Întrebarea „cum să jignim corect fetiţele?” sună stupid şi ciudat. Însă, având în vedere că, astăzi, multe fete sunt mai bătăioase, mai dure şi mai certăreţe decât băieţii, laitmotivul acesteia devine autoapărarea. Cum să învăţăm băieţii să se împotrivească unei fetiţe şi cât de corect este acest lucru? Căci, după cum se ştie, „fetiţele nu trebuie necăjite”…
Copiii se pot comporta şi bine, şi rău – cu mama şi tata sau între ei –, iar aceasta nu depinde nici de vârstă, nici de gen. Să ne imaginăm o situaţie: în groapa cu nisip se joacă doi micuţi, unul ia jucăria celuilalt, care izbucneşte în plâns, apoi îl loveşte. Acum plâng amândoi. Care dintre ei este băiat, iar care fată, e greu de spus la prima vedere. De altfel, totul devine clar atunci când, în fugă, se apropie mămicile.
Evaluarea situaţiei cu ochii unui adult nu este deloc în favoarea băiatului: „De ce boceşti? Ea este fetiţă, iar în faţa fetelor trebuie să cedezi. Se va juca puţin şi ţi-o va da înapoi.” Nu este suficient că băiatului nu i s-a făcut dreptate (jucăria nu i-a fost restituită), el a fost certat şi i s-a interzis să plângă! În schimb, dacă băiatul ar fi fost lovit de fetiţă cu lopăţica în cap, acest lucru ar fi fost considerat normal de către adulţi („Bravo, şi-a apărat interesele”). Însă valorile adulţilor – atitudinea grijulie faţă de femeie, inadmisibilitatea tratamentului violent, verbal sau fizic, dorinţa de a o ajuta, apăra etc. – nu funcţionează în lumea copiilor. Şi asta, deoarece copiii, cât sunt încă mici, nu văd prea mari deosebiri între ei, deşi simt, cu siguranţă, atitudinea diferită a părinţilor faţă de băieţi şi fete. Noi încercăm să îi învăţăm şi să îi educăm, însă deseori obţinem un rezultat absolut opus.
Puterea cuvântului
Fără să ne dăm seama, noi repetăm în fiecare zi fraze care denaturează înţelegerea copiilor asupra relaţiilor dintre sexe şi le afectează psihicul încă destul de slab. Să examinăm pe cele mai răspândite dinte ele.
1) „Nu trebuie să necăjim şi să jignim fetiţele” – iată o frază care formează la băieţi dorinţa de a deveni fată măcar pentru puţin timp. Aceste cuvinte magice reprezintă un fel de indulgenţă pentru fetiţe, făcând poziţia lor mai favorabilă din start: ea nici nu a reuşit să facă nimic, dar băiatul a fost prevenit de la bun început că nu se cuvine să se comporte aşa. Ultimul înţelege destul de rapid: orice ar face o fetiţă, totul i se iartă („Doar e fată!”), iar aceasta înseamnă că trebuie să fii atent cu ea sau chiar, dacă este posibil, să o eviţi.
După ce aţi spus o astfel de frază, explicaţi ce aţi avut în vedere. De ce nu se poate să jignim fetiţele? Ce se va întâmpla dacă le supărăm? De exemplu, fetiţele nu trebuie jignite şi necăjite pentru că sunt mai slabe ca băieţii: dacă loveşti o fetiţă, se poate întâmpla să nu îţi calculezi corect forţele şi să îi provoci o durere prea mare.
Astfel, începeţi din copilărie să formaţi la băieţi înţelegerea firii feminine speciale. Este important, totodată, ca în familie mama să fie „fetiţă”, iar tata să aibă grijă de ea, să nu ţipe şi, cu atât mai mult, să nu o lovească. Important este ca el să îşi îndemne băiatul, oricât de mic ar fi, să o ajute: să ducă pâinea, să ţină uşa, să îi dea mâna. Atunci băiatul va creşte un bărbat adevărat, pentru că pentru el este foarte important să aibă un exemplu în faţa ochilor.
Concluzie: corectaţi fraza iniţială: „Nu se poate să jigneşti primul o fetiţă”. Aceasta se referă, apropo, nu doar la fetiţe. Este mai bine să îi spuneţi: „Nu se poate să jigneşti primul pe nimeni”. Desigur, trebuie să ţineţi cont de faptul că fetiţele sunt diferite. Unele dintre ele se poartă ca băieţii şi, în cazul în care necăjesc un băiat (îl tachinează, îl lovesc, îl împing, îi rup hainele/lucrurile), acest lucru nu trebuie tolerat. Agresivitatea şi cicăleala – chiar şi din partea unei fetiţe! – trebuie să provoace dorinţa normală de a se autoapăra. Ce să facă? Fie să plece, fie să se apere. Da, aţi citit corect!
