Părinții pot îmbunătăți vederea copilului depistând la timp primele simptome ale miopiei și prevenind dezvoltarea afecțiunii. Ascultați sfaturile noastre!

Cum se previne miopia și se ameliorează văzul copilului

Toți copiii se nasc cu hipermetropie și până la vârsta de 5-7 ani, de regulă, rămân așa. Însă, miopia poate începe să se dezvolte de la vârsta de 3 ani. Dacă copilul se încrețește prea des, se apleacă prea mult ca să vadă o carte și se apropie prea mult de televizor – este un motiv de îngrijorare. Însă, de cele mai multe ori, miopia se dezvoltă în clasele primare sau la vârsta de trecere. Mecanismul generator devine creșterea pronunțată și sarcini oculare sporite. Plus la asta, dacă mama sau tata copilului poartă ochelari, tendința de a dezvolta miopie se transmite ereditar.

Examinări medicale obligatorii

Prima examinare oftalmologică a copilului are loc imediat după naștere, a doua examinare – la vârsta de 3-4 luni. Dacă medicul specialist depistează o anumită afecțiune, următoarea vizită va fi stabilită de medic. Examinările medicale obligatorii sunt prevăzute la vârsta de 1 an și 2 ani. Deja la 3 ani se poate verifica agerimea vederii după tabel. Următorul consult la medicul oftalmolog are loc la vârsta de 6 ani, înainte de înmatricularea la școală. La această etapă, de multe ori, se atestă o scădere a agerimii vederii la un singur ochi. Cauza poate fi, de exemplu, poziționarea incorectă a copilului în timp ce desenează, vizionează emisiuni televizate, jocul la computer. Începând cu vârsta de 7 ani, controalele profilactice au loc cu regularitate și sunt incluse în programul școlar.

Cum se previne miopia și se ameliorează văzul copilului

Alimentația și profilaxia

Pentru vedere, sunt deosebit de benefice produsele ce conțin vitaminele B2, C și A. Vitamina B2 protejează retina de razele ultraviolete și se conține în semințe de floarea soarelui, rinichi, ficat, produse lactate. Vitamina C protejează cristalina ochiului. Ea se conține în coacăze negre și roșii, roșii, conopidă, căpșuni, măcriș, citrice, verdețuri, în pepene galben si vișine. Acțiunea benefică asupra vederii a vitaminei A se cunoaște de mult. Această vitamină se conține în cantități mari în morcov, caise, sparanghel, sfecla, afine și dovleci. Însă, vitamina A se asimilează doar cu grăsimi, de aceea, morcovul îi puteți da cu smântână.

Profilaxia se începe la vârsta de 2-3 ani. Învățați-l pe copil să clipească mai des, să stea drept și, din când în când, să-și ia privire de la obiectele apropiate și să o orienteze spre cele mai îndepărtate. Durata vizionării neîntrerupte a televizorului nu trebuie să fie mai mare de 30 de minute. Distanța optimă – 2,5-5 metri de la televizor. În timpul citirii sau desenatului, trebuie să fie suficientă lumină, aceasta trebuie să cadă din partea stângă (dacă copilul scrie cu dreapta). În timpul zilelor însorite, copilul trebuie să poarte ochelari de protecție solară de calitate.

Cum se previne miopia și se ameliorează văzul copilului

Ochelari, lentile și corecție

Când copilul vede mai puțin de șase rânduri în tabel, medicul îi poate indica ochelari. Dacă copilul a fost indispus de acest lucru, explicați-i că ochelarii nu sunt un rău, ci dimpotrivă, un accesoriu la modă, promiteți-i că-i veți lua o pereche în vogă. Totuși, dacă copilul este categoric împotriva ochelarilor, aceștia pot fi înlocuiți cu lentile (acestea sunt indicate începând cu vârsta de 7 ani).

În cazul miopiei de grad mediu, ochelarii sun indicați pentru vederea clară a obiectelor îndepărtate, în cazul în care miopia este mai avansată, medicul vă poate prescrie două perechi de ochelari: o pereche – pentru vizualizarea obiectelor îndepărtate, alta – pentru citire. Dacă copilul are nevoie doar de ochelarii de primul tip, nu-l lăsați să-i poarte permanent, să citească cu ei sau să se joace.

Dacă vederea continuă să se înrăutățească, chiar dacă copilul poartă ochelari, trebuie să tratați miopia: poate să vi se indice o corecție cu laser, însă, nu mai devreme de vârsta de 18 ani și stare stabilă ce durează nu mai puțin de un an și jumătate.

Cum se previne miopia și se ameliorează văzul copilului

Gimnastică pentru ochi

După 20 – 30 de minute de ocupație, copilul trebuie să facă o pauză și exerciții pentru ochi.

Aceste mișcări oculare sunt prevăzute pentru reducerea oboselii și profilaxia acesteia la ochi. Fiecare exercițiu trebuie de făcut timp de 10 secunde.

1. Ochii sunt închiși, relaxați. Prin mișcări rotative se masează ochii cu amblele mâini.

2. Copilul întoarce ochii în părți de 2-3 ori, apoi închide ochii pentru 10 secunde.

3. Copilul ține capul drept nemișcat și privește în sus, în jos, la dreapta, la stânga, apoi face o mișcare de rotație.

4. Încleiați pe geam, la nivelul ochilor copilului, un semn distinctiv colorat cu diametrul de 3-5 mm. Să se uite la ea cu ambii ochi timp de 5 secunde, apoi – 10 secunde – în depărtare – la copaci, case, orizont.