Adesea facem confuzie între burtă, stomac şi intestine, şi nu ştim când avem nevoie să apelăm la un consult de gastroenterologie. În unele situații, când durerea e însoțită de simptome grave, poate fi necesar un consult la Urgențe.
Ce înseamnă mai exact o durere de stomac? Afecțiunea este cunoscută în mod comun ca durere în ”capul pieptului”, iar în termeni medicali, durere în epigastru. Durerea de stomac este resimțită în partea superioară a abdomenului și poate fi percepută ca o senzație continuă cu caracter de arsură, greutate sau presiune.
De multe ori este însoțită de greață, vărsături, senzația de sațietate precoce, balonare. Medicii asociază aceste simptome cu sindromul dispeptic. Durerea din etajul abdominal superior nu se rezumă doar la stomac: colica biliară, pancreatita acută, infarctul miocardic, sindrom de intestin iritabil, tulburare anxios-depresivă, sunt confundate cu acest tip de durere.
Când trebuie să ne îngrijoreze durerea de stomac?
Durerea de stomac are două tipologii mari: episodică sau recurentă. Durerea episodică de stomac, sub formă de indigestie, apare, în general, după mese abundente sau după ce mâncăm unele alimente care ne fac rău. Durerea recurentă de stomac devine îngrijorătoare atunci când se repetă săptămânal, are durată prelungită sau intensitate crescută. În această situație este indicat să ne adresăm medicilor pentru evaluare, care ar putea include o ecografie abdominală sau o endoscopie digestivă superioară.
Când trebuie să apelăm la Urgență?
O durere de stomac cu debut brusc, de intensitate crescută, ce nu se ameliorează după administrarea de medicamente uzuale și care poate fi însoțită de vărsături, ar trebuie să ne trimită de urgență la camera de gardă în vederea efectuării de urgență a investigațiilor de specialitate.
Printre simptomele asociate durerii de stomac care semnalează o situație gravă se numără:
- Vărsături repetate – acestea pot semnala pancreatita acută, ulcer gastric sau duodenal stenozant, tumori stenozante de tub digestiv superior;
- Iradierea în bară a durerii din etajul abdominal superior poate semnala o pancreatita acută;
- Iradierea posterioară a durerii sau la nivelul omoplatului drept poate sugera o colică biliară;
- O sensibilitate crescută la palparea abdomenului poate fi un simptom pentru iritație peritoneală, consecința unei perforații de tub digestiv;
- Scaun negru, denumit melena, indică o hemoragie digestivă superioara (de la nivelul stomacului sau duodenului);
- Vărsături cu sânge sau aspect de ”zaț de cafea”;
- Scădere în greutate involuntară și semnificativă.
Persoanele care au rude de gradul I cu neoplazii gastrice sau de colon ar trebui să facă gastroscopie, respectiv colonoscopie cu 10 ani înaintea vârstei la care acestea au fost diagnosticate in familie.
În cazul monitorizării pentru un cancer gastric, în timpul gastroscopiei de control este foarte importantă testarea pentru infecția cu Helicobacter pylori și eradicarea ei. Bacteria este principalul factor incriminat în apariția cancerului gastric. În cazul monitorizării pentru cancerul de colon este importantă depistarea polipilor colonici, ulterior rezecția lor, având risc de degenerare în cancer.