mamaplus

De ce ar trebui să renunțăm la pâinea albă? Răspunsul specialiștilor în nutriție

-
//
06.05.2020

Pâinea albă mai este numită și „alimentul gol”, deoarece conține numai amidon, pe care organismul îl transformă în zahăr și grăsimi. În plus, aceasta îngrașă, crește riscul de apariție a diabetului zaharat, nu este benefică pentru sănătatea inimii și, deoarece conține foarte puține fibre alimentare, favorizează apariția constipației.

Deși unii oameni au tendința de a mânca multă pâine albă în timpul meselor, este bine să fie precauți la riscurile pe care acest consum le presupune.

Motive de a renunța la pâinea albă:

  • Nu este sățioasă. Pâinea albă nu conține aceleași substanțe nutritive pe care le conține pâinea integrală. De asemenea, este mai săracă în fibre alimentare, benefice pentru sistemul digestiv. Mai mult, doamnele și domnișoarele care doresc să slăbească trebuie să renunțe la consumul acestui aliment și să-l înlocuiască, de exemplu, cu produse integrale, care au în compoziție cereale sănătoase, dar și mai multe fibre.
     
  • De multe ori conține inclusiv chimicale. Pâinea albă este realizată din fâină de grâu superprocesată și înălbită și este posibil ca pentru procesarea acestui tip de făină albă să se utilizeze și anumite medicamente sau înălbitori chimici.
     
  • Sunt studii care susțin că un consum regulat de pâine albă favorizează apariția diabetului zaharat. Mai exact, se pare că cei care au obiceiul să includă în dieta lor mari cantități de pâine albă, dar și alte alimente procesate sunt mult mai predispuși riscului de apariție a diabetului zaharat. Astfel, este mai bine să consumați pâine integrală în locul celei albe.
     
  • Predispune la constipație. Pâinea albă conține foarte puține fibre alimentare, benefice sistemului digestiv. Consumul exagerat de pâine albă poate cauza constipație, deranjamente stomacale și acumularea de grăsime abdominală.
     
  • Nu este bună pentru sănătatea inimii. Cerealele integrale sunt extrem de benefice pentru sănătatea inimii, însă nu același lucru se poate susține și despre pâinea albă. De aceea, este indicat să renunțați la acest tip de pâine în favoarea pâinii și produselor obținute din cereale integrale.
     
  • Favorizează apariția cariilor. Sunt studii care susțin că există o legătură între apariția cariilor dentare și consumul exagerat de pâine albă, în cazul celor mici.
     
  • Drojdia folosită la creșterea pâinii este legată de probleme de sănătate precum: Candida, virusul Epstein-Barr, boli inflamatorii.

    Mai mult, se pare că atunci când are loc combinația dintre amidonul din făina cu zahăr și drojdie, în organism rezultă alcool, care provoacă efecte nedorite la nivelul ficatului, creierului și sistemului vascular.

    Pe de altă parte, candidoza atrage după sine multe alte probleme de sănătate, producând o stare inflamatorie în organism, inflamația fiind atât cauza, cât și efectul aferent multor boli.
     
  • Consumul regulat de pâine duce la o stagnare sau o îngreunare a digestiei și a asimilării proteinelor din alimentație prin inhibitorii de proteaze continuți și, astfel, persoana în cauză se confruntă cu balonări dese.
     
  • Consumul de pâine poate agrava stările depresive și anxietatea, prin alterarea producției de serotonină.