mamaplus

Ierburile aromatice care întăresc imunitatea și previn infecțiile respiratorii

-
//
25.11.2020

Avalanşa de infecții respiratorii care vine odată cu anotimpul rece, dar şi teama de noul coronavirus ne fac să ne preocupăm acum, poate mai mult ca oricând, de imunitatea noastră. Soluțiile pentru a înfrunta mai pregătiți bolile de sezon nu vin numai din farmacii.

Suplimentele de vitamine şi minerale pot fi de ajutor, însă la fel de bine şi plantele medicinale pot ajuta la întărirea sistemului imunitar în prag de iarnă, chiar într-o măsură consistentă dacă avem, în paralel, o conduită ce le-ar potența efectul.

„Menținerea unui sistem imunitar sănătos este cheia pentru menținerea stării generale de sănătate. Fără un sistem imunitar pe deplin funcțional, organismul devine sensibil la infecții, virusuri şi diverse boli. În mod normal, sistemul imunitar este capabil să se mențină la parametrii optimi fără ajutor, dar există unii factori, cum ar fi o dietă dezechilibrată, stres, lipsa de odihnă care pot dezechilibra”, explică dr. Elena Badea.

Exerciții fizice regulate, somn la ore rezonabile

Specialistul recomandă:

  • exerciții fizice regulate, pentru că orice antrenament fizic moderat ajută sistemul imunitar;
  • un somn suficient şi, mai ales, la ore rezonabile, pentru că organismul se regenerează cel mai bine cu două ore înainte de miezul nopții, iar compensarea, în cursul zilei, a orelor nedormite noaptea nu e suficientă pentru menținerea imunității la parametri optimi;
  • evitarea stresului sau măcar asigurarea unei relaxări ulterioare prin exerciții specifice sau plimbări;
  • consumul de fructe şi legume proaspete care, grație antioxidanților, neutralizează radicalii liberi, dar şi de ceaiuri din plantele recunoscute pentru capacitatea lor de a creşte imunitatea organismului, cu diverse adaosuri naturale.

Pulberea de măceșe previne bronșita virală și bacteriană

„Eu, inclusiv pentru copiii mei, am folosit la începutul sezonului rece, echinaceea, recunoscută pentru capacitatea ei de a ne face mai rezistenți, dar în această perioadă, indicate pentru creşterea imunității sunt şi ceaiurile de cătină şi, mai ales, cele de măceşe, care au vitamina C.

Măceşul încă se poate culege în ultima parte a toamnei. Putem prepara infuzii obişnuite, simple sau în combinație cu alte plante, sau putem utiliza pudra din aceste fructe, ca adaos în diverse ceaiuri. Spre exemplu, eu am folosit frecvent pudra de măceşe adăugată peste ceaiul de mentă. Conferă un gust acrişor şi poate suplini lâmâia. Merg foarte bine în această combinație, iar ceaiul astfel obținut are multiple beneficii”, mai spune Elena Badea.

Potrivit specialistului, pulberea de măceşe adaugată în ceai sau chiar consumată ca atare, previne infecțiile respiratorii cum ar fi bronşita virală şi bacteriană, pneumonia, viroza pulmonară, sinuzita, îmbunătățeşte activitatea sistemului imunitar şi întăreşte epiteliile respiratorii, ajutându-le să-şi exercite rolul de barieră în față microorganismelor infecțioase.

În plus, e utilă nu doar în prevenire, ci şi în tratarea gripei sau guturaiului.

„Putem administra câte şase lingurițe pe zi. Există studii care arată că pacienții care iau pulbere de măceşe încă de la declanşarea acestor afecțiuni au un timp de vindecare mai scurt, organismul rezistă mai bine la accesele de febră, efectele secundare ale bolii (dureri de cap, musculare, vertij) sunt mult diminuate”, mai spune specialistul.

Ceaiuri cu ierburi aromatice: cimbru, mangan

Ceaiurile simple pot fi transformate în licori cu rol imunizant şi cu ajutorul ierburilor aromatice.

„În ceaiul obişnuit se poate adăuga, spre exemplu, un vârf de linguriță de cimbru. Nu mai mult, pentru că este foarte puternic, având un gust pregnant pe care nu toată lumea îl tolerează”, explică Elena Badea.

Substanțele active din cimbru au proprietatea de a preveni apariția bolilor şi de a întări sănătatea organismului. Timolul conținut este unul dintre cele mai benefice uleiuri esențiale, cu importante calități antiseptice şi antifungice. Antioxidanții, vitaminele şi mineralele il recomandă pentru creşterea imunității.

„Manganul este folosit de corp ca un co-factor pentru enzima antioxidantă, vitamina C conținută ne ajută organismul în lupta împotriva agenților infecțioşi şi a radicalilor liberi, vitamina A contribuie la menținerea sănătății membranelor mucoase, iar vitamina B6 ajută la menținerea neurotransmițătorilor din creier la un nivel ridicat, acționând ca un factor de diminuare a stresului. Sunt doar câteva exemple din substanțele active ale plantei”, mai spune Elena Badea.

Cura cu măghiran

Specialistul recomandă, în această perioadă, şi licorile din măghiran (busuiocul de pădure sau şovârful, denumit ştiințific origanum vulgare), un veritabil antibiotic natural care, în plus, creşte imunitatea şi energizează organismul.

„Există cercetări efectuate în Marea Britanie care au demonstrat că extractele de şovârf sunt mult mai active contra stafilococilor decât antibioticele. Studiile au fost făcute pe tulpini de stafilococi recoltate de la persoane cu infecții intraspitaliceşti, tulpini care sunt cele mai rezistente la tratamentele cu antibiotice de sinteză”, mai spune Elena Badea.

Pentru că şi această plantă are o aromă puternică, specialistul o recomandă ca adaos în alte ceaiuri, însă pentru cei care sunt adepții aromelor tari, Elena Badea are şi o rețetă cu care poți înfrunta mai pregătit infecțiile respiratorii de sozon.

„Punem şase lingurițe de pulbere la macerat pentru opt ore în jumătate de litru de apă. Ulterior filtrăm. Păstrăm lichidul rezultat, iar planta rămasă o preparăm opărind-o în jumătate de litru de apă, apoi o lăsăm să se răcească şi strecurăm. În final, combinăm cele două lichide şi bem preparatul rezultat în 3-4 reprize, pe parcursul zilei”, mai spune Elena Badea.

Potrivit specialistului, o astfel de cură durează 15-30 de zile. De precizat însă că măghiranul sălbatic este contraindicat persoanelor cu anemie feriprivă, celor cu alergii la plantele din familia Lamiaceae şi femeilor însărcinate. De altfel, specialistul recomandă consultarea unui medic înainte de a administra orice preparat naturist.