mamaplus

Ce alimente trebuie să mănânci dacă ai probleme cu glanda tiroidă

-
//
18.12.2019

Numărul cazurilor de tulburări ale glandei tiroide a crescut în ultimii ani, iar medicii specialişti recomandă schimbarea stilului de viață cu totul sau, măcar, să faci anumite modificări în regimul alimentar. Iată ce trebuie să mănânci când ai probleme cu glanda tiroidă!

Verifica să ai mereu în casă produse care se regăsesc pe lista de mai jos și ar fi bine să faci zilnic exerciții fizice. Cu mișcare și mâncare sănătoasă, glanda tiroidă va funcționa la capacitate maximă.

Alimente cu iod

Surse bune de iod sunt fructele de mare, precum scoicile, creveții, stridiile, somonul și sardinele, sarea de mare iodată, ouăle, sparanghelul, fasolea, ciupercile, spanacul, semințele de susan, usturoiul. 

Alimente bogate în seleniu

Include în dieta ta nuci braziliene, ciuperci, ton, carne de vită, soia, semințe de floarea-soarelui.

Alimente bogate în zinc

Cele mai importante alimente care conțin zinc sunt stridiile proaspete, sardinele, carnea de vită, de miel, de curcan, soia, mazărea, cerealele integrale, nucile, rădăcina de ghimbir, semințele de floarea-soarelui, nucile pecan și cele braziliene, migdalele și siropul de arțar.

Alimente bogate în cupru

Ca să îți iei doza zilnică recomandată de cupru, trebuie să mănânci carne de vită, stridii, ciocolată neagră, pasta de tomate, orz, nuci, fasole verde, soia, fasole albă și năut.

Alimente bogate în fier

Fierul este, de asemenea, important în dieta benefică glandei tiroide. Acesta se găsește în stridii, fasole alba, melasă, carne de organe, soia, semințe de dovleac, linte și spanac.