mamaplus

Cum ajutăm copiii să depășească mai ușor perioada de adaptare la școală

-
//
03.09.2019

Mulţi copii au temeri legate de noul grup de colegi, de învăţător, de noul program, reguli şi cerinţe. Copilul se teme că va fi evaluat sau judecat de ceilalţi copii. Şcoala poate fi înfricoşătoare pentru unii micuţi care sunt mai retraşi, mai neîncrezători și mai puţin independenţi.

mamaplus

Adaptarea la şcoală este un pas major în dezvoltarea copilului ca fiinţă independentă şi responsabilă, de aceea părinţii trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a face această schimbare una uşoară.

Cel mai important este să evităm extremele: nu trebuie să fim severi cu copilul, să îl certăm sau pedepsim când face o criză emoţională şi când refuză să meargă la şcoală. Însă nu trebuie să fim nici prea „mămoşi”, făcând tot ce se poate în locul său, oferindu-i „mită” dacă e cuminte şi merge la ore şi plângându-i de milă! Copilul trebuie să înveţe să fie mai independent de părinte şi mai responsabil, îndeplinind singur anumite sarcini.

Cum putem ajuta copilul în primele zile de şcoală?

Foarte important: feriţi-vă să vă arătaţi în faţa copilului propriile griji şi temeri! Vorbiţi despre experienţa şcolară ca despre ceva frumos, interesant. Spuneţi-i mici povestioare amuzante despre vremea când mergeaţi voi la şcoală, descrieţi experienţa ca pe ceva pozitiv.

Nu menţionaţi de şcoală în contexte negative, de genul „a început şcoala şi gata cu distracţia”, sau „lasă că te înveţi tu să adormi la 9, pentru că a început deja şcoala”. Nu-i formaţi o imagine negativă şi nu folosiţi şcoala în contexte ameninţătoare!

Nu-i ignoraţi emoţiile cu un simplu „lasă, că te obişnuieşti, toţi copiii trec prin asta”! Vorbiţi despre aşteptările şi grijile sale. Se teme că nu va fi bun la învăţătură? Se teme că nu se va împăca cu colegii? Se teme că nu va mai avea timp de joacă? Vorbiţi cu el, liniştiţi-i temerile printr-o atitudine optimistă.

De asemenea, explicaţi-i ce va face la şcoală, spuneţi-i despre ce va învăţa, aruncaţi împreună o privire pe manuale, dacă sunt deja disponibile. Încercaţi să îi stârniţi curiozitatea, căci aceasta îi va domina temerile.

Implicaţi-l în anumite decizii. Când vine vorba, de exemplu, de activităţi extraşcolare, luaţi hotărârea împreună cu el. 

Pregătiţi-l pentru noul program – dacă deja l-aţi obişnuit cu trezirea de dimineaţă, este perfect. Dacă nu, încercaţi să adoptaţi un ritual de dimineaţă cât mai plăcut, fără grabă. Treziţi-l, mâncaţi împreună şi cereţi-i să îşi pregătească ghiozdanul.

După prima zi de şcoală, întrebaţi ce părere, ce impresii şi-a făcut. Lăudaţi-l că a trecut cu bine, glumiţi despre colegi, vorbiţi despre învăţător; încurajaţi-l şi asiguraţi-l că va fi mai bine, că se va descurca, dacă experienţa nu a mers întocmai bine.

Şcoala sperie copilul dacă acesta nu se simte pregătit; şi este o schimbare mare în viaţa lui, de aceea uneori se va adapta mai dificil. Dar cu încurajare, cu sprijin şi cu timpul, copilul va uita de primele emoţii.

Sursa