mamaplus

De ce nu este bine să bei apă imediat după ce ai mâncat ceva picant

-
//
13.10.2020

Dacă măcar o singură dată ai consumat alimente neaşteptat de piperate, condimentate sau picante ai simţit ce înseamnă "să-ţi ia gura foc". Cu siguranță, primul gând care ți-a venit este cel de a bea un pahar cu apă. Cercetătorii spun însă că acest obicei nu este deloc unul bun.

Compusul chimic numit capsaicină, care de obicei se găseşte în ardeii iuţi, realizează o legătură cu receptorii de durere de pe limbă. În acest caz, laptele pare să fie cel mai mai eficient remediu pentru diminuarea durerii. Când capsaicina se leagă de aceşti receptori, ei trimit, la rândul lor, semnale neuronale către creier, spunându-i că am mâncat ceva ce nu ar fi trebuit. Aceste semnale declanşează anumite reacţii, cum ar fi lacrimile sau eliminarea unui lichid din nas, precum şi un sentiment intens de căldură, iar toate acestea stimulează senzaţia de sete. Aceste răspunsuri au menirea să expulzeze capsaicina din organism.

Este recomandat să se “stingă” această stare de arsură cu… lapte. Capsaicina are o terminaţie lungă de hidrocarburi, ceea ce înseamnă că o astfel de moleculă non-polară se poate dizolva în alte substanţe non-polare.

Substanţele polare, una dintre ele fiind apa, nu sunt recomandate a se consuma în cazul în care am muşcat dintr-un ardei, fiindcă apa va răspândi capsaicina în gură, intensificând durerea. Pe când produsul lactat, care conţine molecule nepolare, va dizolva capsaicină, oferind ajutor.

Așadar, apa nu va face altceva decât să intensifice senzația de durere după mâncarea picantă, iar laptele o va ameliora instantaneu.

"Laptele sau îngheţata îndepărtează activ moleculele de capsaicină de pe receptorii TRPV1 şi le dizolvă. Un fapt trebuie menţionat, capsaicina, care se află în alimentele picante, consumată regulat, poate desensibiliza receptorii TRPV1 de pe limbă”, spun cercetătorii.