Cu toții încercăm să fim părinți buni, să ne creștem copiii în așa fel încât să fie adulți echilibrați și responsabili. Dar ce ne facem în momentele în care nu știm cum să reacționăm de față cu micuții? O astfel de situație ar putea fi atunci când copilul face un lucru banal, care pe noi, ca părinți, ne bucură. Primul instinct e să îl lăudăm. Dar cât de benefică va fi pentru viitorul adult de mâine lauda noastră pentru un lucru banal? Alexandra Dana Ilieș, educator parental, vă va lămuri câteva dintre nedumeririle oricărui părinte: când, cum și cât ne lăudăm copilul?

Așa-i că-ți vine să-ți lauzi puiul și simți că ți se umple sufletul de bucurie atunci când vezi că face ceva ce te mulțumește? Lauda este o recompensă verbală pe care ne dorim să o oferim, atunci când comportamentul copilului nostru ne încântă, însă ea poate face și rău, și bine!

„Bravo!”, „Sunt mândru de tine!”, „Ce tablou frumos!”

Copiii lăudați constant astfel, cresc cu convingerea că cineva le evaluează mereu performanța. Ei devin mai nesiguri în exprimarea propriilor păreri și idei, iar teama de a dezamăgi li se sădește adânc în suflet. „Dacă mamei nu-i va plăcea, oare merită să încerc ceva nou? Mai bine nu…”

Pe tot parcursul vieții, ei vor așteapta confirmarea valorii din exterior, fără a se putea bucura de propriile realizări, dacă alții nu-i laudă: și ce dacă am avut un proiect de succes la serviciu? Dacă nu a venit șeful să mă bată pe umăr, parcă nu mai are nicio valoare…

Îți lauzi piticul când își oferă lopățica la locul de joacă, dar parcă a început să facă asta doar ca să primească aprecierea ta, fără a vedea de ce gestul în sine este important? Ba chiar nu-i mai vine să facă deloc, decât dacă primește laudă? Acest lucru se întâmplă deoarece lauda are efect numai atunci când suntem acolo să o oferim. Atunci când sunt mereu lăudați pentru că împart, copiii împart mai puțin în absența adulților, spun studiile de psihologie. Când adulții sunt de față, lauda și aprecierea lor este prețioasă! Dar dacă adultul nu e acolo să te laude? Obiectul însuși devine mai prețios și preferi să îl păstrezi pentru tine. Lauda nu este suficientă pentru a-l învață pe copil bucuria de a fi generos. Cum devin copiii cu adevărat darnici? Oferindu-le ocazia să păstreze lucrul pe care îl folosesc pentru ei și încurajându-i în același timp să ofere și altora: “Uite, băiețelul și-ar dori lopățică ta! Ai vrea să faceți schimb?” Dacă alege să-și cedeze bunul, este momentul să îi oferim o recompensă în acțiunea însăși, care îl va motiva și când noi nu vom fi de față: “Ia uite ce se bucură băiețelul pentru că i-ai dat lopățica, ai văzut ce încântat e și cum zâmbește?”

„Ce deștept ești, ai reușit să faci puzzle-ul” sau „Ce copil deștept, întotdeauna iei notă mare la test”. Sunt lucruri care ne vin cu ușurință pe buze când recunoaștem calități ieșite din comun. Însă, dacă îi lăudăm astfel, copiii înțeleg că ceea ce le aduce succes sunt calități înnăscute asupra cărora ei nu au niciun impact. Acești copii se vor lupta să mențină aparențele, nu vor face eforturi reale pentru a se dezvolta, pentru că nu știu cum. Felul în care îl lăudăm, definește în mintea copilului ce înseamnă succesul. Lăudarea calităților duce la un tipar de gândire „fix”, spune Carol Dweck, promotoarea cercetărilor în acest domeniu, pe când lăudarea efortului și a strategiei, pe lângă rezultatul final, le oferă copiilor acel mod de gândire, „de dezvoltare” care îi va ajuta să fie motivați, să persevereze și să facă față eșecului pe tot parcursul vieții. Copiii lăudați constant pentru o calitate înnăscută percep de obicei greșelile ca fiind eșecuri. Pentru că au învățat că succesul se atribuie felului de a fi, asupra căruia nu au control, ei percep și eșecul ca fiind static, de neschimbat. Teama de eșec este foarte mare în cazul acestor copii, deoarece a avea o nereușită înseamnă că ei înșiși, ca persoane, nu sunt suficient de buni. Astfel, ei vor fi mai preocupați să pară deștepți, în loc să învețe ceva nou. De asemenea ei devin mai puțin dispuși să se confrunte cu cauzele insuccesului, mai puțin dispuși să facă eforturi și își recunosc cu greutate greșelile.

Ce am putea spune ca să-i lăudăm pe copii în mod constructiv?

Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, spun că tipul descriptiv de laudă îi oferă copilului ocazia să se aprecieze singur, mai ales când aude ce multe lucruri a reușit să facă. Putem lua „băiat bun” înlocuindu-l cu „băiat rău” în ziua următoare, însă momentul în care și-a înveselit mama cu o felicitare nu-i va putea fi luat niciodată.

În loc să evaluezi, mai bine descrie:

Descrie ce vezi

„Văd că ai curățat podeaua, ți-ai aranjat patul și ai pus toate creioanele în suportul lor.”

Descrie ce simți

„E o plăcere să intru în această cameră!”

Rezumă într-un cuvânt comportamentul demn de laudă al copilului

„Ai aranjat creioanele și le-ai pus în cutii separate. Asta e ceea ce numesc eu organizare!”

Cum ne implicăm?

„Chiar îți place să faci puzzle-ul acesta…e primul pe care l-ai scos azi din nou. ” – suntem sensibili la preferințele lui. 

„Încerci toate piesele ca să vezi care se potrivește în locul acela”– observăm ce face, îi acordăm atenție și recunoaștere. De asemenea în momentul în care punem în cuvinte strategia, o conștientizează și astfel o poate schimba, dacă nu e potrivită.

„Îmi place mult să fac puzzle-uri cu tine” – comunicăm sentimentele noastre.

„E frustrant, nu-i așa? Aproape ai reușit” – numirea emoției și încurajarea eficientă. Dacă facem în locul lui din prima, îi demonstrăm că este incompetent.

„Ai reușit! Ai potrivit toate piesele! Trebuie să fii foarte mândru de tine!” – oglindim bucuria copilului pentru propria realizare, îl învățăm că mândria de sine este a sa, este în puterea lui să acționeze astfel încât să se simtă mândru de sine.

Este în puterea ta să îți lauzi copilul, în așa fel încât să îl ajuți ,nu numai când eșți acolo! Nu-i așa că ți-ai dori ca el să învețe să se evalueze singur, să fie motivat din interior pe tot parcursul vieții, nu doar în anii copilăriei?