mamaplus

Microbii din intestin ar putea fi responsabili pentru poftele alimentare

-
//
28.04.2022

O nouă cercetare a Universității din Pittsburgh, efectuată pe șoareci, arată pentru prima dată că microbii din intestinele animalelor influențează ceea ce acestea aleg să mănânce, producând substanțe care stimulează pofta pentru diferite tipuri de alimente.

„Cu toții avem aceste impulsuri. Lucrarea noastră arată că animalele cu diferite compoziții de microbi intestinali aleg diferite tipuri de diete.”, a declarat Kevin Kohl, profesor asistent în cadrul Departamentului de Biologie din cadrul Școlii de Arte și Științe Kenneth P. Dietrich.

Astfel, Kohl și cercetătorul său postdoctoral Brian Trevelline, în prezent la Universitatea Cornell, au administrat unui număr de 30 de șoareci care nu aveau microbi intestinali, un cocktail de microorganisme provenite de la trei specii de rozătoare sălbatice cu diete naturale foarte diferite.

Microbiomul ne influențează dieta

Cei doi au descoperit că șoarecii din fiecare grup au ales alimente bogate în nutrienți diferiți, demonstrând că microbiomul lor le-a schimbat dieta preferată. Cercetătorii și-au publicat lucrările în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Ideea că microbiomul ne afectează comportamentul nu este o noutate pentru oamenii de știință. Instinctul și creierul sunt într-o permanentă legătură, anumite tipuri de molecule acționând ca intermediari. Aceste produse secundare ale digestiei semnalează că am mâncat suficient sau că avem nevoie de anumite tipuri de nutrienți.În plus, microbii din intestin pot produce unele dintre aceste molecule, putând deturna această linie de comunicare și schimba sensul mesajului în beneficiul lor.

„Triptofanul este un aminoacid esențial care este comun în curcan, dar este produs și de microbii intestinali. Când ajunge la creier, este transformat în serotonină, care este un semnal important pentru a ne simți sătui după masă. În cele din urmă, aceasta este transformată în melatonină, care ne face să ne simțim somnoroși.”, a declarat Trevelline, potrivit EurekAlert.

Legătura dintre intestin și creier

În studiul lor, Trevelline și Kohl au arătat, de asemenea, că șoarecii cu microbiome diferite aveau niveluri diferite de triptofan în sânge, chiar înainte de a li se oferi opțiunea de a alege diete diferite – iar cei care aveau mai multă moleculă în sânge aveau, de asemenea, mai multe bacterii care o pot produce în intestin.

„Există probabil zeci de semnale care influențează comportamentul alimentar de zi cu zi. Triptofanul produs de microbi ar putea fi doar un aspect al acestora”, a spus el.

Cu toate acestea, studiul stabilește un mod plauzibil prin care organismele microscopice ar putea modifica ceea ce dorim să mâncăm – este unul dintre puținele experimente care demonstrează o astfel de legătură între intestin și creier.