Persoanele infectate cu virusul herpetic se confruntă, în medie, cu şase recidive pe an. Un set de factori externi pot declanșa apariția herpesului, inclusiv frigul și vântul de afară. Dacă mai ai parte și de o perioadă încărcată din punct de vedere emoțional sau fizic, atunci recidivele sunt inevitabile. Tocmai de aceea, este nevoie ca în această perioadă măsurile de prevenire a herpesului să fie luate cu regularitate, urmând câteva recomandări și reguli date de specialiști.
Herpesul, adică erupțiile roşii de la nivelul pielii, acoperite de cruste exfoliate şi de băşici cu lichid, grupate în buchet, apare din cauza infecției cu virusul herpetic (virusul Herpes simplex). Acest virus, odată intrat în organism, rămâne toată viața. Prin urmare, poate deveni activ dacă sistemul imunitar este suprasolicitat.
Vezi în cele ce urmează care sunt măsurile principale pe care le pot adopta persoanele vizate.
Este necesară întărirea imunității
Perioadele cu temperaturi scăzute solicită organismul şi capacitatea acestuia de adaptare. Mai exact, resursele sunt folosite pentru a controla senzația de frig, iar sistemul imunitar poate avea de suferit în acest context. De aceea, frigul poate fi un factor ce reactivează herpesul şi, în egală măsură, poate anunța, în anumite situații, iminența unei răceli, tocmai fiindcă recidivează pe fondul unei căderi imunitare. Prin urmare, o dietă echilibrată, bogată în antioxidanți, evitarea sedentarismului, renunțarea la fumat şi suplimentele cu vitamine şi cu minerale pot fi utile în susținerea imunității organismului, la fel şi protejarea de frig prin îmbrăcăminte adecvată.
Răcelile, tratate de la primele simptome
Primele manifestări ale răcelii, nasul înfundat şi apoi mucusul eliminat fac parte din categoria simptomelor care anunță răspândirea infecției în corp. Mai exact, mucusul produs la nivelul nasului şi al gâtului reprezintă prima linie de apărare a organismului. Când virusul trece de mucoasa cu rol de protecție, răspunsul de apărare al organismului constă în şi mai multe simptome considerate manifestări ale răcelii. Intervenția rapidă poate duce la evitarea apariției febrei ce apare în răcelile severe şi care este un factor ce declanşează frecvent herpesul.
Vaccinul gripal previne recidivele
Gripa care dă târcoale în sezonul rece se asociază frecvent cu reapariția herpesului. Acest lucru se explică prin faptul că, în mod normal, virusul herpetic este ținut sub control de sistemul imunitar, în ganglionii limfatici. Însă, când în organism sunt active şi alte infecții, virusul scapă de sub control şi leziunile herpetice îşi fac apariția. Prin urmare, vaccinarea gripală este recomandată persoanelor care ştiu că sunt infectate cu Herpex simplex. Având protecție împotriva gripei, aceste persoane au protecție indirectă şi față de reapariția herpesului, fiindcă se pun la adăpost de infecțiile gripale care le-ar putea solicita sistemul imunitar, crescând riscul de apariție a leziunilor.
Medicamentele pot fi necesare
Când recidivele sunt foarte dese, iar tratamentele de susținere a imunității nu mai sunt eficiente, poate fi indicat tratamentul cu pastile de aciclovir pentru perioade de câteva luni. De asemenea, dacă agresivitatea virusului este mare, iar leziunile sunt extinse, adică depăşesc 10-15 centimetri pătrați, trebuie administrate tratamente aşa cum recomandă medicul specialist. Totuşi, cea mai eficientă metodă de a preveni recidivele constă în fortifierea imunității în perioadele reci, în cele de stres şi în cele în care ne confruntăm cu boli.
Botoxul nu permite ”trezirea” virusului
Tratamentul cu toxină botulinică, celebru datorită utilizării cosmetice, ar putea împiedica recurența herpesului la persoanele infectate cu Herpes simplex. Deoarece acest virus se ascunde în ganglionii limfatici şi este trezit la viață prin intermediul terminațiilor nervoase, specialiştii cred că întreruperea transmiterii impulsului nervos către ganglionii în care se ascunde virusul ar putea rezolva şi reapariția leziunilor. Injecțiile cu botox blochează muşchii şi paralizează nervii, de aceea, cel puțin teoretic, botoxul ar putea izola virusul. Un astfel de tratament, ce presupune injectarea de toxină botulinică, local, la fiecare trei luni, timp de un an pentru a preveni recurența herpetică, este în teste în Centrul de Chirurgie Plastică Facială din Chicago, Statele Unite.