Să cunoşti treptele de dezvoltare şi să înveţi cum se adaptează văzul bebelușului tău este foarte important.
În prima săptămână de la naștere bebelușii au vederea înceţoşată. Copiii pot vedea în prima săptămână până la 15-20 de cm. Este distanţa dintre mamă şi copil în timpul alăptatului. Copiii nu pot să susţină privirea mai mult de câteva secunde.
Pentru o dezvoltare optimă a ambilor ochi, ei trebuie stimulaţi în egală măsură. La hrănire, folosiți ambele părți în egală măsură. Nu vă temeţi să vă apropiaţi tare de bebeluş atunci când îi vorbiți.
După naştere, copilul vede în alb şi negru cu umbre de gri, iar pe măsură ce lunile trec se dezvoltă vederea în culori. Pentru că bebeluşului îi place să privească culori contrastante, e bine să îi oferiţi astfel de imagini. Vederea în culori se dezvoltă în jurul vârstei de 4 luni. Părinţilor le place să zugrăvească în culori pastelate camerele celor mici. E mai bine în alb-negru, galben, portocaliu şi albastru.
Abia în a doua săptămână bebelușii încep să-și recunoască părinții, iar la o lună poate stabili contactul vizual cu persoana care îl îngrijește.
La vârsta de trei luni, bebeluşilor le place să se uite la buzele care se mişcă atunci când le citiţi, cântaţi sau vorbiţi, iar ceva mai târziu, la vârsta de 6 luni, poate studia obiectele din jur și are o sferă de atenție mult mai mare.
Sursa