Anna Smolnițchi: “Nu admiteți o nouă sarcină la scurt timp după ultima naștere”

Jurnalista a devenit mămică de 2 ori în mai puțin de un an. Aceasta a adus pe lume 2 fetițe: Emma și Mia. Anna a povestit pe blogul său care sunt dezavantajele unei noi sarcini la scurt timp după ultima naștere.

“Într-o zi, m-a sunat cineva să mă descoase despre cum mă descurc eu cu un copil de un an și un bebeluș de o lună. Apropo, la celălalt capăt al firului, era un bărbat care s-a declarat nespus de entuziasmat și bucuros pentru mine. Apoi, mi-a mărturisit: deși aveau un băiețel de 4 luni, el și soția lui erau gata să conceapă un copil chiar atunci, vorba aia: „Cât suntem tineri și putem”. În plus, spun mai toți, „e fain să ai o diferență cât mai mică de vârstă, copiii să fie ca gemenii”. Eu am rămas însărcinată la 2 luni după prima naștere.

Emma avea 11 luni când s-a născut Mia și acum, ajunși la finalul celui de-al 4-lea trimestru (al patrulea trimestru = primele 3 luni din viața unui bebeluș, când are nevoie de multă căldură, brațe, legănat, în fine, condiții asemănătoare cu cele din burtica mamei), sfătuim prietenește:

„Nu admiteți o nouă sarcină la scurt timp după ultima naștere. Protejați-vă. Planificați. Asta, dacă sunteți soiul cela de părinți care nu își cresc ORIȘICUM copiii. E greu, frate, e greu.”

Dificultățile noastre:

Emma adoarme și astăzi doar legănată. Se întâmplă să o legănăm o oră și mai mult. În plus, se opune când vrem să o ajutăm să adoarmă. Efectiv sare ca arsă atunci când o punem pe pernă, chiar dacă tare vrea să doarmă. Așa cum e firesc, Mia tot vrea să fie legănată și purtată în brațe (Am avut o perioadă în care, până la ora amiezii, bifam 4-5 km prin casă, făcuți cu ea în brațe. Recordul meu personal la pașii făcuți cu Mia în brațe este de 9 km până la ora amiezii, 20 de km în total, în ziua aceea ). Eu am doar două mâini și două picioare, de aici și problema: adormirea lor concomitentă. Vestea bună e că nici de sală de fitness nu am avut nevoie ca să revin la kilogramele de până la sarcină.

Dacă plânge una dintre fete, plânge și cealaltă. Este inevitabil. Iarăși, eu am doar două mâini și două picioare. Consolarea lor concomitentă devine o provocare.

Acum că e iarnă, organizarea ieșirilor afară, pe care le consider obligatorii în fiecare zi, este un act complicat. Desigur, am eu o schemă…o consecutivitate, care îmi permite să ies cât de cât elegant din situație, fără a testa răbdarea fetelor, dar fără transpirație nu se termină. Cel mai mult, evident, transpir eu, căci am de coborât trei etaje.

Jocurile. Emma e ultra jucăușă și ador asta la nebunie, face mult zgomot, râde tare, lucruri pe care le iubesc cu toată ființa. Problema e că Mia, cel puțin deocamdată, adoră liniștea. Acum faceți voi concluzii. Mai e și faza că Emma e nebună după Mia, vrea să o pupe constant, să o ciupească, să o giugiulească, iar micuța noastră vrea să doarmă 15-16 ore pe zi. Ați prins ideea, nu-i așa? Nici astăzi nu m-am lămurit cum să o opresc pe Emma, ca un părinte conștient, atunci când bate tare în ușa de la odaia în care doarme Mia și vrea să intre la ea. Aici am o recomandare: dacă vreți să concepeți un copil, treceți un control psihiatric. Creșterea copiilor vă poate pune la grea încercare psihicul. Acum serios, e foarte greu să îți stăpânești furia atunci când copiii îți testează limitele, chiar dacă îi iubești la infinit.”

Citește continuarea pe annasmolnitchi.wordpress.com