Un cuplu minunat: femeia în așteptarea unui copil, el bărbatul ei iubit, care o iubește pe ea la nesfârșit. În ea se împletesc, fragilitatea feminitate, dar și încrederea în forțele proprii. În el, curajul, bărbăția, stau cot la cot cu bunătate și sensibilitatea. În timpul discuției noastre, mi-am dat seama că demult nu mai întâlnisem cupluri atât de armonioase și vroiam tot mai mult și mai mult să le aflu secretul fericirii. Poate secretul sunt florile? Serghei și Aneta conduc cu succes o afacere cu flori, decor și aranjamente florale, și le oferă oamenilor adevărate sărbători. Dar poate secretul constă în dragostea mare pe care o poartă în inimi? Interviul ajungea încet-încet la final, iar eu îmi doream să tot stau și să-i tot ascult…
Cum v-ați găsit unul pe altul?
Aneta: Totul a început cu o prietenie frumoasă care a evoluat în iubire.
Serghei: Ea credea că suntem prieteni, iar eu m-am îndrăgostit
Aneta: Eu cred că relațiile trainice și de lungă durată se construiesc pe baza prieteniei.
Serghei: Iar eu zic că bărbatul este cel care trebuie să se îndrăgostească – iar femeia se va îndrăgosti și ea.
Și când ați înțeles că veți fi împreună?
Aneta: Probabil, atunci când Serghei a avut un vis, precum că ne-am căsătorit, pe 14 septembrie, într-o zi de joi.
Serghei: Iar noi, la acel moment nici nu măcar nu eram iubiți.
Și s-a întâmplat asta în cele din urmă?
Serghei: Da, ne-am căsătorit pe 14 septembrie 2006 și a fost o zi de joi. Dacă vreți puteți chiar verifica când 14 septembrie a mai căzut în această zi a săptămânii. Apropo, anul viitor vom sărbători 10 de ani de căsnicie.
Ați decis deja cum veți sărbători?
Aneta: Încă nu știu.
Serghei: (cu o privire șireată) am eu o idee...
Și de multe ori vă surprindeți cu surprize?
Serghei: Ne surprindem!
Aneta: Eu fac parte din categoria femeilor norocoase care primesc flori și cadouri din partea soțului, nu numai de sărbători ci cu fiecare ocazie potrivită.
Ați oferit aranjamente și decor pentru atâtea nunți ... Mă întreb cum fost nunta dvs.?
Aneta: A fost așa cu ne-am droit-o: veselă și liberă...
Serghei: … în stil Hawaiian.
Aneta: Toți oaspetii au purtat cămăși în stil Hawaiian, nu am avut băutura tradițională, toți au băut rom. În timpul cununiei civile, fiica era în brațele lui Serghei. Am plecat de la nuntă la 5 dimineața, iar oaspeții au mai rămas încă să se distreze.
De ce Hawaii?
Aneta: Aceasta era stare noastră de spirit la momentul respectiv.
Serghei: Important a fost că am fost susținuți de prieteni, și nunta Hawaiiană a fost minunată.
Înregistrarea căsătoriei a constituit o etapă necesară în relația voastră?
Într-un glas: Nu, deloc!
Serghei: Înainte nu ne-am pus problema înregistrării oficile a căsătoriei. Dar în aprilie 2006, s-a născut fica noastră, Alexandra.
O fată care poartă acest nume ar trebui să fie ...
Serghei: ... cu caracter.
Aneta: Da, așa este. Sașa nu este copilul, de care poți scăpa cu una cu două: ea are nevoie de răspunsuri complete la întrebări și implicarea deplină în discuție. Când am aflat că vom avea o fată am decis că vom alege numele, atunci când se va naște și o vom vedea. Și când am văzut-o ne-am dat seama că e Alexandra!
Cum preferați să vă odihniți?
Aneta: Pe parcursul săptămânii, avem de-a face cu atât de mulți oameni, încât în timpul liber vrem să ne odihnim acolo unde oameni sunt puțini. Noi nu suntem dintre acei care stau acasă, dar este foarte greu, în graficul nostrum foarte încărcat, să ne croim un pic de timp pentru ieșirile în afara orașului. Cred că putem numi o tradiție mersul la cinema, dar privim puține filme, și preponderant desene animate. Probabil, în tot acest timp am privit vreo 2-3 filme.
Serghei: Așa că încercăm să-i acordăm mai multă atenție fiicei noastre. Nu întotdeauna ne reușește în timpul săptămânii datorită muncii noastre. Dar noi credem că munca nu ar trebui să fie un obstacol în calea dialogului cu copiii.
Se spune că în cazul în care soții lucrează împreună, relația lor are de suferit: problemele de la serviciu sunt involuntar transferate în viața de familie.
Serghei: Nu e vorba despre noi. În opinia mea, cred că la noi se întâmplă contrariul. Lucrăm împreună în ultimii 3-4 ani, și nu am niciun regret. De fapt, am început a lucre împreună, când nivelul de afaceri a crescut atât de mult încât a fost necesar să ne unim forțele. Înainte de asta aveam, mai degrabă, o lipsa de comunicare. Ne acordam unul altuia prea puțin timp.
Aneta: Noi nu încetăm să ne descoperim unul pe altul. Nouă ne este interesant împreună, poate de asta, cee ace ați spus dvs. nu se referă la noi. Da, și în floristică am intrat cu ajutorul lui Serghei. Când în Odesa actina bouticul celebrului florist francez Christian Tortu, soțul meu mi-a spus: "Trebuie să mergem! Te voi ajuta, nu-ți fă grijă! "și m-am dus. M-am aprofundat în această profesie, studiam și observam, îmi cream o imagine despre designul floral diferită de cum am văzut-o aici, la noi.
