mamaplus

Profită de izolarea la domiciliu! Uite cum poți slăbi stând în casă

-
//
14.04.2020

Chiar dacă eşti nevoită să stai în casă şi să limitezi ieşirile în aer liber, asta nu înseamnă că nu poți face mişcare sau că nu poți urma o dietă sănătoasă. Din contră, în această perioadă este indicat să mănânci cât mai puțin, pentru că şi efortul este mai mic, iar caloriile în plus se vor vedea cu siguranță pe cântar. Dacă vrei să eviți îngrăşarea sau, de ce nu, să slăbeşti, acum poate fi cel mai potrivit moment!

De ce? Pentru că acum ai mai mult timp pentru tine, poți găti sănătos, poți mânca la ore fixe şi să faci exerciții eficiente chiar în confortul propriului cămin.

Află mai jos care sunt regulile pe care trebuie să le respecți în această perioadă pentru a da jos kilogramele în plus sau pentru a-ți menține greutatea în limitele normale!

Fă-ți un plan alimentar şi respectă-l întocmai

Da, ştim, frigiderul e tentant, la fel şi dulăpiorul cu provizii, în special dulciuri, dar dacă nu vrei să ieşi din perioada de izolare ca o bulină, ar fi cazul să faci un plan de bătaie în ceea ce priveşte regimul alimentar.

E foarte important să ai o rutină, de exemplu, să iei în fiecare dimineață micul dejun, să nu iei cina mai târziu de ora 7 seara şi să îți păstrezi simțul „normalului” în această perioadă anormală.

Planifică-ți meniurile cu o zi înainte şi foloseşte inteligent proviziile, astfel încât să nu faci risipă alimentară, nici să mănânci mai mult decât are nevoie organismul tău.

Organizează-ți mesele

Dacă lucrezi de acasă, e foarte posibil să uiți să mănânci sau să faci asta la ore complet nepotrivite. Poți fi, de asemenea, tentată să sari peste micul dejun şi să te aşezi la birou imediat după ce te-ai trezit. Nimic mai greşit!

Nu aştepta să se facă după-amiază pentru a mânca un sandviş sau cine ştie ce altceva mai ai la îndemână, cum ar fi un corn cu ciocolată sau o pungă de covrigi.

Dacă vrei să ții la distanță poftele şi senzația de foame, respectă regula celor 3 mese principale – mic dejun, prânz, cină. În această perioadă sunt de evitat gustările între mese dacă vrei să eviți îngrăşarea, pentru că nu faci atât de mult efort fizic încât să ai nevoie de energie suplimentară. 

Alege alimente sățioase

O altă problemă des întâlnită în această perioadă dificilă este consumul de alimente „văduvite” de substanțe nutritive, dar bogate în calorii goale, care nu au niciun aport nutritiv şi nici nu țin de foame.

Prin urmare, ține-ți sub control greutatea consumând doar alimente sănătoase, bogate în fibre, proteine, vitamine şi minerale, care îți asigură doza zilnică de substanțe nutritive şi mențin senzația de sațietate pe termen mediu şi lung.

Exemple de astfel de alimente sunt carnea de pui sau de curcan, soia, lactatele, cerealele integrale, nucile, fructele, legumele, semințele şi grăsimile sănătoase (avocado, ulei de măsline etc.).

Ține la îndemână gustări „inteligente”

Chiar dacă mai sus menționam că gustările sunt de evitat în această perioadă, e foarte posibil să nu poți renunța la acest obicei. Dar poți face în aşa fel încât gustările dintre mese să fie cât mai sănătoase posibil, pentru a nu-ți ruina planurile de slăbire.

Câteva exemple de gustări sănătoase sunt legumele crude (morcovi, țelină, rădăcină de pătrunjel, castraveți, ardei gras etc.), fructele sau nucile (dar cu măsură, pentru că acestea conțin destul de multe calorii).

Fii activă, nu lenevi toată ziua!

Este tentant să zaci toată ziua pe canapea, epuizând toate serialele de pe Netflix, eventual şi cu o pungă (sau două, sau trei sau mai multe) de floricele în brațe, plus o sticlă de 2 litri de suc acidulat. Dar nu şi sănătos pentru silueta ori starea ta de sănătate!

Sedentarismul combinat cu alimentația nesănătoasă este principalul factor de risc în instalarea obezității, o boală care se poate asocia cu multiple afecțiuni grave, precum diabetul, infarctul sau accidentul vascular cerebral.

Dacă vrei să previi astfel de probleme, asigură-te că faci zilnic mişcare! Da, poți face sport şi în casă, cu un pic de creativitate şi ajutor. Sportul are numeroase beneficii, pe lângă faptul că arde calorii: te ajută să dormi mai bine, îți menține optimismul şi te fereşte de multe boli!

Gestionează-ți mai bine stresul

Mâncatul pe fond de stres este des întâlnit în aceste vremuri tulburi, pentru că mâncarea preferată ne poate asigura confortul psihic de care avem atâta nevoie. Dar una este să mănânci ce-ți place şi alta e să ronțăi non-stop ceva, doar pentru a-ți lua gândul de la situația actuală.

Pentru a trece mai uşor, la propriu şi la figurat, de această perioadă, evită să mănânci atunci când eşti stresată. În schimb, este recomandat să suni o prietenă sau pe cineva apropiat şi să fii deschisă în privința problemelor pe care le ai. Deseori, verbalizarea acestor suferințe emoționale este mult mai eficientă decât refugiul în mâncare.

Evită plictiseala, (re)găseşte-ți un hobby

Este adevărat, statul în casă o perioadă îndelungată poate duce la plictiseală, care la rândul ei duce la obiceiuri alimentare mai puțin prietenoase cu silueta.

Prin urmare, fă în aşa fel încât să nu te plictiseşti: ocupă-ți timpul făcând curățenie prin dulap, organizând dulăpiorul cu condimente sau, de ce nu, plantând condimente în ghiveci. Sau, şi mai bine, pune în practică hobby-uri la care visai de mult timp, fie că e vorba de pictură, croşetat, bricolat etc.

Odihneşte-te suficient

Ultimul dar nu cel din urmă sfat pentru a preveni îngrăşarea constă în respectarea celor 8 ore de somn pe noapte. Odihna este foarte importantă pentru funcționarea normală a organismului, în special a hormonilor care ne dictează când ne este (sau ni se pare că ne este) foame.

În plus, somnul de calitate te ajută să ții la distanță poftele de alimente bogate caloric, precum dulciurile sau chipsurile, care te pot tenta prin faptul că îți oferă o senzație de energie, dar care nu se menține pe termen lung.