2) „În faţa fetiţelor trebuie să cedezi” – iată un postulat absolut de neînţeles pentru mintea copiilor (şi nu numai). De ce să cedezi? Când să cedezi? Mai bine evitaţi astfel de sfaturi, dar dacă le folosiţi, explicaţi la ce vă referiţi. De exemplu, cedează fetiţelor pentru că ele sunt mai sensibile şi mai gingaşe decât băieţii. Această frază este permisă în următoarele situaţii: îi cedezi locul în transport, îi deschizi uşa, o laşi să treacă prima. Sfatul respectiv trebuie să „funcţioneze” acolo unde băiatul vede foarte clar: fata este mai slabă ca el şi îi este greu să facă ceva de una singură. Însă până la 5-7 ani este mai bine să nu repetaţi des această frază: băieţilor le este greu să înţeleagă această diferenţă şi se pot simţi nedreptăţiţi („De ce ea are voie să stea aşezată în autobuz, dar eu – nu?!”).
Concluzie: folosiţi varianta mai extinsă – „Nu trebuie să cedezi în faţa fetiţelor întotdeauna şi în toate, trebuie să le cedezi acolo unde ele sunt mai slabe ca tine”. Cu timpul băiatul va înţelege singur când şi cum să o facă. Credeţi-mă, nu va trebui să aşteptaţi mult timp: văzând relaţiile dintre părinţi până la vârsta de cinci ani, băiatul va începe să îl copieze pe tată, translând modelul lui de comportament.
3) „Băieţii nu plâng” – fraza ucigaşă a sincerităţii şi emotivităţii. Băiatul este în primul rând un om. Iar toţi oamenii simt uneori tristeţe, frică, disperare. Dacă părinţii îi repetă aceste cuvinte prea des, de câteva ori pe zi, băiatul poate trage concluzia că este rău să ai emoţii, de aceea va încerca să le ascundă şi să se convingă că nu simte nimic. Cu ajutorul frazei „băieţii nu plâng niciodată”, părinţii vor să educe un bărbat puternic şi volitiv, dar nu plângăcios şi fără caracter. Însă ei închid accesul copilului la sufletul său, la emoţiile şi trăirile sale.
Bărbaţii cărora li s-a repetat de prea multe ori în copilărie că băieţii nu plâng manifestă, de regulă, răutate şi iritare în loc de frică, tristeţe şi durere. Aceasta îngreunează comunicarea lor cu alte persoane, inclusiv de sex opus, şi le complică viaţa. Arătaţi fiului dragostea dumneavoastră şi nu vă temeţi de manifestările tactile: mângâierile şi sărutările nu îi vor face rău, din contra, vor creşte şansele ca el să devină un soţ tandru şi un tată iubitor.
Concluzie: în loc de fraza „Băieţii nu plâng”, spuneţi „Băieţii plâng, dar aşa încât să nu îi vadă nimeni”. Explicaţi că ei pleacă în altă cameră, fug în curte, se ascund, pentru a plânge de unii singuri, fără martori. Însă după plâns, băieţii, ca adevăraţi bărbaţi, se grăbesc să îşi rezolve problemele.
Ochi pentru ochi?
O fetiţă necăjeşte un băiat – sună cam ciudat şi împotriva naturii, însă se întâmplă destul de des. Porecle, bârfe, acuzaţii nedrepte, lovituri etc. – aceste situaţii sunt destul de comune între fraţi şi surori, la grădiniţă şi la şcoală. Iar să ne apărăm copilul atunci când este nedreptăţit – fie că e băiat sau fată, singur sau în grup – este absolut necesar. Nu se poate să îi spunem să se descurce singur, pentru că este deja mare! Chiar dacă are zece ani, el este încă un copil.
Pentru a învăţa să facă faţă singur unor situaţii problematice, copilul trebuie să ia exemplu de la cineva. Acum dumneavoastră veţi fi exemplul de urmat. În primul rând, explicaţi că nu există o dilemă între a reacţiona sau nu, „pentru că e fată”. Învăţaţi copilul să se apere corect, şi verbal, şi fizic. Spuneţi copilului că nu se poate, desigur, să lovească primul o fetiţă (chiar dacă ea se comportă ca un băiat), însă atunci când fata îl atacă şi îl jigneşte, el poate şi trebuie să se apere.
Algoritmul acţiunilor trebuie să fie următorul:
- să încerce să discute şi/sau să ignore sâcâielile;
- în cazul în care cineva încearcă să îl lovească sau să îl împingă, este mai bine să îi prindă sau îi îndepărteze mâna, să evite ori să pareze lovitura sau să fugă („Nu mă joc cu tine/nu mai suntem prieteni, dacă mă loveşti”);
- să atenţioneze („Dacă nu încetezi, voi răspunde la fel”) şi să folosească varianta-limită;
- să răspundă într-o formă „uşoară” (de exemplu, să o tragă de cosiţe).
Dacă este nevoit să se apere împotriva jignirilor (cu atât mai mult a loviturilor) din partea unei fetiţe mai mari sau mai puternice, sfătuiţi-vă fiul să o evite şi să nu intre în contact. Vorbiţi cu părinţii fetiţei şi explicaţi-le că dacă ei nu vor lua măsuri în privinţa copilului lor, veţi fi nevoiţii să o faceţi dumneavoastră.
