Tricologii (medicii care se ocupă de diagnosticarea, tratamentul și profilaxia diverselor boli al părului) afirmă că, în medie, podoaba capilară a femeilor este compusă din 60 până la 160 mii de fire de păr. Iar numărul de fire depinde în mod direct de culoarea naturală a părului. Astfel, blondele au fire subțiri, dar numeroase (160 mii), roșcatele – fire groase, dar mai puține (60-80 fire), brunetele – fire de grosime medie și în număr mediu (aproximativ 110 mii), iar șatenele – aproximativ 90 mii. Norma de cădere a părului este de 50-100 de fire pe zi, iar acestea pot fi ușor numărate dacă observăm părul din perie după pieptănat.

Cauzele căderii părului și metodele de combatere a acestui fenomen

Trebuie să ne îngrijorăm atunci când părul nostru este afectat de următoarele fenomene „îngrozitoare”:

  • firele căzute într-o zi însumează peste 100 de bucăți;
  • părul rămâne dimineața pe pernă (este cel mai evident semn al faptului că avem probleme cu sănătatea părului);
  • părul cade deosebit de mult în timpul spălării (peste 100 de fire);
  • părul nu cade deloc, iar aceasta înseamnă că el nu crește deloc!

Astfel, dacă în medie pe zi pierdem 50-100 de fire de păr, totul este în regulă. Dacă însă există abateri într-o direcție sau alta, ar trebui să ne îngrijorăm. Dar înainte de a da alarma, țineți cont de faptul că atunci când părul este lung, vizual avem impresia că a căzut mai mult decât este normal (din contul lungimii). În cazul părului scurt, vizual ne pare că acesta cade mai puțin, chiar dacă numărul firelor este mai mare decât norma.

Prima cauză. Părul cade din cauza problemelor de sănătate

Cea mai serioasă cauză de cădere a părului sunt problemele de sănătate. Uneori căderea excesivă a părului poate fi un indicator al stării precare de sănătate și un simptom al unor boli grave. Căderea abundentă a părului poate fi provocată de:  

  • hemoragii îndelungate;
  • procese inflamatorii acute;
  • temperatura ridicată a corpului, care se menține perioade îndelungate;
  • hepatită, artrita reumatoidă, psoriazis, tumori;
  • stresuri puternice sau cronice;
  • boli ale glandei tiroide, diabet;
  • sarcină, menopauză;
  • perioada postpartum;
  • perioada de început al administrării contraceptivelor orale sau perioada de după sistarea administrării.

De asemenea, știm cu toții că unele preparate hormonale și chimioterapia cauzează căderi excesive a părului.

Cauzele căderii părului și metodele de combatere a acestui fenomen

Cauza a doua. Vopsirea incorectă

Specialiștii avertizează femeile că vopsirea frecventă (mai mult de o dată la cinci săptămâni) poate conduce la pierderea intensivă a părului. În special, dacă vă colorați podoaba capilară în condiții de casă și folosiți vopsele ieftine. În grupul de risc intră tinerele „mereu blonde”, care își decolorează părul acasă. Nu se recomandă trecerea bruscă de la o vopsea la alta sau de la produsele naturale de vopsit (hena, basma) la coloranții artificiali.  

Cauza a treia. Produsele cosmetice pentru păr incorect alese

Desigur, nu trebuie să aruncăm banii pe fereastră cumpărând șampoane noi și extrascumpe, dar nici să economisim nu este cazul. Un șampon bun trebuie să aibă recomandații clare referitor la tipul de păr pentru care se potrivește și un volum nu prea mare. Sticlele mari de șampon pentru orice tip de păr sunt, de regulă, un dușman acerb al acestuia.

La alegerea șamponului de păr trebuie să vă orientați, preferabil, după prețurile raționale, volumele medii și prezența componenților naturali. Brandul nu are, în sine, nici o importanță, în schimb culoarea naturală, mirosul temperat și consistența corectă sunt lucruri la care trebuie să fiți atenți. 

Cauza a patra. Foehnul, bigudiurile termice, drotul, placa de păr

Tricologii sunt convinși că folosirea zilnică a foehnului, bigudiurilor termice, drotului și plăcii de păr are o influență negativă puternică asupra stării părului. Iar ultimele două, utilizate zilnic, pot afecta chiar și cele mai sănătoase și minunate podoabe capilare în doar câteva luni. Tricologii avertizează că părul slăbit nu doar cade, ci și se stratifică și se desface, ba chiar și se rupe de la jumătatea firului. Folosirea optimă a acestor aparate este de două-trei ori pe săptămână, cu aplicarea obligatorie a mouss-urilor, uleiurilor, spray-urilor de protecție termică.

Cauzele căderii părului și metodele de combatere a acestui fenomen

Cauza a cincea. Acțiunea naturală

O influență negativă asupra părului o are și mediul exterior, în special temperaturile scăzute (mai jos de 0 grade), vântul puternic sau soarele arzător (peste 28 de grade). De aceea căciulile și pălăriile trebuie purtate nu doar de frumusețe, ci și pentru sănătate.

Cauza a șasea. Dietele incorecte

Organismul nostru ne indică, prin această metodă neobișnuită, că dieta pe care o urmăm sau alimentația pe care o practicăm nu i se potrivesc deloc. O dietă strictă (incorectă) provoacă întotdeauna căderea excesivă a părului. În principiu, la fel reacționează organismul și la alimentația incorectă, săracă în vitamine.

Sursa