mamaplus

Nutriționista Mihaela Bilic le recomandă persoanelor care vor să slăbească să uite de micul dejun

-
//
06.06.2019

În cadrul unui interviu, nutriționista Mihaela Bilic a abordat un subiect sensibil, ea recomandându-le persoanelor care vor să slăbească să înlocuiască micul dejun cu o cafea cu lapte şi amânând masa până la amiază. 

mamaplus

„Ştiu, o să spuneţi că trebuie să luăm micul dejun, că e cea mai importantă masă a zilei. Ei bine, lucrurile s-au schimbat. Corpul nostru se află într-o situaţie absurdă: primeşte mâncare când nu cere, doar pentru că trebuie. E ignorat când îşi doreşte ceva, şi este certat că nu slăbeşte”, a spus ea. 

De asemenea, a punctat faptul că micul dejun nu ar trebui să fie considerat o masă obligatorie.

„Necesitatea micului dejun poate avea argumente ştiinţifice cu o singură condiţie: să-ţi fie foame! A mânca dimineaţa e recomandat copiilor, persoanelor care urmează să desfăşoare efort/muncă fizică, dar nu şi celor care vor să slăbească. Când vrei să slăbeşti, trebuie să mănânci mai puţin. Atunci ce rost are să-ţi începi ziua „cheltuind” din puţinele calorii pe care le ai în buget când te aşteaptă o zi lungă de abţinere, în care cu siguranţă o să-ţi fie foame?”, a explicat nutriționista. 

Aşadar, conform Mihaelei Bilic, persoanele care vor să slăbească este să mănânce doar atunci când le este foame sau să respecte cele 3-5 mese pe zi recomandate în mod strict de majoritatea dietelor.

Sursa