Există oare mămici ai căror copii adorm din primele zile repede și liniștit, cu capul spre perete? Mda, pare de domeniul fantasticii. Voi povesti în continuare cum am încercat toate metodele de a-mi culca odorașul.
Așadar, am venit de la maternitate, am citit o grămadă de cărți deștepte: copilul nu trebuie legănat, ci învățat să adoarmă singur. Dar cum să îl înveți, dacă din primele zile copilul închide ochișorii cu sânul în gură și vede vise frumoase. Totul e perfect, doar că nu durează… și încep plăcerile de noapte. Ca urmare, am fost nevoită să încerc toate metodele cunoscute:
✔ Zgomotele albe
Aici includem foenul, aspiratorul, filmulețele de pe youtube… Vă vine a râde? Dar eu le-am încercat pe toate. Și pot afirma că nu există nimic mai bun ca „sssssttttt”-ul mamei. Este adevărat însă că trebuie să ai un pahar de apă la îndemână, pentru că ți se usucă gura. Într-un sfârșit copilul adormea, întins pe burta mea, iar eu eram gata să nu mă mișc și să dorm așa până la următoarea alăptare, doar să dorm…
✔ Coconul
O bună metodă de a pune copilul la culcare, creând o atmosferă a unui spațiu confortabil, învăluitor. Trebuie să spunem că aceasta ajută doar în primele luni, pentru că mai târziu micuțul vrea mai multe libertate.
✔ Șervețelele
Aceasta nici măcar nu este o metodă, ci o semivariantă. Cunoscutul truc cu șervețelul funcționează doar atunci când micuțul este pe jumătate adormit, accelerând puțin procesul.
✔ Înfășatul
Generațiile mai vechi recomandă înfășatul, dar la noi nu a mers. A provocat un adevărat protest din partea micuțului iubitor de libertate. Și acum adoarme absolut neînvelită și abia mai târziu, mișcându-mă ca un ninja, încerc să o învelesc.
✔ Cântecele de leagăn
Cântecele de leagăn ne-au ajutat pentru o perioadă. Recunosc că am probleme cu cântatul și este mai bine să nu mă audă nimeni, dar copilul meu nu a avut ocazia să audă pe cineva mai talentat, de aceea vocea mea a funcționat.
✔ Suzeta
Suzeta nu ne-a plăcut chiar de la naștere: am încercat toate modelele, toate mărimile, dar ele nu îi provocau copilului decât un reflex de vomă. Acum sunt mulțumită, pentru că nu voi fi nevoită să o dezobișnuiesc și să îmi fac probleme referitor la mușcătură sau altele asemenea (deși invidiam mămicile care, atunci când micuțul dă semne să se trezească la mijlocul nopții, îi bagă suzeta în gură și el doarme mai departe).
✔ Legănatul
Legănatul este de mai multe tipuri. Un timp fiica adormea cu plăcere într-un leagăn special (un scăunel-balansoar), apoi reușeau tata și bunica, dar eu nu am avut succes niciodată. Poate din cauza mirosului laptelui sau altele de genul asta.
✔ Sânul
Până acum sânul este cea mai bună metodă de a adormi copilul în orice situație și orice stare de spirit. Am început chiar să mă tem de timpul când va trebui dezvățată. Aici lipsește un emoticon cu ochii bulbucați.
✔ Liniștea și întunericul
Și această variantă este bună, cu condiția că mama stă întinsă alături și se preface că doarme. Funcționează cu adevărat. Deși poate fi o problemă dacă acasă mai este cineva sau mama nu are de gând să doarmă.
✔ Mângâiatul
Aici apar probleme. Copilul meu nu suportă nici masajul, nici mângâierile în procesul de adormire. Facem masaj, desigur, dar în timpul jocului și doar cu mâinile mamei.
✔ Ritualurile
Este cea mai sigură metodă. Acțiunile care se repetă mereu înainte de somn, aceeaşi oră și atmosferă liniștită, alăptat, baie caldă (deși în anumite cazuri ea alungă somnul), mișcările calme, vocea caldă a mamei și restul…
✔ Adormitul de unul singur
Aceasta este o modalitate pe care eu, probabil, nu o voi încerca niciodată. Să lași copilul în pătuț și să pleci sau să stai alături fără a-l privi în ochi și să aștepți până acesta încetează să plângă – nu, să țipe – și să adoarmă singur. Concediați-mă din funcția de mamă, dar nu pot. Decideți singure, dar eu nu pot.
Și încă ceva. Orice proces poate fi mult mai scurt dacă reușim să respectăm timpul de somn și veghe și dacă urmărim cu atenție toate semnele de oboseală. Atunci copilul va adormi ușor și rapid indiferent de metoda pentru care optați.