Cel mai recent studiu al cercetătorilor pe această temă subliniză acest fapt care a tot fost comunicat în ultima lună, pe fondul amplificării numărului de infectați. Pierderea simţului mirosului, dar şi a gustului, ar fi un mod eficient prin care o persoană poate suspecta că are COVID-19, conform unei analize a datelor colectate prin intermediul unei aplicaţii axată pe simptome, dezvoltată de oameni de ştiinţă britanici cu intenţia de a ajuta la monitorizarea pandemiei provocate de noul coronavirus.
Aproape 60% dintre pacienţii confirmaţi ulterior cu COVID-19 au raportat pierderea mirosului şi gustului, comparativ cu 18% dintre cei care au fost testaţi negativ, au demonstrat datele analizate de cercetători. Aceste rezultate, care au fost publicate online dar nu au fost supuse procesului de evaluare inter pares, au dat rezultate mult mai exacte în prezicerea unui diagnostic pozitiv de COVID-19 în comparaţie cu febra auto-raportată, a indicat un grup de cercetători de la King’s College London.
Dintre cele 1,5 milioane de persoane care au utilizat aplicaţia în perioada 24-29 martie, 26% au raportat unul sau mai multe simptome prin intermediul acesteia. Dintre aceştia, 1.702 au raportat de asemenea că au fost testaţi pentru COVID-19, 579 având rezultate pozitive şi 1.123 rezultate negative.
Pe baza tuturor datelor colectate, echipa de cercetători a dezvoltat un model matematic pentru a identifica ce combinaţie de simptome – variind de la pierderea mirosului şi gustului, până la febră, tuse persistentă, oboseală, diaree, dureri abdominale şi pierderea poftei de mâncare – a fost cea mai exactă în prezicerea infecţiei cu COVID-19.
“Atunci când sunt combinate cu alte simptome, persoanele cu pierderea mirosului şi gustului par a fi de trei ori mai predispuse să fi contractat COVID-19, conform datelor noastre şi, prin urmare, ar trebui să se auto-izoleze timp de şapte zile pentru a reduce răspândirea bolii”, a declarat Tim Spector, profesor la King’s College London şi conducător al studiului.
Simptomul a fost remarcat şi de publicaţii germane şi americane, a subliniat Jean-Michel Klein.