mamaplus

Nu consumați niciodată aceste alimente pe caniculă! Atenționarea medicilor pentru copii și adulți

0
//
30.06.2020

Medicii îi atenționează pe vârstnici şi pe copii să nu se expună la temperaturi ridicate, deoarece sunt cei mai predispuşi riscului de îmbolnăvire. Cum ne putem proteja şi face față căldurii aflăm de la nutriționistul Lygia Alexandrescu. 

„Avem nevoie să ne simțim mai răcoroși, mai confortabili. Umiditatea a crescut foarte tare și atunci pierdem multă apă și nevoia de hidratare devine o necesitate. Când vorbim despre alimentele din perioada de caniculă, ne gândim la cele care au tendința să rețină apă în organism și să ne mențină, în primul rând, hidratați”, spune Lygia Alexandrescu.

Alimentele bogate în apă, vedetele sezonului

Potrivit nutriționistului, alimentele bogate în fibre, alimentele bogate în apă sunt alegerea ideală în această perioadă.

„Pe primul loc este castravetele. Salata de castraveți este un mod de a ne asezona prânzul sau chiar diminețile lângă o brânză mai puțin sărată. Castravetele este un aliment care are mult glicocol, un aminoacid care ne menține apa în corp. Pepenele este vedeta sezonului. Are zahăr, are 94% apă și poate fi consumat în prima jumătate a zilei în cantitate confortabilă, dar mai puțin seara astfel încât să nu se vadă pe cântar a doua zi”, adaugă nutriționistul. 

Supele creme reci, alegerea ideală

Să nu uităm însă de supele creme reci, făcute din legume crude sau puțin preparate, cu mult suc de roșii, astfel încât să ne ajute să ne răcorim.

„Tot ce înseamnă frunze verzi și aici ne referim la salate, la spanac, consumate crude, ne mențin apa și ne hidratează foarte bine. De asemenea, apa de bună calitate. 40ml/kg corp pe zi ne ajută să ne menținem bine hidratați”, declară Lygia Alexandrescu.

Lichidele reci, dușman pe perioada caniculară

Aceasta subliniază faptul că un consum de lichide reci nu face altceva decât să ne ajute să transpirăm mai tare. Și asta din cauză că lichidele reci duc la vasoconstricție, iar corpul, pentru reechilibrare, produce multă căldură și transpirație. 

„De asemenea, este bine să nu exagerăm cu alimente foarte picante, iuți, aici mă refer chiar și la produse semipreparate, nu foarte multă sare astfel încât să nu reținem multă apă și nu grăsimi saturate pentru că ele se digeră foarte greu și o digestie greoaie, când e cald afară, produce mult disconfort. Atenție la cantitatea de cafea, de ceai negru și verde care conțin multă cofeină. Tot ce conține cofeină, deshidratează”.

Potrivit Lygiei Alexandrescu și alcoolul trebuie evitat cu orice preț pe perioada caniculară, tot din cauza faptului că deshidratează.