mamaplus

Un medic, despre cel mai toxic fruct din piețe: „Ne otrăvim copiii!”

-
//
07.07.2020

Adina Alberts, medic chirurg estetician, a postat pe o rețea socială un video prin care demonstrează cât de toxici sunt pepenii găsiți în piețe în această perioadă.

„SEMNAL DE ALARMĂ! Este strigător la cer! Priviți, vă rog, cât de toxic este acest pepene roșu! Nivelul de nitrați este de 10 ori mai mare decât limita maximă admisă!

Oameni buni, nu mai trebuie să tolerăm așa ceva. Ne otrăvim copiii cu mâna noastră pentru că nu știm ce le dăm să mănânce! Și pentru că societatea nu ne permite să aflăm și să ne măsurăm toxinele din hrana zilnică.

Este nevoie, mai mult decât oricând, ca în piețele noastre să existe puncte de lucru ale unui laborator performant, astfel ca orice cetățean care este preocupat de propria-i sănătate, să aibă posibilitatea să își testeze legumele și fructele pe care le cumpără. Iar la nivel de Primărie, să existe preocuparea ca periodic mărfurile din piețele agroalimentare să fie supuse testelor de toxicitate!

EU AȘA AȘ FACE DACĂ AȘ FI PRIMAR!”, scrie medicul pe o rețea socială.

Pâinea „otrăvită” poate conține agenți de înălbire precum Clorul, Peroxidul de acetonă sau Peroxid de benzoil

Dr. Adina Alberts avertizează că mai mult de o tremie din pâinea din comerț este făcută din materie primă „îmbogățită” cu aditivi, emulgatori, acidifianți și agenți de înălbire precum Clorul, Peroxidul de acetonă sau Peroxid de benzoil.

De departe cea mai surprinzătoare substanță care se găsește în pâinea de zi cu zi este Azodicarbonamida, cunoscută și ca ADA, ADCA sau azoformamidă. ADA este un compus chimic de culoare galbenă, un praf inodor, utilizată pe scară largă în producerea de materiale plastice spumate, îndeosebi pentru covorașele pentru sport/yoga. ADA este cel mai utilizat agent de maturizare al făinii de grâu și are rol de creștere a volumului și de îmbunătățire a texturii miezului.

Ce conține o pâine aspectuoasă?

„Cu cât făina de grâu este de o calitate mai redusă, cu atât este nevoie de ADA în cantitate mai mare pentru a obține o pâine pufoasă, crescută, aspectuoasă.

Despre ADA mai trebuie să știți că: se introduce în făină chiar de la moară; este adăugată în cantități mai mari la produsele de panificație congelate; acest adaos în pâine determină apariția ETIL CARBAMATULUI, o substanță cancerigenă care se găsește în cantități proporțional mai mari cu cât s-a adăugat mai mult ADA. Toxicitatea acestuia crește și mai mult dacă pâinea este prăjită”, mai scrie Adina Alberts.