mamaplus

Un urolog explică de ce femeile urinează mai des iarna sau atunci când sunt răcite

-
//
11.01.2021

În mod normal, o persoană urinează de 4-6 ori pe zi. În sezonul rece, chiar dacă aportul de lichide sau de sare este același, unele persoane urinează mult mai des. Fenomenul poartă numele de diureză rece sau diureză indusă de frig și se referă la procesul prin care rinichii filtrează lichidul corporal.

Diureza rece a fost observată și la persoanele care se confruntă cu o răceală, gripă sau altă infecție virală ori bacteriană. Se pare că organismul reacționează prin inducerea diurezei reci atunci când este expus unor temperaturi scăzute, atunci când „simte” pericolul hipotermiei. Mai precis, atunci când este frig, vasele de sânge se contractă. Asta determină creșterea tensiunii arteriale și reducerea fluxului sanguin către piele, pentru a menține temperatura normală a corpului.

În consecință, nivelul hormonului anti-diuretic (vasopresina) scade. Iar asta determină rinichii să „pompeze” mai multă apă din sânge și să o depoziteze în vezica urinară. Excesul de lichid se transformă în urină și, drept urmare, urinezi mai des.

De ce urinezi mai des iarna? Pentru că golirea vezicii ajută la menținerea temperaturii corpului, spune medicul urolog Rick Curtis.

Diureza indusă de frig depinde însă de mulți factori. Printre aceștia se numără vârsta, sexul, compoziția corporală, regimul alimentar sau chiar postura. Trebuie să ai grijă, pentru că urina eliminată înseamnă și depozite de minerale pierdute, care trebuie realimentate. Urinarea frecventă poate crea un dezechilibru electrolitic, putând duce la hiponatremie (deficit de sare/sodiu în organism), hiperpotasemie (exces de potasiu) sau hipopotasemie (deficit de potasiu).

Hiponatremia, un nou simptom al bolii COVID-19

Un alt răspuns la întrebarea de ce urinezi mai des iarna ar putea fi următorul: pentru că transpiri mai puțin și, în consecință, corpul trebuie să își regleze cumva temperatura internă. Cum face asta? Prin golirea vezicii urinare!, explică dr. Steve Garnett, medic urolog.

Urinarea excesivă sau poliuria (peste 2,5 litri pe zi) poate semnala însă și anumite afecțiuni, cea mai comună fiind diabetul zaharat de tip 2, potrivit healthline.com.

Alte posibile cauze ale urinării excesive pot fi: consumul de cafea sau ceai, afecțiunile renale (pietre la rinichi) sau hepatice, sindromul Cushing, constipația, anxietatea, atacul de panică, vezica hiperactivă, prostata mărită, cistita interstițială, infecțiile de tract urinar, vaginita bacteriană sau administrarea anumitor medicamente (diuretice, beta-blocante de calciu, litiu, antidepresive, antibiotice etc.).