Daria Talmaci, antrenoare de fitness, jurnalistă, autoarea blogului despre maternitate şi modul sănătos de viaţă
Îmi place foarte mult să îmi hrănesc fiica la sân. Când eram însărcinată, aveam dubii că voi reuşi acest lucru, pentru că am un singur sân (al doilea mi-a fost îndepărtat ca rezultat al unei boli oncologice), dar lucrurile au decurs cu totul altfel. Până la naşterea lui Nicole eu am citit mult despre alăptarea artificială şi chiar am ales laptele praf cu care să o hrănesc, dar nu l-am folosit până la vârsta de cinci luni, când medicul mi-a recomandat acest lucru. Însă fiica a refuzat amestecul, pentru că laptele matern este întotdeauna cel mai gustos.
Avem cinci luni şi o greutate de 7300 g, un indicator destul de normal.
Iar pentru ca mama să aibă lapte este nevoie doar de încredere în sine şi credinţa că laptele va fi suficient. Aceste gânduri trebuie păstrate întreaga perioadă de lactaţie, în special în primele zile de viaţă ale copilului. Recunosc, pe mine m-a ajuta medicul pediatru de la maternitate. Ea îmi repeta în fiecare zi: „Daşa, crede în faptul că vei avea mult lapte”, iar pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare!
În plus, mămicile nu trebuie să uite să mănânce şi să alăpteze micuţul mai des, dar există şi un alt aspect de care trebuie să ţinem cont. Trebuie să alăptăm din două părţi, adică să schimbăm poziţia copilului. Nu mi-a spus nimeni acest lucru şi Nicole a învăţat să întoarcă capul într-o singură direcţie. Bine că am observat la timp şi am remediat situaţia. Ulterior o culcam pe pernă cu faţa la mine, dar această poziţie are un inconvenient legat de faptul că mama trebuie să se sprijine în cot, iar aceasta fiind dureros pentru braţ şi umăr.
De regulă mămicile vin de la maternitate cu răni pe mameloane, iar eu nu am fost o excepţie. Mă durea foarte tare când o alăptam, nu era suficient că mă durea tot corpul, alăptarea se transformase într-o adevărată tortură. În ajutor mi-a venit crema Bepanten, iar în cinci zile pielea s-a cicatrizat. Îl recomand şi sub scutec, împotriva opărelii!
Alăptatul la sân m-a învăţat să iubesc. De fiecare dată când o pun pe Nicole la sân, mă apropii de o dragoste care nu depinde de nimic. Ţinând-o în braţe, ne uităm una în ochii celeilalte şi simţim fluxul de lapte şi totodată pe cel de iubire. În aceste momente suntem una. Mămicile mă vor înţelege. Alăptaţi-vă copilaşii şi aveţi încredere în forţele proprii!
Sursa: talmacidaria.wordpress.com