Asta a fost ...
Aneta: … în 2007. Aici, piața era foarte primitivă, iar acolo am văzut un alt nivel. Am început cu buchete, apoi cu aranjamentul încăperilor mici, apoi a sălilor mari. Poate că lumea floristicii nu am ajuns întâmplător, pentru părinții mei, florile erau ca un hobby. Din fiecare călătorie a mea trebuia să le aduc unele plante, sau chiar mai mult dintr-o anumită listă. Și apoi, am văzut ce a crescut din acele semințe și bulbi pe care i-am adus. Aeasta a pus baza cunoștințelor necesare. Deși după absolvirea școalii am intrat la Facultatea de Inginerie a Universitatii Tehnice - am vrut să fiu designer de modă.
Regretați acest fapt?
Aneta: Nu, din contra. A fost interesant, și multe dintre abilitățile învățate la facultate, mă ajută în cee ace fac acum.
Dar când Alexandra își va alege profesia, o veți influența?
Serghei: În nici un caz. Noi singuri ne-am ales propria cale și nu vom influiența alegerea copiilor noștri.
Aneta: Iar mie la un moment dat părinții mi-au spus că fiecare acțiune a noastră presupune consecințe și responsabilități. Știind acest lucru este suficient să nu fii confuz în alegerea unei profesii.
Fiica dvs. își manifestă deja unele talentele?
Aneta: Sașa este un copil foarte creativ. Compune 24 ore pe zi. Când era mică, îi plăcea că să-i inventăm povești și nu să i le spunem pe cele pe care le știa deja. Acum este implicată activ în modelare - toate covoarele sunt în plastilină.
Serghei: Tu însăți compuneai când erai însărcinată cu Sașa.
Aneta: (zâmbind) Da, compuneam fragmente, zi de zi, iar fiecare fragment nou îl scriam pe o filă nouă...
Serghei: ... iar eu le citeam și ceream continuarea!
Poate, Sașa va fi scriitor?
Aneta: Ea are multe înclinări interesante care încă nu s-au dezvoltat într-un anumit talent.
Dar Alexandra cum a reacționat la vestea despre sarcina mamei?
Aneta: La un moment, am decis că pentru note bune la școală, îi vom permite fiicei să-și aleagă o cartea sau revistă ca un dar. Așadar, atunci când am decis cu Serghei să-i spunem despre sarcină, am mers cu Sașa la cafenea, am comandat cacao, și i-am arătat imagine de la USG. Ea: "Ce-i asta?" Eu: "E viitorul tău frate, sau soră." Ea: "Aceasta este o veste atât de minunată, că nici carte nu-mi mai doresc!" Cel mai dificil lucru a fost să o convingem pe Sașa să nu spună nimănui despre sarcina mea, dar ea a fost atât de entuziasmată, că, în curând, despre asta a aflat întreaga școală.
Serghei: (zâmbind) fiica noastră încă de la doi ani cerea o soră. Mama își dorea un băiat, iar tatăl… ce va fi.
Aneta: Sașa nu a vrut să fie singură. Ea este foarte socială și are nevoie de un cerc de prieteni cu care să comunice. Ea își găsește foarte repede prieteni, începe și comunică tare interesant. Ea spune: "Voi m-ați iubit pe mine atunci când eu eram în burtica mamei, iar eu pe voi, atunci când stam în nori, și mi-am ales mama și tatăl."
Cum credeți, nu va fi geloasă?
Aneta: Deja în toate desenele ei, noi suntem în patru, asta mă face fericită. Deși, atunci când am întrebat-o: "Vei fi geloasă?" Ea a răspuns, "nu este gata să-ți răspund la această întrebare."
Înțelept.
Aneta: Copiii ne sunt dați ca niște profesori. Sașa ne învață să fim mai flexibili, să facem compromisuri, să cedăm, să fim toleranți.
Ce fel de părinți sunteți?
Serghei: Mama la noi este polițistul bun, iar eu cel rău.
Aneta: Tata este pur și simplu sever, iar mama mai îngăduitoare. În același timp, tata ia parte în mod activ în viața Alexandrei, el merge la toate activitățile școlare, la adunările părintești ... Avem noroc cu fiica noastră și ea cu noi, de asemenea.
Cine e șeful în casa dvs.?
Serghei, Aneta: Alexandra!
Aneta: În general, la noi nu există astfel de clasificări. Nu contează cine și ce rol joacă aici și acum; Cel mai important lucru este confortul și liniștea în familie.
Serghei: Familia este o lumea intimă a unui grup mic de oameni. Noi știm să negociem.
Aneta: Deși lui Serghei, îi este probabil, mai greu decât mie, eu sunt foarte categorică.
Serghei: De la asta începe totul: ea chiar dacă se aprinde, îi trece repede, iar eu sunt ca acel ceainic care fierbe mai greu, în schimb mai greu se răcește.
Aneta: Dar, după o ceartă încercăm să ne apropiem unul de altul.
Serghei: Da, cearta nu ne desparte, dimpotrivă...
Aneta: Familia ideală, cred că este o simbioză. Eu nu mă pot orienta în spațiu, nu mă pricep în tehnică, și nici nu am nevoie de asta, eu îl am pe Serghei. Iar pe de cealaltă parte, el mă are pe mine.
Interviu realizat de Irina Caruş
