Fiecare femeie, atunci când își aranjează părul, indiferent dacă acesta este  scurt sau lung, des sau rar, folosește drotul sau placa, foehnul sau bigudiurile termice pentru ondulare.  Toate aceste proceduri presupun acțiune termică, sub influența căreia  buclele iau forma necesară. Riscul de a deteriora firele de păr este foarte mare – din cauza utilizării incorecte a instrumentelor de uscare și de aranjare. În aceste cazuri trebuie să protejați podoaba capilară cu soluții speciale.

Cum protejăm părul de deteriorările termice?

Soluții cosmetologice speciale

Industria de înfrumusețare s-a dezvoltat și a creat pentru femeile la modă soluții protectoare, precum serurile, spray-urile, lăptișorul, loțiunile,  gelurile, balsamurile, cremele, măștile etc.   

Cosmetologii împart aceste produse în 2 categorii – care necesită clătire și care nu necesită clătire. Prima categorie include produsele care se folosesc în timpul spălării părului; șampon, balsam, loțiune etc., iar cea de-a doua categorie  – gel, balsam, ser, spray și alte produse ce se aplică pe păr fără necesitatea de a le clăti mai apoi. Soluțiile din ambele categorii acționează de la rădăcină  până la vârfuri, oferind părului nu doar protecție, ci și volum, făcând cârlionții să aibă un aspect îngrijit și frumos. În componența acestor soluții, de obicei, intră vitaminele B și E, extractul de ceai și proteinele naturale. Pentru  o protecție completă aveți nevoie de un set simplu, format din șampon, balsam cu  spray (variante – loțiune sau spumă) și măști.

Pentru a avea un păr sănătos, coaforii profesioniști recomandă:

  • în timpul aranjării să nu înfierbântați prea tare  aparatele electrice, dând la maximum temperatura; 
  • să folosiți soluții protectoare înainte și după ce părul s-a uscat puțin – fără alte soluții adăugătoare;
  • să utilizați soluțiile cosmetologice din aceeași linie.

Cum protejăm părul de deteriorările termice?

Instrumente de aranjare cu suprafață protectoare

Producătorii de instrumente electrice pentru aranjarea termică a părului au înțeles că lumea modernă nu vrea doar să arate frumos și stilat, dar se străduiesc să  mențină și sănătatea și vitalitatea buclelor. Pentru a-i proteja, trebuie să alegeți modelele de droturi și plăci cu suprafețe de protecție, care nu se înfierbântă foarte tare. Suprafața protectoare protează părul de supraîncălzire, evitând astfel deteriorarea, uscarea și ruperea firelor.  

La momentul actual există instrumente cu suprafețe protectoare de:

  • turmalină;
  • titan;
  • teflon;
  • diamant;
  • ceramică;
  • cheratină;
  • nanoceramică.

Fiecare dintre aceste suprafețe, în afară de efectul protector, mai au și alte proprietăți: teflonul – nu permite lipirea soluțiilor de fixare pe instrumentul de aranjare, turmalinul – neutralizează energia statică, diamantul și titanul – oferă părului strălucire. Unele modele de droturi și plăci  sunt dotate cu afișaj digital, care oferă posibilitatea să reglăm temperatura. 

Cum protejăm părul de deteriorările termice?

Măști  pentru păr preparate în condiții domestice

Deși în comerț există foarte multe produse protectoare, nu trebuie să evitați și soluțiile tradiționale, care sunt simple și accesibile, precum măștile și balsamurile de protecție a  părului.   

Cele mai cunoscute rețete de protecție a părului sunt:

  • cu smântână – smântâna grasă se aplică după spălare pe părul umed, se lasă o jumătate de oră, apoi se clătește. Pentru hidratarea părului uscat și deteriorat, adăugați în mască 2 linguri de ulei de măsline;   
  • cu gelatină – un pachețel de gelatină se dizolvă în apă, în care se adaugă puțin balsam hrănitor, amestecul se lasă pentru 30 de minute și se aplică cu ajutorul unei pensule pentru vopsit. Lăsați masca să acționeze  pentru o oră, după care clătiți cu apă din abundență;
  • cu lapte și drojdie – în lapte se dizolvă un pachețel de gelatină și drojdie vie. Lăsați masa obținută să se odihnească o jumătate de oră, după care aplicați-o pe păr  pentru o perioadă similară de timp, apoi clătiți.

Încă o posibilitate de protecție a buclelor o reprezintă clătirea cu sare. Pentru obținerea efectului scontat, într-o cantitate nu prea mare de apă  dizolvați  o lingură de sare de mare și să masați scalpul după spălarea părului. Aceste rețete sunt simple, accesibile și economice.

Cum protejăm părul de deteriorările termice?

Concluzie: pentru ca părul să-și păstreze strălucirea după aranjare, trebuie să utilizați instrumente cu suprafață de protecție și, de asemenea, să le îngrijiți cu soluții profesionale și tradiționale.  Un păr sănătos este un element important al imaginii femeii   și al sănătății, în general! 

Sursa