mamaplus.md

Ce să faci cu resturile de pe masa de Crăciun

0
//
09.01.2019

După mesele copioase de sărbători, rămân mai multe feluri de mâncare, pe care nu vrem să le irosim. Aceste resturi ar putea fi refolosite la pregătirea altor preparate.

mamaplus.md
  • Din mezeluri faci pizza  - Şuncă, jambon, salam, cârnaţi, tobă, caltaboşi... Toate aceste ingrediente rămase de la masa de Crăciun pot fi folosite ca topping pentru pizza. Se taie mărunt, se amestecă, se adaugă sare şi puţin piper, condimente şi se presară peste blatul de pizza. Apoi, se dă la cuptor. La sfârşit se adaugă sos de roşii. 
  • Blat de tort din cozonaci – Cozonacul, checul, negresele şi orice alte dulciuri cu blat care au rămas de la masa de Sărbători pot fi folosite pentru prepararea unui blat de tort. Pentru a fi moale, se însiropează bine sau se ornează cu ciocolată caldă. Cozonacul se poate tăia pe jumătate, pe lungime, şi poate fi ornat cu budincă şi câteva fructe proaspete. Astfel, vei ajunge să mănânci o tartă dulce şi delicioasă.
  • Crutoane din pâinea rămasă  - Pâinea se taie în cubuleţe mici, iar apoi se aşază într-o tavă. Se stropeşte cu puţin ulei de măsline. Apoi, tava se introduce la cuptor pentru 10 minute. Crutoanele sunt gata când prind o culoare aurie. 
  • Omletă cu legume - Dacă nu vrei să congelezi legumele rămase, le poţi folosi la prepararea unei omlete. Alege legume cât mai variate şi cât mai colorate precum ardei gras roşu, ceapă, măsline, ardei gras verde, roşii şi taie-le în bucăţele mai mari. Pune-le peste oul bătut, iar apoi găteşte omleta aşa cum o faci de obicei. 
  • Pune alimentele la congelator - Resturile de mâncare se pot pune la congelator. Porţionează alimentele cât să le consumi o singură dată, iar apoi pune pacheţelele la rece. Odată ce ai scos din congelator mâncarea, aceasta nu se recongelează! Poţi proceda în acest fel cu friptura, mezelurile, sarmalele chiar şi supele sau ciorba. Şi legumele rămase pot fi congelate. Acestea se spală, se scurg bine de apă, iar apoi se şterg cu prosoape din hârtie absorbante. Se taie mărunt şi se pun în pungi alimentare.  Atenţie! La congelator nu se pun ouă şi nici brânzeturi. La temperaturi joase grăsimile din brânză se separă de apă, iar produsul îşi modifică atât textura, cât şi gustul. În schimb, putem depozita la congelator, la -18 grade Celsius, friptura de porc sau de pui cu condiţia să o curăţăm atât de oase cât şi de sosul în care am preparat-o.

Alte sfaturi de care să ţii cont

Iată o listă cu zece trucuri de care ar trebui să ţii cont pentru a nu mai arunca resturile alimentare şi pentru a face economie la bani. 

  • Ţi s-a uscat pâinea? Trece-o printr-un jet de apă, apoi pune-o în cuptor câteva minute şi va redeveni crocantă şi bună. 
  • Morcovii s-au veştejit? Ţine-i în apă timp de o oră şi îşi vor recăpăta vigoarea. 
  • Ai cumpărat prea multă salată? Pune-o la supă. Sau o poţi aşeza într-o tigaie cu câteva cepe pentru garnitura unei tarte cu legume. 
  • Cu legumele uitate în frigider se poate prepara lasagna.
  • Pune merele zbârcite în apă clocotită şi îşi vor reveni. 
  • Transferă întotdeauna smântâna proaspătă într-un borcan de sticlă. Aşa se păstrează mai mult timp.
  • Cu resturi de cartofi, jambon şi ceapă prepară o omletă spaniolă de zile mari. 
  • Zdrobeşte pâinea uscată şi păstrează firmiturile pentru peşte sau pui pane.
  • Curăţă de coajă fructele un pic bătute şi foloseşte-le la o prăjitură, un compot sau în iaurturile cu fructe. 
  • Nu arunca lămâile începute sau uscate. Foloseşte-le la îndepărtarea mizeriei şi a pietrei depuse pe obiectele sanitare redându-le, astfel, strălucirea. 

Sursa