Consumul regulat de alimente procesate sporește cu 50-70% riscul de a dezvolta Alzheimer sau demența senilă, arată cel mai recent studiu publicat în revista de specialitate Neurology.
Studiul demonstrează că o dieta bazată pe un conținut ridicat de alimente procesate are efecte negative inclusiv asupra creierului și proceselor cognitive, pe lângă problemele cardiovasculare deja cunoscute.
Cercetarea a avut o durată de 10 ani și a fost realizată pe un eșantion de 1.600 de bărbați și femei din Japonia care nu sufereau de demență. Înaintea demarării studiului, acestor persoane li s-au luat probe de sânge și li s-au făcut analize amănunțite ale dietei.
Cercetătorii au luat în calcul și alți factori suplimentari care prezintă risc ridicat de declanșare a demenței senile, precum tensiunea ridicată, diabetul și fumatul.
Studiul a relevat că persoanele cu cele mai ridicate niveluri de alimente procesate consumate în această perioadă au între 52% și 74% șanse mai mari să dezvolte demență, comparativ cu persoanele care au consumat în cantități mai mici respectivele alimente.
Ce sunt alimentele procesate:
Alimentele procesate sunt definite ca fiind hrană procesată în mod deliberat înainte ca ea să fie consumată, fie din motive de siguranță, fie din conveniență.
Metodele de procesare includ conservarea, congelarea, refrigerarea, deshidratarea, procesarea aseptică sau stabilirea unui echilibru corespunzător între ingredientele și nutrienții pe care îi furnizează.
Grăsimile de tip trans sunt prezente, în mod natural, în mici cantități în anumite produse lactate sau din carne și în cantități mari în alimentele procesate.
În afară de produsele prăjite în ulei, grăsimile de tip trans se regăsesc în pizza congelată, biscuiți, alimente din ingrediente conservate sau semi-preparate.
Cercetătorii au mai descoperit că alimentele procesate cu cel mai ridicat nivel de grăsimi trans sunt margarina, bomboanele, caramelele, croissantele și înghețata.