog” ar trebui să fie nelipsit din vocabularul copilului.

Indiferent că e vorba de o jucărie pe care o cere vânzătorului sau o ciocolată pe care o cere părintelui, cererea trebuie însoțită de ”te rog”. De ce? Pentru că, doar câțiva ani mai târziu, copilul va fi un adult care va înțelege ce înseamnă respectul şi buna creştere, iar atunci va formula frumos „aş vrea, te rog… dă-mi o cafea va deveni. Uite cât de multe schimbă un cuvânt! Cele mai solide relații se bazează pe respect.

Mulțumesc

Mulțumesc este cuvântul magic. Nu doar pentru că stă la baza piramidei bunelor maniere, dar şi pentru că transmite celorlalți apreciere şi recunoştință pentru ceea ce au făcut pentru noi. Copilul trebuie să învețe să mulțumească. Nu contează că e mic şi e  doar un copil. Mulțumesc ne poate face să simțim că ne sunt înțelese eforturile şi bunele intenții.

Arta conversației

Copiii întrerup adesea conversațiile adulților. Cel mai frecvent motiv ar fi că au ceva important de spus, din punctul lor de vedere, așadar vor neapărat să fie ascultați. Nu e cazul să îi certăm, însă e esențial să le explicăm că pot întrerupe conversația doar când este o situație cu adevărat urgență. Totodată, nu uita să îl asiguri că îl vei ajuta să rezolve problema imediat ce închei conversația. Astfel copilul va şti că îl asculți şi va exersa şi răbdarea.

Scuze

”Scuze”, atunci când vrea să intre într-o conversație sau să o întrerupă, pentru un motiv sau altul, reprezintă o metodă extraordinară de a se face ascultat fără să apară ca lipsit de bun simț. Întreruperile urmate de scuze sunt binevenite, captează atenția, iar copilul va fi ascultat şi integrat în conversație.

Iată ce simplu este să îl ajutăm pe copil să se integreze într-o conversație, să fie ascultat, să îi fie acceptate ideile – totul într-o manieră politicoasă.

Diplomația

Sigur te-ai întâlnit, măcar o dată, cu o persoană care s-a grăbit să îți spună că te-ai îngrăşat, că îți stă urât părul sau că eşti slabă moartă. Astfel de opinii exprimate fără rețineri jignesc și chiar pot distruge relații. Copilul ar trebui să învețe, încă din primii ani de viață, ce înseamnă diplomația. Motivele pentru care oamenii arată într-un fel sau altul nu sunt de judecat, deci remarcile negative sunt de evitat. Cum le explicăm acest lucru copiilor? Foarte simplu. Cu toții suntem diferiți şi nu trebuie să aducem jigniri nimănui.

Să evite situația în care ar fi musafirul nepoftit

Copilul trebuie să învețe să bată la uşă. Indiferent că e vorba de uşa de la baie, uşa de la camera părinților sau orice altă uşă din camera sau din spațiile străine în care ajunge. Bătând la uşi va înțelege că poate evita situații neplăcute, iar explicându-i că nici lui nu i-ar plăcea ca altă persoană să intre peste el fără să bată înainte la uşă.

Să nu râdă de ceilalți

În rândul copiilor, bullyingul este foarte des întâlnit.  Dar, ştiai că foarte mulți copii obişnuiesc să se poarte urât cu ceilalți, să îi jignească şi să îi umilească… pentru că aşa au văzut acasă? Sau pentru că nimeni a fost acolo pentru a le asculta nevoile? Ne e greu să credem, dar astfel de lucruri se întâmplă.  Este de datoria părinților să le explice celor mici că avem cu toții defecte, iar fiecare om trebuie iubit pentru ceea ce este. Empatia este valoarea care îi învață pe copii cum să se comporte cu ceilalți.

Să nu vorbească niciodată cu gura plină

Când cineva vorbeşte cu gura plină, toți cei din jur pot vedea ce mănâncă. Mai mult decât atât, resturi din mâncare pot ajunge în farfuriile celorlalți… şi nimeni nu îşi doreşte asta. Încă din primii ani de viață copilul trebuie să învețe să mănânce cu gura închisă şi să nu vorbească în timp ce are gura plină. Evident, nu vom instaura această regulă cu forța, nici cu jigniri şi ceartă, ci explicându-i consecințele – imediate şi pe termen îndelungat. La vârsta adultă, un astfel de comportament ar putea să îl marginalizeze. Sau, mai rău, cineva se va găsi, fără îndoială, să îi atragă atenția la o întrunire cu un număr mare de persoane, lucru destul de neplăcut.